miercuri, 20 februarie 2013

Ce va fi și ce nu va fi colecția „Noul val”

De aproximativ treizeci de ani mă ocup de „poșta redacției”, la diferite publicații. Rubrica, aparent banală, are o mare însemnătate în evoluția unei literaturi (la „poșta redacției” a revistei „Familia” din Oradea i-a trimis versuri lui Iosif Vulcan, în 1866, un tânăr din Nordul Moldovei, Mihail Eminovici). În prezent am și un blog cu acest titlu. Am primit, de-a lungul timpului, mii de texte literare de la autori necunoscuți (dintre care unii au devenit ulterior cunoscuți: Mihail Gălățanu, Ovidiu Hurduzeu, Vasile Dâncu, Adrian Cioroianu, Eugen Șerbănescu, Tudor Călin Zarojanu, Anca Mizumschi, Adrian Oțoiu, Lucian Dan Teodorovici, Mircea Bârsilă, Radu Aldulescu ș.a.) Am oroare de fanfaronadă, ştiu bine că niciun scriitor nu poate fi inventat de un critic literar. Cu mine sau fără mine autorii menționați mai sus ar fi ajuns oricum ceea ce sunt. Dar e important pentru un autor neexperimentat să afle mai devreme cum se reflectă în conştiinţa unui critic, în ce direcţie ar avea cele mai multe şanse să se manifeste, dacă progresează sau nu odată cu trecerea timpului, cum se situează în literatura română actuală etc. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, în multe cazuri, am ieșit din spațiul rubricii de „poșta redacției” și am devenit un avocat al cauzei tinerilor scriitori remarcaţi de mine, recomandându-i la edituri, scriindu-le prefeţe, participând la lansările cărţilor lor, prezentându-i în presa literară sau, în unele cazuri, dedicându-le capitole în lucrarea mea, Istoria literaturii române contemporane. Am compus chiar, la un moment dată, o hartă a resurselor de talent literar ale României și am publicat-o în „România liberă” pentru a atrage atenția guvernanților asupra unei unei bogății prost administrate, dar n-am primit niciun răspuns. Dragi autori (încă) necunoscuți care îmi trimiteți texte. De ani de zile mă simt vinovat față de voi fiindcă vă... descopăr, știu că existați, dar rareori reușesc să vă public romanele, proza scurtă, eseurile critice, piesele de teatru sau poemele sub formă de cărți. Împrejurările n-au fost deloc favorabile. Intenționam, după cum știți, să înființez și să coordonez la Editura Correct Books o colecție, „Noul val”, în care să includ scrierile voastre. Dar proiectul a căzut, fiindcă presupunea o investiție financiară prea mare. Apoi Editura Dacia din Cluj, prin proprietarul ei, Ion Vădan, a hotărât, cu entuziasm, să preia colecția. Ion Vădan însă a murit. Acum norocul se întoarce și o editură puternică, de mare prestigiu, All, ca și o fundație a sa, „Casa de cultură” (aceea care acordă, anual, un premiu de 10.000 de euro pentru cel mai bun roman apărut în anul precedent – eu făcând parte din juriu alături de Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea-Enache), îmi propun să să lansez, în sfârșit, colecția „Noul val”. Am să-i public în această colecție pe toți acei autori valoroși, tineri sau bătrâni, recunoscuți sau nerecunoscuți, care nu reușesc să-și vadă cărțile tipărite, fiindcă nu fac parte din rețeaua de relații care reglementează în momentul de față, din nefericire, viața literară din România. Putem aduce un suflu nou în literatura română, putem ieși din starea de apatie, putem inventa și altceva decât texte mizerabil-licențioase sau steril-sofisticate de genul celor apreciate de false instanțe critice, integrate în ceea ce am numit altădată „un sindicat al succesului”. Nu vreau să impun o anumită direcție, vreau să public literatură bună, care să fie citită cu interes și să poată fi și exportată. Vreau să recucerim publicul, să relansăm interesul pentru lectură, să stârnim pasiuni cu cărțile noastre (ale voastre, de fapt, dar și ale mele, din punct de vedere afectiv). Colecția „Noul val” nu va fi, în niciun caz, un azil pentru cărțile fără valoare respinse de alte edituri, dar va cuprinde cărțile valoroase ignorate de alte edituri. Nu este deajuns să scrieți bine, trebuie să scrieți foarte bine că să fiți incluși în această colecție. Sunt hotârât să nu accept nici o carte plicticoasă, chiar dacă pentru ea ar interveni simultan Vladimir Putin și Barack Obama. P.S. Peste aproximativ o săptămână am să răspund separat fiecăruia dintre cei care mi-au trimis texte în ultima vreme. Răspunsurile am să le postez atât pe blogul http://alexstefanescupostaredactiei.blogspot.ro/ , cât și pe pagina mea de facebook http://www.facebook.com/alex.stefanescu.104 Adresa de email pe care puteți să-mi trimiteți producțiile literare rămâne ale2108145@yahoo.com

marți, 12 februarie 2013

Anunț important plus două răspunsuri

Pentru ALICE APETREI, ANDREI BADEA, IULIAN BĂNILĂ, ADRIAN CHRISTESCU, ȘTEFAN CIOBANU, OLIVIU CRAZNIC, ADINA CREȚU, DANA FODOR MATESCU, CĂTĂLIN GOMBOS, EMIL ILIESCU, ANTON MARIN, PAVEL NEDELCU, RADU PĂRPĂUȚĂ, MARINA POPESCU, DOINA POSTOLACHI, GHEORGHE RECHEȘAN, SORIN VÂNĂTORU, LIA VERNESCU ȘI PENTRU ALȚI AUTORI TALENTAȚI, DESPRE CARE ÎNCĂ NU ȘTIU CĂ EXISTĂ SAU DE CARE, SPRE RUȘINEA MEA, AM UITAT. Dragii mei, n-am încetat nicio clipă să mizez pe talentul vostru literar și să încerc să vă public cărțile. Dar împrejurările n-au fost favorabile. Intenționam, după cum știți, să înființez și să coordonez la Editura Correct Books o colecție, „Noul val”, în care să includ scrierile voastre. Dar proiectul a căzut, fiindcă presupunea o investiție financiară prea mare. Apoi Editura Dacia din Cluj, prin proprietarul ei, Ion Vădan, a hotărât, cu entuziasm, să preia colecția. Ion Vădan însă a murit. Acum norocul se întoarce și o editură puternică, de mare prestigiu, All, ca și o fundație a sa, „Casa de cultură” (aceea care acordă, anual, un premiu de 10.000 de euro pentru cel mai bun roman apărut în anul precedent – eu făcând parte din juriu alături de Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea-Enache), îmi propun să să lansez, în sfârșit, colecția „Noul val”. Am să-i public în această colecție pe toți acei autori valoroși, tineri sau bătrâni, recunoscuți sau nerecunoscuți, care nu reușesc să-și vadă cărțile tipărite, fiindcă nu fac parte din rețeaua de relații care reglementează în momentul de față, din nefericire, viața literară din România. Putem aduce un suflu nou în literatura română, putem ieși din starea de apatie, putem inventa și altceva decât texte mizerabil-licențioase sau steril-sofisticate de genul celor apreciate de false instanțe critice, integrate în ceea ce am numit altădată „un sindicat al succesului” Aș vrea să vă includ și pe voi în colecție. Ce părere aveți? Cu ce carte preferați să vă programez? Aștept răspunsurile voastre pe adresa de e-mail alex2108145@yahoo.com. NICU DRĂGHICI, Buzău. „Îmi pare rău, dar n-am reușit să dactilografiez textele. Sunt foarte bolnav de sărăcie. Știu că iubiți literatura, în mod sigur nu veți face o discriminare.” Aveți altă boală, o „boală de origine divină”, cum ar fi spus Gabriela Melinescu: v-ați născut poet. Versurile dv. scrise de mână (n-am mai primit versuri scrise de mână de mulți ani) sunt încărcate de poezie, ca părul unei femei de electricitate (după cum vedeți, am început să vă imit!): „poezia nu mă apără/ de moarte/ de răni nu mă vindecă/ o semăn în viața mea/ crezând/ că Dumnezeu va veni/ ca ursul la zmeură/ iar eu/ pe furiș îi voi săruta o scânteie”. Aproape tot ce mi-ați trimis mi-a plăcut și m-a entuzismat. Mai reproduc câteva extrase din poemele despre patrie: „patria − țărancă desculță/ ne ține-n poală/ ca pe niște ouă proaspete” („Cel mai frumos poem despre patrie”); „maștera asta/ care-și crește pruncii/ în sticle goale de vodcă/ ori ca viermele de mătase/ pe-o frunză// încă nu și-a legalizat iadul” („Cel mai dur poem despre patrie”). Sunt sigur că vom mai auzi de dv. CĂTĂLIN CONSTANTIN. Aveți idei, aveți și un patos al trăirii lor, dar în fiecare poem apare câte ceva care îl strică. De obicei este vorba de o excentricitate involuntar hilară. Reproduc, ca exemplu, poemul „Încălecare a Sfântului Duh”: „Am dus în spate ca pe un olog/ pe cel ce îmi revelă drumul sacru/ dar pân’ la urmă am ajuns la dracu/ mai păcătos şi mult mai încurcat .// Gonitu-m-a ca pe un fugar de crime/ în cele mai fără de sens răscruci,/ m-a umilit şi m-a târât pe brânci/ până ce sufletul a curs din mine.// Şi parcă marea o să adoarmă / pornindu-se în largi libaţii/ zvârlind în depărtare incantaţii / de veşnici pomeniri şi aleluia.// Sloboade-mă, destul m-ai ameţit,/ misteru-i mult prea mare şi ciudat,/ sunt obosit şi tare resemnat,/ de acum treci să te mai călăresc şi eu.” Nu vă stă bine să vorbiți familiar cu Sfântul Duh și cu atât mai puțin să-i spuneți că vreți să-l călăriți, numai lui Tudor Arghezi i-ar fi reușit așa ceva.