Nici I. L. Caragiale nu scria atât de bine la vârsta dv.

PATRICIA LIDIA, ANCA NARCISA, ŞTEFAN MARIN, ADRIAN CHELARU, IRINA LUCIA MIHALCA. Ceea ce mi-aţi trimis nu este publicabil, dar dovedeşte că aveţi aptitudini pentru scris.

IGOR CĂLĂRAŞ, DIANA DIANA. Textele dv., naive, nu au legătură cu literatura.

FLORIN CHIRIAC. Aşa cum m-aţi sfătuit, v-am vizitat blogul. Versurile peste care am dat nu au valoare. Sunt atât de simpliste şi caraghioase încât pot fi ... puse pe muzică:
„Exişti tu în viaţa mea, deci s-a împlinit dorinţa mea!/ Mi-a fost greu la început, dar tu m-ai învăţat să uit,/ Mi-ai spus că-n viaţă-s multe rele, dar că trebuie să trec de ele,/ Să las în urmă tot ce-i greu şi să trăiesc bine mereu!”

ELENA MOISE. Versurile dv. sunt flagrant demodate, par scrise în secolul nouăsprezece. Şi mai şi amintesc, prin grandilocvenţă, de poezia compusă de Rică Venturiano pentru Ziţa:
„De-aş fi petală din floarea iubirii/ Te-aş îmbăta cu-al ei divin parfum/ Şi în lumina cald-a dimineţii/ Să te trezeşti de dragoste nebun...”

PAVEL NEDELCU. Dacă aveţi cu adevărat 17 ani, şi versurile, şi proza scurtă pe care mi le-aţi trimis sunt neverosimil de bine scrise. Inteligent, extravagant, uneori plictisit, niciodată plictisitor, combinând cuvintele cu dezinvoltura cu care un erou de western învârteşte pistolul pe un deget, îl luaţi mereu prin surprindere pe cititor. Vă rog să mă ţineţi la curent cu ce mai scrieţi.

BOGDAN GHEIGHIS. Nu am competenţa necesară ca evaluez valoarea artistică a fotografiilor. De plăcut, îmi plac.

ALICE APETREI. Povestirea „O călătorie cu metroul” e impresionantă. Reuşiţi să descrieţi, cu artă, modul cum se infiltrează tragedia în viaţa banală de fiecare zi. Dacă aţi scrie mai multe povestiri de acest fel aţi putea alcătui un valoros volum de proză scurtă.

DANIEL CRUŞTIN. Versurile din ciclul „Dependenţa de aer”, bazate pe jocuri de idei, sunt agreabile. Cel mai ingenios mi s-a părut poemul „Rugăciunea unui dacă”. Totuşi cred că pe această cale nu se poate ajunge decât la o poezie minoră.

ANDREI NEDELCU. Ţinând seama de faptul că sunteţi elev în clasa a V-a, povestirea dv. despre un dl Goe al zilelor noastre reprezintă o surpriză frumoasă. Nici I.L.Caragiale nu scria atât de bine la vârsta dv.

BOGDAN ANDREI. Descrierea cadavrului victimei din lanul de tutun este terifiant-expresivă. În schimb, dialogurile celor care anchetează cazul, pline de agramatisme, fac să alunece proza spre o satiră minoră.

CLEMENT SAVA. Textul dv. intitulat „Formarea lui homo kitschens” se remarcă prin logica lui strânsă şi prin sarcasm. Sunteţi un „homme revolté” care, în afară de revoltă, are şi talent literar.

BOGDAN PUŞCAŞ. Poemele dv. lungi, repetitive, greoaie au ceva hipnotic. Aparent, abuzaţi de răbdarea noastră, a cititorilor, dar, când discursul liric se încheie, în loc să răsuflăm uşuraţi, regretăm că nu mai continuă.

LIA VERNESCU. Aveţi un scris efervescent şi diafan, parcă bateţi cuvintele cu telul şi obţineţi o spumă care se revarsă peste marginile paginii (sau ale monitorului). Amestec de lirism şi maliţie, de reverie şi umor, proza dv. se citeşte cu plăcere (deşi sunt şi momente când show-ul se lungeşte parcă prea mult). Unele secvenţe sunt antologice. Mă gândesc, de exemplu, la aceea din „Varunienii” în care este descris un bărbat dormind după o noapte de dragoste, din perspectiva partenerei lui, trezite mai devreme:
„M-am apropiat şi am privit movila de carne, cearşafuri, membre umane greu discernabile, din care încercam să recunosc câte ceva din cel ce, în viaţa de fiecare zi, poartă numele de Iadran Varunian. Şi, între o mânecă a unui tricou atârnând de cealaltă margine a patului, o muchie de carte (o mizerie de carte; „ezoterismul nu-ştiu-cui”) ieşind de sub perna îngrămădită în perete şi o mână îmbrăcată în cealaltă mânecă a tricoului, arcuită pe deasupra, cu degete lungi, cu vârfurile uşor întoarse în sus, indexul în ostensiune involuntară spre propria-mi persoană – lucru care m-a făcut să tresar –, am descoperit, din profil, binecunoscuta barbă cenuşie şi una din sprâncenele mefistofelice, aflate în vecinătatea neverosimilă a unui genunchi sub care se arcuia burta, de proporţii bizare (şi nu doar din cauza poziţiei), traversată de o fâşie de cearşaf colorat în culori tari, cearşaf încolăcit în jurul acestui trup şi făcând să apară din el decupate, expuse, fragmente de membre. Talpa unuia din picioare se odihnea pe o tavă de aramă rămasă de aseară împreună cu pietrele de mare împrăştiate pe jumătate de pat (ce-o fi pe sub trupul ăsta masiv, nu ştiu cum poate dormi aşa!), cealaltă mână ieşea pe sub pernă, foarte bronzată, întreruptă pe alocuri de bucăţi albastre de pânză, şi se termina tocmai pe noptieră, în dreptul ochelarilor, ca întinsă pentru a-i apuca; strivită între pătura îngrămădită şi tăblia patului, o gravură înrămată în care, nemişcat, degetul mare al celuilalt picior ce traversa pe dedesubt movila încâlcea şi mai mult un ghem de linii, pentru mine oricum de nedescifrat de la distanţa asta.”
În treacăt fie spus, vai de bărbatul care are neşansa să fie văzut, în timp ce doarme, de dv.!