Schimbare de adresă

Iubiți corespondenți! Rubrica „Poșta redacției”, pe care timp de trei decenii am ținut-o, succesiv, în publicații ca „Slast”, „Flacăra”, „Zig-zag”, am transformat-o în ultimii ani într-un blog: alexstefanescupostaredactiei.blogspot.ro. Începând cu 1 ianuarie 2014 această formă de dialog cu toți cei care vor să devină scriitori va fi găzduită de o publicație online de mare viitor „Literatura de AZI” (www.literaturadeazi.ro). Vă rog deci ca de acum înainte, trimițându-mi textele tot pe adresa de e-mail alex2108145@yahoo.com, să căutați comentariile mele critice asupra lor pe adresa: http://literaturadeazi.ro/posta-redactiei. Noutatea constă în faptul că „Poșta redacției” va fi completată de rubrica „Antologie”, în cadrul căreia voi publica sistematic cele mai bune texte (poeme, fragmente de proză sau teatru, eseuri critice) dintre cele primite de la dv. Alte informații veți găsi în prima mea postare din acest an. Vă țin pumnii, întrucât criticul căruia i vă adresați e sever! Alex. Ștefănescu

Nu știu ce sfat să vă dau...

CRISTINA POP. Talent, inteligență artistică, dramatism al ideilor. Așa s-ar putea caracteriza succint textele dv. Poemele, chiar și cele tradițional-declamative, emoționează: „Nu-mi slăviţi zeităţi ce nu râd, nici nu plâng,/ doar lăsaţi-mi icoana ce se unduie blând/ în uimirea rotundă a sânului stâng/ ce-şi aude abisul înăuntru dansând” Însemnările de călătorie au și ele farmec, datorită unei discrete infuzii de umor: „Debutul pe plan internaţional? Zagreb. De data asta la ore mai mult timpurii decât târzii. Plec din clubul studenţesc împreună cu un italian, cu care am de discutat probleme importante. Preocupaţi de soarta omenirii, uităm să ţinem calea indicată de liniile de tramvai şi ne trezim într-un cartier adormit, pustiu şi necunoscut. Alfonso vrea să-l întrebăm pe un nenea poliţist încotro e campusul nostru, iar eu constat, pentru prima oară în viaţă, că engleza nu mi-e utilă şi încep să regret că nu am învăţat sârbeşte. Până la urmă îl conving să ne întoarcem pe unde-am venit, regăsim liniile de tramvai şi uite-aşa revenim liniştiţi la discuţiile noastre.” Aștept noi vești despre dv. OVIDIU PETCU. De mult n-am mai citit un roman în versuri și anume de pe vremea lui... Pușkin, care m-a cucerit în tinerețe cu „Evgheni Oneghin”. Ampla dv. suită de poeme, intitulată „Ecuația Faust”, este un roman în versuri impecabil scris, care nu plictisește, dar obosește. A trecut vremea – dacă ne gândim la psihologia receptării de azi – când cineva avea răbdare, într-o lungă iarnă cu trăsuri înzăpezite, să stea într-un fotoliu în fața focului și să urmărească peripețiile unor personaje sau să descifreze o simbolistică literar-ocultă complicată. Totuși nu se poate ignora faptul că scrieți bine, ca un profesionist. Multe pasaje se remarcă prin dinamism și expresiviate. Un exemplu: „Abisul – şi din nou Mişcarea se revărsă în zori pornind/ pe-al ei făgaş firesc. Din zarea panglicii de-asfalt venind/ motocicleta-n goană-ntinsă mânând, ca alungat de turbă,/ un bărbat uscăţiv şi straniu accelera, la timp s-ajungă.// Roţile iuţi schelălăiră în curbă, către sat virând:/ nori negri, grei, vesteau furtună/ cum nu fusese pe Pământ./ Sub manta-i lungă, învăţatul/ avea-atârnată flinta veche// cu ţeava încă fumegând.” Nu știu ce sfat să vă dau. Poate să vă gândiți mai mult la efectul pe care îl au textele dv. asupra cititorului de azi. ARION MOVILĂ. Sunteți, într-adevăr, influențat (până la imposibilitatea constituirii unei identități literare) de Nichita Stănescu. Nu preluați nimic din versurile lui, dar scrieți ca el. „ea/ mă privea foarte repede/ nu puteam să scap, deși alergam o alergare înfricoșată și/ pedestră.// mă ajungea din urmă privirea ei, mă învăluia/ misterioasă, glorioasă și/ ecvestră.” Dacă tratăm scrisul dv. ca pe un experiment – de genul celui pe care l-a făcut Vasile Voiculescu, compunând noi sonete „de” Shakespeare – pastișa capătă un sens. Dar nu cred că e bine să folosiți această formulă la nesfârșit. PENTRU TOȚI CORESPONDENȚII. Adresa mea de e-mail este alex2108145@yahoo.com . Celor care îmi trimit textele supuse evaluării la această adresă, le răspund pe blogul: http://alexstefanescupostaredactiei.blogspot.ro/

Un scriitor nu povestește numai ce povestește, ci și ceva în plus

PENTRU TOȚI CORESPONDENȚII. Adresa mea de e-mail este alex2108145@yahoo.com . Celor care îmi trimit textele supuse evaluării la această adresă, le răspund pe blogul: http://alexstefanescupostaredactiei.blogspot.ro/ FELIPE RAREȘ (Filip Răzvan Cristian). Folosiți în proza dv. un limbaj golănesc. Știu că o faceți cu o intenție artistică, dar rezultatul e modest. În mod paradoxal, chiar și stilul cel mai deocheat devine până la urmă plicticos, prin repetare, dacă autorului îi lipsește (cum vă lipsește dv.) capacitatea de transfigurare a realității. Un scriitor nu povestește doar ceea ce povestește, ci și ceva în plus. CANTEMIR ILARIE. Nu sunt versuri, sunt inepții: „Un sunet de bocanc viril/ clocotea în urma mea/ și-nainte de-a m-ajunge/ părul mi l-a răscolit/ când de ceafă mi-a lipit/ gâfâitul umezit” ION ROȘCA. Nostalgia vieții la țară și sentimentalismul vă apropie de Serghei Esenin și Grigore Vieru. Cel mai mult m-a impresionat poezia „Mama”. „Bătrână-n casă bătrână,/ Mama stă cu mine-n gând/ Şi trăieşte aşteptând/ Sfârşituri de săptămână,/ Când ştie că am s-ajung/ Pe la ea, să mă mai vadă...// Astăzi, luând din vechea ladă,/ Cu hainele de drum lung,/ Mirosind a lemn de tei,/ O frântură de creion,/ M-a rugat să-i spun şi ei/ Numărul de telefon.// L-a scris, mare, pe-o hârtie/ Galbenă de-atâta vreme/ Şi apoi l-a atârnat/ La oglindă, cu mândrie.../ Să-l vadă lumea din sat/ Atunci când... şi să mă cheme.” MARIUS LĂZĂRESCU. Versurile dv. se remarcă prin inteligență artistică și printr-o elaborare atentă. Reproduc integral, ca exemplu, poemul „în urma ei sclipesc feromoni”: „o cheamă ana e/ o amforă cu mere/ când trece agale spre niciunde/ priviri adezive o îmbracă/ aud cum îi cade surâsul în gol şi/ sună repetat pe asfalt/ bărbaţii o întâmpină/ cu mâinile curmate/ în gândul ei alunecă/ doar bruna de la trei/ s-o las se strică s-o resetez mi-e teamă/ era mai bine poate/ dacă era mai rău” Dacă nu-mi place ceva este faptul că modul dv. de a scrie seamănă cu acela al majorității poeților de azi. MARIANA SANDU. Fragmentul de „jurnal fictiv” pe care mi l-ați trimis (e chiar un fragment sau la atât se reduce întregul jurnal?) este un monolog lucid-patetic. Ne rămâne în minte, după încheierea lecturii, intensitatea trăirii unei femei care renunță la iubirea pentru un bărbat din cauză că ar vrea să-l iubească total, până la ultimele consecințe și îi este teamă că nu va avea parte de reciprocitate. Sunt și destule stângăcii de ordin stilistic, dar în linii mari monologul are un suflu al lui și menține trează atenția cititorului. SORIN GOLEA. Și versurile dv. seamănă cu cele care se publică azi în mod curent. În plus, multe versuri rămân obscure: „cuvintele care hrănesc pietrele − grăsimea lumii./ apele/ − furiei. dimensiunea a V-a;// − lipsesc furnicile. şi puii de vrabie./ şi cărţile. unele vechi”

Ofer azil literar autorilor valoroși marginalizați

VLAD STOICULESCU. „Am aflat recent despre colectia „Noul val” și despre invitația adresata scriitorilor aflați încă la debut. Doresc să întreb ce tip de manuscrise se pot trimite? Dacă în ultima vreme m-am focusat pe scriitura în limba engleză (obligat întru-câtva și de job), mi-aș dori să văd publicată o mai veche colecție pentru nuvele și o carte pentru copii. Asta, evident, dacă se ridică la nivelul așteptărilor. Pot fi astfel de manuscrise trimise?” Nu este vorba de scriitori „aflați încă la debut”, ci de scriitori de toate vârstele, aflați la prima sau la a zecea carte. Criteriul unic este valoarea textului. În colecția „Noul val”, am să public NUMAI cărți bune. În cuprinsul ei am să ofer azil literar autorilor valoroși care sunt ignorați sau respinși de rețeaua de relații atotputernică în azi în lumea cărții. OLGA ALEXANDRU DIACONU. E frumoasă ideea de a-mi trimite versurile citite cu glas tare chiar de dv. Cu atât mai mult cu cât aveți o voce cultivată, care nuanțează inteligent ideile. Și versurile îmi îmi inspiră respect, chiar mă încântă, se caracterizează printr-o demnitate statuară. Totuși sunt compacte și reci, ca marmura, mi se face dor, când le aud, de o lavă incandescentă. BIANCA LUCACIU. Mă surprinde neplăcut faptul că o elevă de 17 ani scrie cu atâta înverșunare despre cei care au ajutat-o să publice prima carte. Nu știți nimic despre câți bani investește o editură în tipărirea cărții unui autor necunoscut, despre dificultățile pe care le întâmpină când încearcă să o difuzeze etc., și totuși îi blamați, dintr-un orgoliu de pretinsă vedetă, pe binefăcătorii dv. În plus, îmi vorbiți cu emfază despre cartea dv. înainte de a mi-o fi trimis și îmi cereți, cu aplomb, să vă includ în programul „Noul val”. Dacă scrieți bine, am să vă includ, trecând peste modul abuziv în care vă purtați, dar trebuie întâi să mă conving că scrieți bine, nu e de ajuns să mi-o spuneți dv. FLORINA ISACHE. Versurile dv. sunt bine scrise? Da. Dacă ar fi publicate, le-ar citi cineva cu pasiune? Nu. „Ceaiul se răcise, dar vesta ta îmi ţinea de cald. Călcam pe cer. Edenul este un oraş de câmpie, care nu rugineşte niciodată. Străzile sunt sticle în care nu stii ce mesaj găseşti, de aceea trebuie să mergi cu grijă. Locuitorii îşi aşază craniile la geam, printre muşcate. Lumina reflectă în toate direcţiile...// Până la trecerea peste calea ferată – vom scrie nefericirea fericirii...” Idear ar fi să vă folosiți talentul, inteligența artistică, imaginația – calități cu care sunteți fără îndoială înzestrată – pentru a-l face pe cititor… captivul textelor dv. CAROL DANIEL. Răspunsul anterior vi se potrivește și dv.: „într-o zi vom fi atât de spirituali/ că nu vom mai şti să deosebim apele de pământ/ nu vom mai şti când am început să mergem pe jos/ şi când pe apă/ ori sub ce nori ne-am gândit la înţelesul lucrurilor/ ce autobuze am luat până la dezamăgirile noastre/ câte pahare de apă am dat fântânilor/ şi celor însetaţi/ că vom ajunge ca nişte sfinţi la/ care nu se mai roagă nimeni” ERATĂ. Am scris greșit, data trecută, adresa de e-mail la care îmi pot fi trimise textele. Iată varianta corectă: alex2108145@yahoo.com

Ce va fi și ce nu va fi colecția „Noul val”

De aproximativ treizeci de ani mă ocup de „poșta redacției”, la diferite publicații. Rubrica, aparent banală, are o mare însemnătate în evoluția unei literaturi (la „poșta redacției” a revistei „Familia” din Oradea i-a trimis versuri lui Iosif Vulcan, în 1866, un tânăr din Nordul Moldovei, Mihail Eminovici). În prezent am și un blog cu acest titlu. Am primit, de-a lungul timpului, mii de texte literare de la autori necunoscuți (dintre care unii au devenit ulterior cunoscuți: Mihail Gălățanu, Ovidiu Hurduzeu, Vasile Dâncu, Adrian Cioroianu, Eugen Șerbănescu, Tudor Călin Zarojanu, Anca Mizumschi, Adrian Oțoiu, Lucian Dan Teodorovici, Mircea Bârsilă, Radu Aldulescu ș.a.) Am oroare de fanfaronadă, ştiu bine că niciun scriitor nu poate fi inventat de un critic literar. Cu mine sau fără mine autorii menționați mai sus ar fi ajuns oricum ceea ce sunt. Dar e important pentru un autor neexperimentat să afle mai devreme cum se reflectă în conştiinţa unui critic, în ce direcţie ar avea cele mai multe şanse să se manifeste, dacă progresează sau nu odată cu trecerea timpului, cum se situează în literatura română actuală etc. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, în multe cazuri, am ieșit din spațiul rubricii de „poșta redacției” și am devenit un avocat al cauzei tinerilor scriitori remarcaţi de mine, recomandându-i la edituri, scriindu-le prefeţe, participând la lansările cărţilor lor, prezentându-i în presa literară sau, în unele cazuri, dedicându-le capitole în lucrarea mea, Istoria literaturii române contemporane. Am compus chiar, la un moment dată, o hartă a resurselor de talent literar ale României și am publicat-o în „România liberă” pentru a atrage atenția guvernanților asupra unei unei bogății prost administrate, dar n-am primit niciun răspuns. Dragi autori (încă) necunoscuți care îmi trimiteți texte. De ani de zile mă simt vinovat față de voi fiindcă vă... descopăr, știu că existați, dar rareori reușesc să vă public romanele, proza scurtă, eseurile critice, piesele de teatru sau poemele sub formă de cărți. Împrejurările n-au fost deloc favorabile. Intenționam, după cum știți, să înființez și să coordonez la Editura Correct Books o colecție, „Noul val”, în care să includ scrierile voastre. Dar proiectul a căzut, fiindcă presupunea o investiție financiară prea mare. Apoi Editura Dacia din Cluj, prin proprietarul ei, Ion Vădan, a hotărât, cu entuziasm, să preia colecția. Ion Vădan însă a murit. Acum norocul se întoarce și o editură puternică, de mare prestigiu, All, ca și o fundație a sa, „Casa de cultură” (aceea care acordă, anual, un premiu de 10.000 de euro pentru cel mai bun roman apărut în anul precedent – eu făcând parte din juriu alături de Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea-Enache), îmi propun să să lansez, în sfârșit, colecția „Noul val”. Am să-i public în această colecție pe toți acei autori valoroși, tineri sau bătrâni, recunoscuți sau nerecunoscuți, care nu reușesc să-și vadă cărțile tipărite, fiindcă nu fac parte din rețeaua de relații care reglementează în momentul de față, din nefericire, viața literară din România. Putem aduce un suflu nou în literatura română, putem ieși din starea de apatie, putem inventa și altceva decât texte mizerabil-licențioase sau steril-sofisticate de genul celor apreciate de false instanțe critice, integrate în ceea ce am numit altădată „un sindicat al succesului”. Nu vreau să impun o anumită direcție, vreau să public literatură bună, care să fie citită cu interes și să poată fi și exportată. Vreau să recucerim publicul, să relansăm interesul pentru lectură, să stârnim pasiuni cu cărțile noastre (ale voastre, de fapt, dar și ale mele, din punct de vedere afectiv). Colecția „Noul val” nu va fi, în niciun caz, un azil pentru cărțile fără valoare respinse de alte edituri, dar va cuprinde cărțile valoroase ignorate de alte edituri. Nu este deajuns să scrieți bine, trebuie să scrieți foarte bine că să fiți incluși în această colecție. Sunt hotârât să nu accept nici o carte plicticoasă, chiar dacă pentru ea ar interveni simultan Vladimir Putin și Barack Obama. P.S. Peste aproximativ o săptămână am să răspund separat fiecăruia dintre cei care mi-au trimis texte în ultima vreme. Răspunsurile am să le postez atât pe blogul http://alexstefanescupostaredactiei.blogspot.ro/ , cât și pe pagina mea de facebook http://www.facebook.com/alex.stefanescu.104 Adresa de email pe care puteți să-mi trimiteți producțiile literare rămâne ale2108145@yahoo.com

Anunț important plus două răspunsuri

Pentru ALICE APETREI, ANDREI BADEA, IULIAN BĂNILĂ, ADRIAN CHRISTESCU, ȘTEFAN CIOBANU, OLIVIU CRAZNIC, ADINA CREȚU, DANA FODOR MATESCU, CĂTĂLIN GOMBOS, EMIL ILIESCU, ANTON MARIN, PAVEL NEDELCU, RADU PĂRPĂUȚĂ, MARINA POPESCU, DOINA POSTOLACHI, GHEORGHE RECHEȘAN, SORIN VÂNĂTORU, LIA VERNESCU ȘI PENTRU ALȚI AUTORI TALENTAȚI, DESPRE CARE ÎNCĂ NU ȘTIU CĂ EXISTĂ SAU DE CARE, SPRE RUȘINEA MEA, AM UITAT. Dragii mei, n-am încetat nicio clipă să mizez pe talentul vostru literar și să încerc să vă public cărțile. Dar împrejurările n-au fost favorabile. Intenționam, după cum știți, să înființez și să coordonez la Editura Correct Books o colecție, „Noul val”, în care să includ scrierile voastre. Dar proiectul a căzut, fiindcă presupunea o investiție financiară prea mare. Apoi Editura Dacia din Cluj, prin proprietarul ei, Ion Vădan, a hotărât, cu entuziasm, să preia colecția. Ion Vădan însă a murit. Acum norocul se întoarce și o editură puternică, de mare prestigiu, All, ca și o fundație a sa, „Casa de cultură” (aceea care acordă, anual, un premiu de 10.000 de euro pentru cel mai bun roman apărut în anul precedent – eu făcând parte din juriu alături de Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea-Enache), îmi propun să să lansez, în sfârșit, colecția „Noul val”. Am să-i public în această colecție pe toți acei autori valoroși, tineri sau bătrâni, recunoscuți sau nerecunoscuți, care nu reușesc să-și vadă cărțile tipărite, fiindcă nu fac parte din rețeaua de relații care reglementează în momentul de față, din nefericire, viața literară din România. Putem aduce un suflu nou în literatura română, putem ieși din starea de apatie, putem inventa și altceva decât texte mizerabil-licențioase sau steril-sofisticate de genul celor apreciate de false instanțe critice, integrate în ceea ce am numit altădată „un sindicat al succesului” Aș vrea să vă includ și pe voi în colecție. Ce părere aveți? Cu ce carte preferați să vă programez? Aștept răspunsurile voastre pe adresa de e-mail alex2108145@yahoo.com. NICU DRĂGHICI, Buzău. „Îmi pare rău, dar n-am reușit să dactilografiez textele. Sunt foarte bolnav de sărăcie. Știu că iubiți literatura, în mod sigur nu veți face o discriminare.” Aveți altă boală, o „boală de origine divină”, cum ar fi spus Gabriela Melinescu: v-ați născut poet. Versurile dv. scrise de mână (n-am mai primit versuri scrise de mână de mulți ani) sunt încărcate de poezie, ca părul unei femei de electricitate (după cum vedeți, am început să vă imit!): „poezia nu mă apără/ de moarte/ de răni nu mă vindecă/ o semăn în viața mea/ crezând/ că Dumnezeu va veni/ ca ursul la zmeură/ iar eu/ pe furiș îi voi săruta o scânteie”. Aproape tot ce mi-ați trimis mi-a plăcut și m-a entuzismat. Mai reproduc câteva extrase din poemele despre patrie: „patria − țărancă desculță/ ne ține-n poală/ ca pe niște ouă proaspete” („Cel mai frumos poem despre patrie”); „maștera asta/ care-și crește pruncii/ în sticle goale de vodcă/ ori ca viermele de mătase/ pe-o frunză// încă nu și-a legalizat iadul” („Cel mai dur poem despre patrie”). Sunt sigur că vom mai auzi de dv. CĂTĂLIN CONSTANTIN. Aveți idei, aveți și un patos al trăirii lor, dar în fiecare poem apare câte ceva care îl strică. De obicei este vorba de o excentricitate involuntar hilară. Reproduc, ca exemplu, poemul „Încălecare a Sfântului Duh”: „Am dus în spate ca pe un olog/ pe cel ce îmi revelă drumul sacru/ dar pân’ la urmă am ajuns la dracu/ mai păcătos şi mult mai încurcat .// Gonitu-m-a ca pe un fugar de crime/ în cele mai fără de sens răscruci,/ m-a umilit şi m-a târât pe brânci/ până ce sufletul a curs din mine.// Şi parcă marea o să adoarmă / pornindu-se în largi libaţii/ zvârlind în depărtare incantaţii / de veşnici pomeniri şi aleluia.// Sloboade-mă, destul m-ai ameţit,/ misteru-i mult prea mare şi ciudat,/ sunt obosit şi tare resemnat,/ de acum treci să te mai călăresc şi eu.” Nu vă stă bine să vorbiți familiar cu Sfântul Duh și cu atât mai puțin să-i spuneți că vreți să-l călăriți, numai lui Tudor Arghezi i-ar fi reușit așa ceva.

Unde se duc îngerii când mor?

GEORGE FORCOS. Ceea ce mi-aţi trimis este un fel de poezie din secolul XIX reciclată: „Clopotele bat în zarea-nmărmurită.../ Stropi fierbinţi sărută marmura de gheaţă,/ Cad petale albe din coroana moartă,/ Iară lutul negru ascumde faţa mată./ Greieri negri te plâng acum pe tine,/ Crengi de salcâm vor să te cuprindă,/ Dar sunt doar pomi fără cuvinte!” Cum adică „pomi fără cuvinte”? Există şi pomi cu vocabular? GHEORGHE URZICĂ. Îmi place, în continuare, scrisul dv. Reuşiţi să faceţi, ca prozatorii ruşi, un spectacol captivant din prezenţa însăşi oamenilor, din gesturile lor cele mai obişnuite: „În jurul cazanului de rachiu erau aşezaţi pe bănci şi taburete sătenii care aveau pus la fiert borhotul şi cei care aşteptau să le vină rândul, dar şi din cei în trecere, exact întâmplător, ca şi mine, cum spunea unul tare însetat. Vorbeau toţi deodată când spuneau lucruri importante. Se vorbea însă în linişte şi pe rând, cu pauze şi subînţelesuri când spuneau nimicuri şi se aşezau pietre de temelie pentru o tăcere binecuvântată în care susura lichidul din ţeava butoiului de răcire.” Dacă aş vedea în librării o carte scrisă de dv., aş cumpăra-o. GABRIEL PENEȘ. Poemul „Unde se duc îngerii când mor?” este o mică bijuterie literară. Reproduc prima parte a poemului, exprimându-mi totodată regretul că îl imitați, până la pastișă, pe Marin Sorescu. Ideeal ar fi să aveți un mod de a scrie care să nu semene cu al nimănui, „Și, totuși, unde se duc/ îngerii când mor?// O să vă spun ce știu,/ dar nu trebuie să mă credeți pe cuvânt.// Se spune că mai întâi le cad aripile/ una câte una/ brusc sau treptat/ depinde de cât a zburat fiecare la viața lui.// Apoi coboară printre oameni/ se îmbracă în negru și gri/ să nu atragă atenția/ se feresc de spitale/ să nu vadă cineva cicatricile/ locurilor unde au fost aripi cândva/ și caută.// Caută alți îngeri printre oameni,/ doar că aceia încă nu știu că-s îngeri/ neavând vreo aripă crescută/ sau crezând că durerea aceea de spate, lângă umăr/ e doar semn de probleme la coloană.” ANDRE JASSY. A existat acum mai bine de o sută de ani un poet, Mihai Eminescu, care a scris în stilul dv., fără să prevadă că veţi apărea pe lume. El a publicat, printre altele, o poezie, „Şi dacă ramuri bat în geam” foarte asemănătoare cu cu poezia pe care mi-aţi trimis-o şi din care citez: „Dacă în valuri peste dealuri/ Se-nveleşte încet lumina/ E ca în mine tu s-adormi/ De-acum întotdeauna.” Aveţi mai puţin talent decât acel poet pierdut în negura timpurilor, dar ce contează? Îi sunteţi superior din punct de vedere tehnic: dv. folosiţi calculatorul, nu ca el, care trebuia să înmoaie mereu o pană în cerneală...