sâmbătă, 4 mai 2013

Un scriitor nu povestește numai ce povestește, ci și ceva în plus

PENTRU TOȚI CORESPONDENȚII. Adresa mea de e-mail este alex2108145@yahoo.com . Celor care îmi trimit textele supuse evaluării la această adresă, le răspund pe blogul: http://alexstefanescupostaredactiei.blogspot.ro/ FELIPE RAREȘ (Filip Răzvan Cristian). Folosiți în proza dv. un limbaj golănesc. Știu că o faceți cu o intenție artistică, dar rezultatul e modest. În mod paradoxal, chiar și stilul cel mai deocheat devine până la urmă plicticos, prin repetare, dacă autorului îi lipsește (cum vă lipsește dv.) capacitatea de transfigurare a realității. Un scriitor nu povestește doar ceea ce povestește, ci și ceva în plus. CANTEMIR ILARIE. Nu sunt versuri, sunt inepții: „Un sunet de bocanc viril/ clocotea în urma mea/ și-nainte de-a m-ajunge/ părul mi l-a răscolit/ când de ceafă mi-a lipit/ gâfâitul umezit” ION ROȘCA. Nostalgia vieții la țară și sentimentalismul vă apropie de Serghei Esenin și Grigore Vieru. Cel mai mult m-a impresionat poezia „Mama”. „Bătrână-n casă bătrână,/ Mama stă cu mine-n gând/ Şi trăieşte aşteptând/ Sfârşituri de săptămână,/ Când ştie că am s-ajung/ Pe la ea, să mă mai vadă...// Astăzi, luând din vechea ladă,/ Cu hainele de drum lung,/ Mirosind a lemn de tei,/ O frântură de creion,/ M-a rugat să-i spun şi ei/ Numărul de telefon.// L-a scris, mare, pe-o hârtie/ Galbenă de-atâta vreme/ Şi apoi l-a atârnat/ La oglindă, cu mândrie.../ Să-l vadă lumea din sat/ Atunci când... şi să mă cheme.” MARIUS LĂZĂRESCU. Versurile dv. se remarcă prin inteligență artistică și printr-o elaborare atentă. Reproduc integral, ca exemplu, poemul „în urma ei sclipesc feromoni”: „o cheamă ana e/ o amforă cu mere/ când trece agale spre niciunde/ priviri adezive o îmbracă/ aud cum îi cade surâsul în gol şi/ sună repetat pe asfalt/ bărbaţii o întâmpină/ cu mâinile curmate/ în gândul ei alunecă/ doar bruna de la trei/ s-o las se strică s-o resetez mi-e teamă/ era mai bine poate/ dacă era mai rău” Dacă nu-mi place ceva este faptul că modul dv. de a scrie seamănă cu acela al majorității poeților de azi. MARIANA SANDU. Fragmentul de „jurnal fictiv” pe care mi l-ați trimis (e chiar un fragment sau la atât se reduce întregul jurnal?) este un monolog lucid-patetic. Ne rămâne în minte, după încheierea lecturii, intensitatea trăirii unei femei care renunță la iubirea pentru un bărbat din cauză că ar vrea să-l iubească total, până la ultimele consecințe și îi este teamă că nu va avea parte de reciprocitate. Sunt și destule stângăcii de ordin stilistic, dar în linii mari monologul are un suflu al lui și menține trează atenția cititorului. SORIN GOLEA. Și versurile dv. seamănă cu cele care se publică azi în mod curent. În plus, multe versuri rămân obscure: „cuvintele care hrănesc pietrele − grăsimea lumii./ apele/ − furiei. dimensiunea a V-a;// − lipsesc furnicile. şi puii de vrabie./ şi cărţile. unele vechi”