marți, 27 decembrie 2011

Aştept, totuşi, să vă maturizaţi

LORENA CODRESCU. Nu se înţelege aproape nimic din versurile dv.:
„Ne cunoaştem/ prin bisturie/ de la afaceri stricate.../ într-o societate de arte/ nimicite, stropite/ cu băuturi narcisiste”
În acest context sună convingător ultimul vers al celui de-al doilea poem:
„Sunt alcoolică.”

SORIN LUCACI. Poemele dv.se derulează calm, ca o poveste spusă la un foc de pescari (e imaginea dv.) şi se încarcă pe neobservate de dramatism. Se citesc toate cu interes, chiar dacă nu conduc la mari revelaţii. Sunteţi, se poate spune fără nicio ezitare, un poet bun. Reproduc pasajul care mi-a plăcut cel mai mult (din poemul „într-o dimineaţă s-a trezit şi-a plecat”):
„într-o dimineaţă s-a trezit şi-a pus cizmele negre de gumă/ că aşa se zice la noi la cauciuc şi-a plecat în spatele casei în grădină/ şi-a scos inima din piept şi-a aşezat-o pe o bucată/ de catifea roşie într-o cutiuţă maronie din lemn de mahon/ ia, zice, păstreaz-o pentru când n-oi mai fi/ o să ai nevoie.”

FLORIN LIPAN. Teribilismele din versurile dv. l-ar fi epatat pe cititorul din secolul nouăsprezece. Cititorul de azi nu poate fi uimit cu excentricităţi şi nici măcar cu expresii golăneşti, de care are parte, oricum, de dimineaţa până seara:
„sătui de nuci şi portocale/ şi vreme de căcat,/ colindători cu disfuncţii renale/ plănuiesc încălzirea globală/ în buncărul lor - din caşcaval armat”
Folosiţi într-un mod decis cuvintele, ceea ce este un semn bun (ultimul vers citat, de exemplu, este izbutit). Este păcat să înaintaţi într-o direcţie greşită. Vreţi să-l uimiţie pe cititor? Scrieţi într-un stil elegant!

LIVIU PUIU. Atmosfera dinainte de Crăciun e bine descrisă în povestirea dv. În plus, ideea că va veni în vizită, în curând, o prietenă a tânărului, pe care ceilalţi din familie n-o cunosc, creează o aşteptare stimulatoare pentru cititor. Să ştiţi, totuşi, că s-au scris pagini mai bune despre Ajun. Citiţi, de exemplu, capitolele cu această temă din romanul „Lumea în două zile” al lui George Bălăiţă.

CLAUDIU-ALEXANDRU MAXIM. Sunteţi în mod evident talentat, aveţi o inteligenţă artistică şi o dezinvoltură care cuceresc. Povestirea „Uitare”, despre narcicismul unui fotograf, este subtilă, ar trebui însă să corectaţi unele neglijenţe (să introduceţi prepoziţia „pe” înaintea pronumelui relativ într-o frază de la început, să scrieţi „ciocăneşte la uşă”, nu „ciocăne” etc).) şi, poate, să faceţi finalul mai puţin tranşant (sugerând, de exemplu, că scoaterea ochilor fotografului s-a întâmplat în vis, nu în realitate.

CRISTINA-MONICA MOLDOVEANU. „Sunt conştientă de faptul că sunteţi un critic virulent, dar acest lucru nu mă deranjează fiindcă de mai multe ori am abandonat scrisul după care am reluat.”
Nu sunt un critic virulent, încerc doar să-mi fac profesia cât mai corect.
„Îndoielile pe care le am privitor la poeziile mele sunt foarte mari. Şi pe bună dreptate. Nu am fost publicată aproape deloc şi totodată de fiecare dată când trimit cuiva poeziile mele (scrise din nevoie sufletească desigur) nici nu primesc răspuns că au fost primite.”
Cred că nu reuşiţi să atrageţi atenţia pentru că sunteţi, ca autoare, prea cuminte. Totuşi, există ceva copilăros-sensibil în versurile dv. demn de luat în seamă:
„sunt singură în sala de aşteptare/ceilalţi au renunţat demult/ mi-e sete de o oră/ ochii-mi lăcrimează de frig/...trenul se apropie cald pe şine/ lumina pâlpâie ca în dovleci scobiţi”
Comparaţia din ultimul vers este chiar emoţionantă.

ROXANA ŞTIUBEI. „În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru timpul acordat poemelor.
„În al doilea rând, cred că scriiturile mele vi s-au părut «pueril-excentrice» poate pentru că am aproape 16 ani... Îi împlinesc pe 14 ianuarie.”
(Nu „scriiturile”, ci „scrierile”.) Nu ştiam ce vârstă aveţi. Oricum, e o vârstă frumoasă, când totul este (încă) posibil.
P.S. Pentru 14 ianuarie, vă spun de pe acum „La mulţi ani!”.

DANIEL LĂCĂTUŞ. Aveţi idei poetice îndrăzneţe (uneori cam hazardate):
„Timpul trece prin coastele mele,/ a devenit cel mai mare torţionar al meu.”;
„Toamna a sosit cu întârziere/ şi acum aruncă toate frunzele pe mine,/aproape m-au îngropat/ sub această canapea veche.”;
„Cine e femeia aceasta oare?/ De ea se tem până şi strigoii,/ căci tot ce atinge se destramă./ Cine e femeia aceasta/ care îmbrăţişează focul fără să se ardă?”
Prefer acest temperament poetic în exces, decât apatia altor autori. Aştept, totuşi, să vă maturizaţi. Sper ca retorica dv. spectaculoasă să se dovedească a fi o formă de libertate, şi nu una de cabotinism.

duminică, 18 decembrie 2011

Migrarea nocturnă a păturii...

RADU PENRIN. „Scurt roman istoric” este un text incoerent, pe care nu-l salvează simulacrul de filosofare din cuprinsul lui.

VICTORIA DUŢU. Mulţumesc pentru carte. Dar în spaţiul aestul blog nu intenţionez să comentez cărţi, ci... viitoare cărţi.

SONIA ELENA ROMAN. Regret, nu pot să vă răspund printr-un e-mail separat. Îmi comunic impresiile de lectură numai prin intermediul acestui blog.

MARIUS CÎRLAN. Adresa la care puteţi să-mi trimiteţi cartea este: Alex. Ştefănescu, Bucureşti, OP 22, CP 22.

PETREHUŞ ZOROVAVEL. Nici dv., ca autor al unei cărţi, care are şi o prefaţă semnată de un scriitor, Ion Bunar, nu este cazul să vă răspund la „Poşta redacţiei”.

ANGELA MARCU. „Vă rog să vă spuneţi opinia cu privire la cele câteva versuri ataşate. Ele au fost selectate de mine din mai multe caiete scrise de soţul meu cu mai bine de treizeci de ani în urmă, fără nicio intenţie de a fi publicate vreodată.”
Sunt fulguraţii de poezie în textele soţului dv. De exemplu:
„Se apropie luna septembrie când/ Caii soarelui ostenesc şi prind rugină/ Din frunzele merilor.”;
„Trece infinitul prin ochii mei/ Şi acum, la căderea toamnei,/ Ochii mă dor.”
Dacă autorul acestor versuri ar fi dat mai multă atenţie scrisului ar fi fost, poate, astăzi un poet cunoscut.

ALIN GEORGESCU. Sunteţi în situaţia uşor comică de a vă emoţiona de unul singur, pentru că emoţia nu se transmite cititorului.

IOANA IONESCU. „Provin din lumea artelor plastice, mi se mai spune şi Regina Ionescu, acesta fiind numele meu de artist. Sunt studentă în anul II de master la Arte Plastice secţia Fotografie şi Imagine Dinamică. Am început să scriu din copilărie, fiind de atunci aproape 15 ani. Am frecventat între 2003-2006 cenaclul literar de la Palatul copiilor.”
Cele patru povestiri pe care mi le-aţi trimis sunt simpatic-copilăreşti, dar nu pot fi luate în considerare ca literatură.

ROBERT MARIUS DINCĂ. „Cartea Nescrisă” ar fi bine să rămână nescrisă. Fragmentele pe care mi le-aţi trimis ilustrează o funcţionare în gol a fanteziei, fără nimic relevant.

ANDREI MACSUT. Regret, nu mă pronunţ decât asupra unor texte scrise în limba română.

LIVIA CIUPAV. Modul dv. de a scrie e inteligent şi antrenant. Cred că aţi putea deveni o autoare de succes. Reproduc un eşantion, pentru delectarea celor care vizitează acest blog:
„Mă gândesc la crimă ca la o ultimă soluţie. Ceea ce mă nelinişteşte, însă, e faptul că el ştie. Cum a aflat nu-mi pot imagina, de spus n-am spus nimănui. Şi totuşi noaptea, când se strecoară alături de mine în pat, mă priveşte într-un mod ciudat înainte de-a stinge lumina, cuta i se adânceşte pe frunte şi, deşi mă ia apoi în braţe şi adoarme de parcă nu s-ar petrece nimic, îmi dau seama că mi-a citit intenţiile. Cu toate acestea nu-mi reproşează niciodată ceva. Poate e modul lui de a mă pedepsi, pentru că nimic nu mă scoate mai tare din minţi decât nepăsarea şi lipsa lui de reacţie. Ipoteticele titluri din ziare: «Şi-a incendiat soţul», «Şi-a ucis bărbatul cu un topor” sau «L-a împuşcat şi l-a privit cum se stinge până la sosirea poliţiei» sunt însoţite de scenarii puţin probabile, având în vedere că încă nu m-am hotărât cum s-o fac. Aş prefera să dispară, să nu fiu nevoită să iau o asemenea decizie, să plece undeva departe, să nu mai aud de el niciodată. Dar el se-ncăpăţânează să rămână, e teritoriul lui şi, dacă îmi displace, să plec eu.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, de la începutul anului (şi suntem abia în iulie) s-au înregistrat peste 22.000 de divorţuri. Conform aceloraşi statistici majoritatea divorţează între al 5-lea şi al 9-lea an de căsnicie. Noi suntem în al 10-lea. Când nu te încadrezi în tipare, normal că situaţia poate scăpa de sub control. O ceartă poate porni din cât de puţin. Chiar din simplul motiv de-a te trezi sub altă pătură decât cea sub care te-ai culcat. Cu toate că-n fiecare seară îmi aleg invariabil pătura roşie, iar el pe cea albastră, dimineaţa le găsim inversate.”
Aştept în continuare veşti de la dv. (nu despre migrarea nocturnă a păturii, ci despre ce mai scrieţi).

duminică, 11 decembrie 2011

Bucuria comunicării...

ROXANA ŞTIUBEI. Faptul că extrageţi din fiecare poem unele versuri şi le mutaţi pe o coloană alăturată, obligându-l pe cititor să le caute cu privirea, nu face textele dv. mai interesante. Aveţi un mod de a scrie pueril-excentric care miră la început, dar în cele din urmă plictiseşte. Reproduc ca exemplul poemul „M iiiiiiii”:
„Întrebarea magnifică existenţială/ «De ce?»/ A fost pusă de prea multe ori.../ La început a fost un cearşaf/ Şi la sfârşit doar jumătate.”

MARIUS POP. „Vă ataşez prima parte a unui roman la care lucrez în dimineţile de sâmbătă.
Abuzul faţă de timpul dumneavoastră mi-ar plăcea să-l plătesc prin sinceritatea cu care vă exprimaţi de obicei părerea.”
Ceea ce am citit din romanul dv. „Călătoria închipuită a 3 prieteni în Transiberian” (corect ar fi „Călătoria închipuită a trei prieteni cu Transsiberianul”) este simpatic-superficial. Imaginaţia generoasă, dar neglijentă şi umorul ieftin fac ca romanul să nu reziste ca literatură. Îl puteţi citi la întâlnirile cu prietenii dv.

ALEXANDRU SFÂRLEA. Sunteţi un poet înzestrat (deşi prea puţin cultivat), cu conştiinţa valorii lui, aţi publicat şi câteva cărţi, nu înţeleg de ce îmi trimiteţi versuri la „Poşta redacţiei”. De-a lungul timpului m-aţi contrariat ca om (la început îmi trimiteaţi scrisori deznădăjduite, m-aţi ameninţat chiar, la un moment dat, cu sinuciderea dacă nu vă public în „România literară”, apoi mi-aţi declarat că îmi sunteţi infinit recunoscător, apoi aţi devenit insolent şi aţi scris cu o nestăpânită furie, fără să vă alegeţi cuvintele, despre lucrarea mea „Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000”). Totuşi, poemele dv. sumbre şi aluvionare, concepute cele mai multe sub forma unor „scrisori către Sing”, au continuat să-mi placă, prin dramatismul lor, prin tonul de jelanie obsedantă. Îmi place şi poemul pe care mi l-aţi trimis acum, „Un chip tragic, straniu şi înăsprit”. Dar, repet, de ce mi l-aţi trimis?

ALEXANDRU IOAN DESPINA. Volumul de povestiri satirice „Maneliştii”, la care – după cum îmi explicaţi – încă lucraţi (deşi mie mi se pare terminat) este bine construit şi scris. Personajele aduse pe rând în prim-plan – oameni de la periferia societăţii, care trăiesc cu naturaleţe din hoţie, înşelătorie, cerşit şi prostituţie – au figuri caricatural-expresive şi se ţin minte. Mi-ar fi plăcut să descoperiţi şi ceva frumos, măcar un licăr de umanitate, în existenţa lor promiscuă (având, eventual, ca reper romanul „Groapa” al lui Eugen Barbu). Mi-ar fi plăcut, cu alte cuvinte, ca volumul dv. (şi el, în felul lui, un roman) să nu fie exclusiv satiric. Dar, aşa cum e, poate fi considerat, fără îndoială, un succes.

TOMUŢA PAVEL. Este frumoasă intenţia dv. de a fi romancier la 15 ani (aţi citit „Căpitan la 15 ani” de Jules Verne?). Din nefericire, folosiţi inabil şi de multe ori greşit limba română, ajungând la formulări de un comic involuntar. Iată un singur exemplu:
„Ceea ce strica peisajul hibernal era Paul, eroul unei iubiri neprevăzute, veteranul rămas cu urme grave în piept după o hemoragie pasională.”

PENTRU TOŢI CORESPONDENŢII. Am întrerupt acum câteva luni alimentarea acestui blog cu noi răspunsuri, fiind descurajat – şi, mărturisesc, şocat – de trivialitatea unor comentarii. Ulterior, cu ajutorul nepreţuitei mele prietene, scriitoarea Lucia Verona, am activat sistemul de selectare a textelor postate, astfel încât să le pot bloca pe cele huliganice. Dar şi aşa consider iremediabil pierdută acea bucurie a comunicării pe care am simţit-o la înfiinţarea blogului. Este trist că trebuie să cenzurez mesajele corespondenţilor. Sigur este că n-am de gând să le resping pe cele care îmi sunt nefavorabile. Indezirabile vor fi, în spaţiul blogului meu, doar intervenţiile necivilizate.
...Revin pentru că a devenit o obsesie pentru mine. Cum este oare posibil ca în legătură cu literatura, pe care oamenii au inventat-o ca să-şi înfrumuseţeze viaţa, să se vorbească atât de urât?
P.S. Am să mă străduiesc ca în fiecare duminică seara să postez noi răspunsuri. Vă rog nu-mi trimiteţi sute de pagini de text, ci doar cinci-şase, ca să pot răspunde mai multor corespondenţi. Şi vă mai rog să folosiţi următoarea adresă de e-mail: alex2108145@gmail.com