OLIVIU CRÂZNIC. Faptul că romanul „...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” este „singurul roman din literatura română scris în stilul gothic propriu-zis, gen Walpole, Poe, LeFanu sau Lovecraft” (în condiţiile în care „Taina gorunului” şi „Schimnicul” de Vasile Voiculescu, ca şi „Domnişoara Christina” de Mircea Eliade sunt nuvele, nu romane) nu reprezintă, luat în sine, o mare realizare. Literatura nu este un tabel al lui Mendeleev în care trebuie umplute neapărat toate căsuţele. Scriitorii importanţi fac necesară inventarea unor căsuţe noi.
Meritul romanului dv. constă în altceva şi anume în faptul că este scris bine. Şi că se citeşte cu plăcere şi cu... groază. Nu sunt un adept al genului (care mi se pare destinat cititorilor naivi), dar talentul dv. de a folosi cu desăvârşită eleganţă un stil (este adevărat, creat de alţii) rămâne incontestabil.
SEBASTIAN NEAGU. Versurile dv. par stenograma unui delir. Totuşi, au o anumită expresivitate care suscită interesul cititorului:
„la capătul pervazului creşte/ un şobolan care nu se sperie de lumină/ aş spune că în timpul zilei/ mai mult ca oricând se lungeşte şi/ râgâie ca un bebeluş/ îl lovim în spate cu linguri de lemn/ îşi dă ochii peste cap/ se face seară şi un băiat/ sărută fata cu un rânjet oribil chiar sub balcon” etc.
Se întâmplă chiar, uneori, ca din ceea ce s-ar putea numi o fervoare a incoerenţei să rezulte imagini încântătoare, cum este aceea a porumbeilor de zăpadă care ies din gurile oamenilor de zăpadă:
„la colţ aşteptau femeile/ de colţ se atingeau femeile/ orbitor/ fără să fie vorba de răzbunare refuz teamă/ am întinerit în frigul ăla şi/ mi-au crescut palmele ochii mi s-au înmulţit/ nu ştiu eram mai zdravăn/ şi ca dintr-o bere turnată pe asfalt/ au ieşit porumbei de zăpadă din gurile/oamenilor de zăpadă din burţile oamenilor de/ zăpadă au ieşit limacşii de zăpadă/ s-au apucat de înghiţit colţuri”.
Dacă poezia este, aşa cum cred unii autori, un delir controlat, se poate spune că dv. deocamdată îndepliniţi doar prima dintre cele condiţii.
MARINA POPESCU. Aveaţi, într-adevăr, motive să fiţi nerăbdătoare să primiţi un răspuns. Sunteţi o autoare sensibilă şi experimentată, care merită toată atenţia. Poemele dv., scrise aparent fără efort, seamănă cu dansul improvizat pe stradă de un tânăr într-un moment de exuberanţă. Dar învolburarea de cuvinte (plină de enumerări fără o logică anume, oralităţi, confesiuni fugitive etc.) are consistenţă lirică. Ceea ce în timpul lecturii pare o joacă rămâne până la urmă în amintirea cititorului ca un moment de meditaţie melancolică.
„Bucureşti, ai petrecut straşnic/ ţi-ai săltat fustele colorate până la cer/
ai lăsat la vedere senzualitatea străzilor îngheţate/ trupul tău împodobit cu legiuni de/ suflete aburinde/ suflete bete/ suflete împietrite/ suflete inocente/ suflete ninse/ suflete umanoide schizoide/ ţi-ai ascuns câinii în boscheţii arşi de chiciură/ i-ai speriat cu surlele şi trâmbiţele artificiilor/ apocalipsa petardelor tale
ţi-ai trimis bucuria/ spre adevăratele stele/ ai aruncat trecutul în paginile de istorie/ din care ai făcut confetti/ (am citit până în ultimul ceas/ Un secol cu Neagu Djuvara)/ ţi-ai dat iar în petic/ te-ai fălit cu imnuri fără glorie/ concerte şampanii pahare şi sticle/ împrăştiate în marile pieţe construite de comunişti/
Bucureşti ia-ţi acum copiii străzii de mână/ du-i la movieplex e premiera celui mai nou SF./ Anul Domnului 2011./ O să mă spăl pe dinţi şi viaţa va fi ca înainte.” („Revelionul oraşului meu”)
Toate poemele trimise mi-au plăcut. Mai reproduc unul, „Calea Floreasca nr.1”, scris exclusiv într-un registru grav (este o surpriză faptul că puteţi schimba tonul, păstrându-vă totuşi identitatea literară):
„Nu pot vorbi azi în ochi mi-au crescut/ paturi de spital pe buzele mele apasă/ mâini gălbejite cu vene umflate vene de cauciuc/ mă uit după înger dar el pe marginea pervazului/ cu porumbeii se pregăteşte să-şi ia zborul/ aici e cald tot mai cald viaţa noastră/ se topeşte alunecă pe podea/ mercur sub tălpile goale ale amiezii/ în coronarele mele o moarte mică şi roşie/ se plimbă ca o soluţie de contrast/ în căutarea fisurilor toate acele rupturi/ de lume şi de mine. Dacă nici mâine / nu o să pot vorbi e pentru că/ spitalul îmi striveşte trupul ca o cruce uriaşă/ cu răstigniţii ei cu tot.”
Renunţaţi, vă implor, la pseudonime! O să-i zăpăciţi pe copiii care vor învăţa despre dv. în manualele şcolare.
GEORGE ŞERBAN. Proza dv. memorialistică se caracterizează prin fluenţă, gingăşie şi... amatorism. Dacă aş fi Dumnezeu, pe un om ca dv. l-aş face scriitor, nu – cum se mai întâmplă – pe unul egoist şi sarcastic. Se pare însă că în distribuirea talentului îşi bagă şi dracu’ coada.
Oricum, autobiografia dv. romanţată, aşa naivă cum e, m-a înduioşat:
„Îmi plăcea teribil mersul cu picioarele goale prin praful foarte fin al uliţelor satului. Cu toate că mama mă sfătuia să port sandalele, lângă poartă la ieşirea din curte, era o tufă unde le ascundeam şi pe aici ţi-e drumul!... Câtă plăcere simţeam alergând în pasul ştrengarului prin praful fin şi cald, care ţâşnea dintre degetele picioarelor. Pe stânga şi pe dreapta uliţei erau pomi fructiferi şi foarte mulţi salcâmi, aşa că aveam la discreţie fructele şi florile de salcâm care mi se păreau delicioase, mai ales când foamea îmi chinuia stomacul. Să spăl de praf fructele, nici pomeneală, le ştergeam pe fundul pantalonaşilor, puţin cu palma şi la guriţă.”
ANDREI TROCEA. Aveţi fantezie, mobilitate intelectuală, spirit ludic, dar romanul pe care mi l-aţi trimis, „Zvrncul Pyt sau Jocul de-a mortiţa” nu depăşeşte nivelul unui joc literar studenţesc:
„Altă întâlnire. De data asta cu MarketingManageriţa celei mai mari companii de fuste încreţite. Pentru pisici. Acum un an MiculVânzător îi trimisese primul mesaj. Îi povestea că sunt singura agenţie de advertising specializată în comunicare felină. Că au lucrat cu peste 86 de firme din domeniu, că au promovat cutare şi cutare produs, că sunt onoraţi că reclama celebrului «Mâţospray» rulează de o lună pe TV, bineînţeles cu aportul lor. Şi începuse atacul: un «prin urmare» (lipsit de concizie), «vă propun» (prea distant), «dacă timpul vă permite» (slugarnic), «o întâlnire la sediul nostru» (recuperare târzie de prestanţă), «sau, dacă vă e mai la îndemână, la dvs» (lingăule!).
Normal că n-a primit niciun răspuns. Anormal pentru el până când, la câteva săptămâni după aceea, a citit un manual despre poziţionarea ierarhică faţă de interlocutor.”
BEATRIX. „Din răspunsul dv. reiese că până la literatură mai am de făcut doar un pas. Îmi puteţi spune cât de mare sau de mic este pasul?”
Un pas mic pentru dv., un pas uriaş pentru omenire.
DORIAN DUMA. Ştiţi multe despre mine (mai multedecât ştiu eu). Dacă se va întâmpla să ne întâlnim vreodată, n-am să vă întreb „Ce mai faceţi?”, ci „Ce mai fac?” (aşa cum l-a întrebat odată, înainte de 1989, Adrian Păunescu pe Tudor Postelnicu, şeful Securităţii).
RISTEA C. Nu vreau să vă divulg numele celor mai valoroşi autori descoperiţi de mine până acum. Mi-e teamă că află marile puteri şi mi-i fură.
va multumesc pentru raspuns si pentru rabdarea de a rasfoi romanul. nu-mi permit si nu am de ce sa va contest autoritatea in materie literara. sper totusi ca la un moment dat, in viitorul apropiat sau indepartat, parerea dvs despre zp sa se schimbe. spun asta pt ca indraznesc sa cred ca romanul meu e un tot si doar asa functioneaza. nu ca o suma de secvente si ipostaze, fiecare in parte capabila sa ofere o perspectiva asupra intregului roman.
RăspundețiȘtergeresi va rog sa ma credeti ca nu spun astea din orgoliu sau pt ca ma consider vreun geniu al carpatilor. doar simt ca ceea ce am scris nu e prost.
cu respect,
andrei trocea
Domnule Stefanescu,
RăspundețiȘtergerePe sfarsit de august - inceput de septembrie v-am trimis (si eu) niste texte. Puteti, va rog, confirma daca le-ati primit? Multumesc anticipat.
Stimate domnul Stefanescu, v-am trimis si eu, la sfarsit de august, un mic fragment dintr-o nuvela. Fragmentul avea titlul "Tacerea" si era de aproximativ o pagina. Puteti sa imi confirmati daca l-ati primit?
RăspundețiȘtergereIn alta ordine de idei, citesc saptamanal aprecierile dvs despre noii scriitori si sper ca saptamanile viitoare sa ma regasesc printre cei comentati de dvs. Cu consideratie, Gratziella D.
@dl Stefanescu - daca pana acum am avut motive sa fiu nerabdatoare, acum am motive sa spun ca a meritat asteptarea. nu speram la o parere atat de buna, desi am mai avut confirmari si aprecieri si din...alte directii. partea mai dificila urmeaza insa abia de acum inainte: sa am grija sa confirm aceasta parere. aprecierea Dvs. este un impuls de a continua munca, pentru ca literatura inseamna, dincolo de talent si foarte-foarte multa munca.
RăspundețiȘtergereMultumesc si... spor la treaba!
PS: o sa va "deranjez" la un moment dat si cu niste proza.
multe, multe multumiri, sunt onorat! un an cat mai bun!
RăspundețiȘtergerecu deosebita stima,
oliviu craznic
Stimate Domnule Stefanescu, imi cer scuze ca din nestiinta de cauza v-am trimis toata cartea, dar sper ca Dumneavoastra o sa cititi doar cateva fragmente. Astept foarte mult aprecierea Dumneavoasstra, cartea se numeste Eu sunt Delfina din Transilvania, si deja e publicata in Danemarca dar as dori sa o public si in Romania ca sa pot ajuta o casa de copii. Cu stima, Delfina
RăspundețiȘtergereDomnule Alex Stefanescu, va multumim pentru tot ce faceti pentru noi, domnule Anonim,Oliviu Craznic, Delfina,hai sa facem intr-un fel sa scapam de politia neantului care ne asteapta, hai sa cutremuram naibii creierul posibilului, indarjirea vida de a schimba ceva prin scris literatura, motivatia handicapata de a scrie,urletul pilotului , plane crash-427,beatitudinea secundei de oase rupte si sange pe copaci,copilul aleia intre fiare, gura strambata si ficatul rupt, premiul nostru literar!
RăspundețiȘtergereCunoaşterea schimbă ceva în genele dumnezeirii. Orice idee modifică, în sensul ei, liniile trasate de Dumnezeu.
Asta mă încurajează să mă aşez şi mîine la masa de scris.
Dacă cunoaşterea nu poate înlocui perfuzia muribundului, nu poate reanima copilul vecinului,
nu poate răscumpăra durerea cancerosului şi nu ne salvează,
din scrisul nostru nu rămîne decît o euforie literară în suc propriu, din creaţie- o libertate a toxicomanului, iar din filozofie- o hîrtie pe care îţi schiţezi eul cosmic, în loc să-ţi iei medicamentele sau să te îmbeţi pulbere.
Cunoaşterea trebuie să mişte pietrele, ca să ne mîntuiască prin credinţă !
Cunoaşterea este ştiinţa speranţei în Dumnezeu.
N-aş pune mîna pe nici o carte şi nu m-ar interesa cunoaşterea dacă n-aş şti că-l
experimentez pe Dumnezeu, că depresia mea se desăvîrşeste în extazul lui,
dacă n-aş şti că voi fi antrenat în Revelaţia cuantică din cortexul întunericului,
laolaltă cu jerbele de artificii ale morţilor şi curburii spaţio-temporale.
Dar dacă totul este o deşertăciune surdo-mută, cu atît mai mult voi
aştepta o veşnicie, pînă cînd neantul va crăpa de atîta nemişcare.
Din spiritul lui se va înălţa, ca soarele dimineaţa, Eliberarea noastră,
despre care nici esenţa lumii n-a auzit vreodată.
Domnule Alex Stefanescu, cred ca MOARTEA UNUI SEF DE GARA v-am trimis-o in "copie 3 a florin 1". Nu ma prea pricep la calculatore, m-a ajutat sotia, dar acum a plecat in Spania si imi e rusine sa apelez la altcineva ca asa sunt eu, timid. Poate se intoarce de Paste si v-il trimit atunci. Va urez sanatate lunga!
RăspundețiȘtergereDle. Alex Stefanescu sper ca si anul acesta sa rezistati cu stoicism bombardamentelor "literare" trimise de noi. Astept si eu un raspuns din partea dvs. inca de prin luna august sau septembrie dar se vede treaba ca au fost multi cei care v-au trimis texte in acea perioada.
RăspundețiȘtergereAm urmarit pentru prima data TICHIA DE MARGARITAR si nu inteleg de ce se chinuie cei doi actori cand puteati sa ne cititi dumneavoastra, sunt sigur, mult mai convingator! Felix fara Otilia
RăspundețiȘtergereeu nu inteleg ce rost are sa ne cititi carti proaste cand ati putea citi carti bune
RăspundețiȘtergereVă aştept cu opinii dar mai ales cu critici pe blogul
RăspundețiȘtergerehttp://www.thinkagain.ro
unde informaţia de calitate se întâlneşte cu cititorul inteligent!
pt. robin. Din contra, face foarte bine. Autorii sunt bucurosi ca-s bagati in seama, iar noi, muritorii, ne amuzam pe seama lor. felix
RăspundețiȘtergeredoua chestii paguboase
RăspundețiȘtergereRobin
RăspundețiȘtergereai dreptate! Cred ca o impartire echitabila intre carti bune si carti slabe... n-ar strica.
Doar ca... ar aproviziona polemica/dezbaterile (si multe nu-s constructive)
Sunt Sorin Vanatoru(TINICHIGIUL).
RăspundețiȘtergereOameni buni, criticul, in principiu vorbind, iti spune cum sa-ti organizezi simtirea impotriva criticii.Atunci cand criticul te da in judecata pentru viziunea ta, fii sigur ca meriti premiul.Aici e o tensiune.Completati, va rog.Sau nu.Sau da. Sau nu. Ei, aici aia, literatura, p-aici este.Nu incarcati.Am bagaje.Sarut mana. Acuma bem.Alta vorba, pe care o stie dumnealui...criticul nu-ti vorbeste despre ce simti, ci despre cum exprimi ce simti.Daca expresia e mediocra, inseamna ca simti fals.Cum inseamna ce.Daca in interiorul zicerii nu ai o "ruptura",un "atac", o "deviatie"-ca sa ma dau intelectual, cum spun semioticienii din scoala franceza- expresiva, ceea ce ai vrut sa zici nu are consistenta, nu numai estetic,dar nici in viata personala.Fiindca nu scriem pentru noi-p-ale noastre le stim!-, ci pentru cititor.Ordinea e invierea trupurilor.Poezia e insomnia matematicii.Dupa parerea mea, nu trebuie sa te gandesti la literatura cand vrei sa spui ceva.Ceea ce apreciaza criticii nu este iubirea nevestii,sau a apei de ploaie,ci cum stii s-o bagi in sintagma, la greu. Nevasta e primul critic.Nu cum cum vezi tu lumea, ci fa-ti nevasta sa sufere, cum te pricepi, pentru ce ai scris.Daca o vezi nervoasa , si nu-ti mai face fasole cu carnati, "aia", ce-ai vrut sa zici, e bine pentru societatea burlaca,si pentru bomba atomica, dar o sa te nevrozezi tu insuti.Aici iti fac psihoterapie, iti dau si pastile:"Escitalopram", 10 mg pe zi, sau Saint John-Perse, "Exil". Nevasta e primul hitlerist endocrin, o chestiune moleculara care face bine societatii, mai ales ciorba.
Cred ca, pentru a deveni credibil, trebuie sa devoalati, macar un singur talent descoperit. Altminteri, se va crede, in continuare, ca nu este decit un mod de a atrage atentia asupara propriei persoane. Curaj!
RăspundețiȘtergereCă veni vorba, am citit și eu romanul lui OLIVIU CRÂZNIC. E bine scris, desigur. Eu îl iau, pînă la un punct, ca pe o parodie a genului. Un naiv îl poate lua în sine, eventual se va îngrozi, altul va recunoște clișeele genului. Cumva și „Numele trandafirului” e un roman parodic la un nivel foarte subtil și înalt. Mie mi se pare că și secțiunea finală (ce putea totuși lipsi) în care autorul ne dă exemple „reale” de licantropii, vampirisme etc. pune partea de epocă într-o lumină parodică. Mai mult: sper că asta a dorit și nu se ia în serios. Oricum asta a ieșit, eu m-am distrat destul de bine. Cam aglomerate (tot semn de parodie) „fenomenele” sinistre. De văzut ce face Doina Ruști cu un singur duh (Zogru), respectiv o singură stafie (Fantoma din moară). Ține un roman cu fiecare dintre ele. Oricum o să scriu despre roman. De bine. Ce nu am apreciat: titlul complicat și numele autorului. Acum e prea tîrziu pentru un pseudonim.
RăspundețiȘtergereSorin
RăspundețiȘtergere"Daca expresia e mediocra, inseamna ca simti fals"
As reformula.
Daca expresia e mediocra, inseamna ca nu ai talent. Nu ai capacitatea de a transpune (cat mai clar) ce simti/gandesti. In cele mai multe cazuri este vorba de neputinta. Falsitatea nu are prea mare legatura cu expresivitatea. Probabil ai facut o analogie cu muzica - in care notele pot sa fie false. Dar asta nu inseamna ca si muzicalitatea interioara este falsa.
Adrian,ai dreptate.
RăspundețiȘtergerePe mine m-a descoperit dl. Alex Stefanescu. Si, in mare masura, m-a si format. constantincretan.blogspot.com si constantincretan.wordpress.com
RăspundețiȘtergereConstantin Cretan
RăspundețiȘtergereAm accesat blogul de pe "blogspot". Daca ai posta fiecare poezie intr-o rubrica s-ar putea discuta fiecare in parte. Oricum.. poezia ta are valoare. Ai si cateva versuri redundante care iti certifica noviciatul + unele rime destul de simplute. Dar esti "uns" cu poezie. Asta e clar!
Dupa citirea primelor 3-4 poezii, nu ramai cu prea mult din poezia lui Constantin Cretan. Dar dupa ce inaintezi in lecturarea celorlalte, incepi sa-i simti valoarea.
RăspundețiȘtergereCand v-am trimis textele, nu ma consideram un geniu, dar acum, ca am citit cometariile celorlalti expeditori, simt o adiere de optimism in ceea ce ma priveste.
RăspundețiȘtergere'Adierea ' vine dinspre bucatarie.O adiere de pojartier cu sarmale...
RăspundețiȘtergeredl stefanescu , nu mai postati?
RăspundețiȘtergereSorin :))))
RăspundețiȘtergereCine stie ce minuni ascunde omul. Pana la proba contrarie... trebuie sa-i dam dreptate.
Calitatea scrierilor lui se masoara in comentariile de pe blog. Ii si.. asta.. ceva!
Adrian ce mai faci, zi lu' nenenea,zi!Te cinstesc cu un Bergenbier.
RăspundețiȘtergereOmul sau oama.Am glumit si eu, scuze.Pe zapada asta ploiesteana...Si eu merit intepaturi, nicio problema.Totusi, mi-a placut acidul din randurile "anonimului", pe cuvant!
Am crezut ca e oama, nu om.Daca e om, poate sa stea aplecat asupra operei, ca sa simtim si noi profunzimea geniului!...
gherman si vanatorul: va bagati aiurea-n seama pe aici pe blogul domnului Stefanescu. Adrian Gherman de ce esti asa de micutz? scrii pe pocitania aia de blog al tau ca ai trimis texte "individului A.S"", il faci in toate chipurile iar acum stai aici pe blog si te bagi in seama. Nu ti-e jena de tine un pic asa?
RăspundețiȘtergereAdrian.
Iata ce scrie nenea Adrian Gherman pe blogul lui: (asta ca munceste sa fie si el luat in seama)
RăspundețiȘtergereSaptamana trecuta am trimis spre “verificare” cateva poezii individului Alex Stefanescu. Dupa ce am vazut pozitia pe care o adopta fata de “poetul” Mihai Galatanu am revenit la individul Alex Stefanescu cu alt mail – in care i-am cerut sa nu mai citeasca poezia.
Mailul suna cam asa
“Domnule Alex Stefanescu. Va rog respectuos sa nu cititi poeziile pe ca vi le-am trimis. Sunteti un om vandut. Un om cu un scop sigur: decredibilizarea culturii romanesti. Exista si posibilitatea sa aveti o problema psihica. Daca este asa… cred ca ar fi bine sa consultati un medic de specialitate (veterinar)."
este? ce mai cauti pe aici domnu' gherman?
Ce am scris pe blog ii spun oricand si la orice ora! Dar.. sub alta forma! Faptul ca l-am judecat prea dur... mi-l asum.
RăspundețiȘtergereEu nu pot sa accept o critica din partea unui critic ce rezoneaza cu poezia lui Galatanu! Poa' sa fie Eminescu in persoana!
Exista persoane care trateaza profesionist, literatura. Am intalnit pe acest blog si interactiuni cordiale. Ma simt bine aici! In special dupa ce am inceput sa cunosc mai bine reactiile lui Alex Stefanescu.
Complexitatea trairilor/spiritului... iti este ceva strain. Domnule anonim.
Sorin
RăspundețiȘtergereanonimul acela n-a argumentat de ce is slabi aceia care au trimis literatura. Din cauza aceasta nu merita luat in serios. La Turda... totul e ok. Avem di tati! Gropi... in special! Si... o intrare/iesire pe A3
recomandare pentru anonim: "welcome to the rileys" un film care "te provoaca sa gandesti". Poate vei ajunge sa faci o reconsiderare.
RăspundețiȘtergereDomnului "Anonim".Dupa cum vedeti, mai bine ne bagam aiurea in seama, decat sa te bagam pe dumneata in seama!Dumneata nu te poti baga in seama fiindca nu ai de ce!...Acest blog nu este neaparat pentru critica si teorie literara.Mai e si pentru spirit, de altfel, cuviincios.Cand am postat-mai demult- sa zicem,despre B.Croce, teoria lui Roland Barthes sau U.Eco-semiotica lui, de exemplu- sau ceva despre paradigmatic si sintagmatic, nu am primit un raspuns serios, icat sa consider oportuna continuarea discutiei, desi ar fi fost utila,practica, cu exemple, nu numai teorie.Asa ca m-am cam lasat si eu in voia unora-stimabili, de altfel, meritati respect- de pe blog...vreti toata ziua vorbire despre I.Kant si M.Heidegger?!Nu am chef intotdeauna.Va salut cu zapada.
RăspundețiȘtergereA, am uitat.Mie, in general, imi place sa vorbesc despre principii, nu despre persoane.
RăspundețiȘtergereAdrian scuze, dar aluneci spre niste chestii neprincipiale.Daca ai ceva de spus despre un poet-indiferent care!-fa-o la modul pur teoretic... structura poetica,expresivitate, naratologie-la roman-teoreticieni etc.
RăspundețiȘtergereErata:corect este"Adrian,scuze!"Fir-ar sa fie.
RăspundețiȘtergereSorin
RăspundețiȘtergere:) Ce structura poetica are Galatanu? In interiorul poeziei lui exista o rabufnire a nemultumirilor faptului ca Romania nu este un stat imperialist/cotropitor. Expresivitatea lui (chiar daca este doxat... se aseamana cu expresivitatea unui tirist - tranteste in pagina randuri (prin analogie cu expetiza lui sexuala). Oricat ma caznesc.. nu reusesc sa gasesc un corespondent intre patriotism si "futai". Tot mai multi isi mascheaza neputintele poetice in spatele unor expresivitati care se vor nonconformiste. Grav nu este faptul ca exista acest gen de "poeti". Grav este faptul ca acestia sunt promovati. Arta tinde catre simplificare - pe cale de consecinta, asistam la subtierea spiritului. Nu numai a poetului. Spiritul social se subtiaza. Ne afundam in grosier.
Nu pot sa asist (pasiv) la degradarea poeziei.
PENTRU HORIA GÂRBEA. Îmi face plăcere că vizitaţi acest blog. Romanul la care vă referiţi nu este, cred, parodie. De fapt, oricine scrie, azi, într-un stil consacrat, recognoscibil, creează impresia că îl parodiază. Putem face o experienţă: să scriem, cu toată seriozitatea, o poezie în stilul lui Eminescu şi veţi vedea că mulţi cititori vor crede că am parodiat eminescianismul.
RăspundețiȘtergerePENTRU SARA VOINESCU. Am să vă răspund în curând.
PENTRU GRATZIELLA D., DELFINA DIN TRANSILVANIA ŞI NECUNOSCUTUL CARE SE INTERESEAZĂ DE "MOARTEA UNUI ŞEF DE GARĂ". Nu vă găsesc textele. Poate le-aţi trimis la altă adresă de e-mail. Vă rog să o folosiţi pe următoarea: alex2108145@gmail.com
PENTRU CEI CARE ÎL DEZAPROBĂ ÎN TERMENI SEVERI PE MIHAIL GĂLĂŢANU. Mihail Gălăţanu este un poet de mare talent, care, pe vremea când era un adolescent, m-a entuziasmat cu versurile lui. L-am susţinut de-a lungul timpului, aşa cum aş face-o cu oricare dintre dv., dacă va fi cazul.
În momentul în care a publicat volumele incriminate (pe bună dreptate) de dv.,am scris explicit în "România literară" că sunt dezamăgit.Pentru el a fost o dramă această distanţare a mea. Oricum, acum scrie cu totul altfel, unele poeme din ultimii ani sunt capodopere (când o vă treacă furia sau invidia o să vă convingeri singuri de asta, fiindcă vă pricepeţi la poezie). De ce a publicat acele cărţi scandaloase? Eu înţeleg de ce. Era exasperat de indiferenţa lumii faţă de poezia lui, faţă de poezie în general. A vrut să-i epateze pe cititori (aşa cum faceţi şi dv., de multe ori).
PENTRU TOŢI CORESPONDENŢII. Următoarelerăspunsuri, mai numeroase decât de obicei, am să le postez duminică, 30 ianuarie.
Clarificarea pozitiei dumneavoastra fata de acest poet - muzica pentru urechile mele.
RăspundețiȘtergereRaportarea la eternitate dilueaza invidia. N-am cum sa fiu invidios.
"Era exasperat de indiferenţa lumii faţă de poezia lui, faţă de poezie în general. "
Intr-un astfel de caz pot sa inteleg. Dar nu pot sa aprob ori sa ma intimidez si sa cred ca, rabufnirea este valoroasa - pentru ca.. de fapt "a scapat fraiele poeziei". Poeticul trebuie tinut in frau. Altfel... te arunca in nonvaloare.
E foarte la modă și ușor să te indignezi de coloratura erotică a lui Gălățanu deși fac pariu că detractorii lui fals pudici nu au citit „Mortul îndrăgostit”, mai bine ar pune mîna și ochii pe carte. Ca și să te iei de „naționalismul” incorect politic al lui Eminescu. E mult mai greu însă de scris ca ei. Din ce citesc pe-aici și primesc pe la poșta redacției n-am găsit absolut niciun poet care să se compare măcar cu cele mai slabe dintre poemele lui Mihail Gălățanu, căci mai sînt și din acestea, desigur. Eu cred că există o listă canonică și cine nu are acces la poeții de pe ea nu are de ce să discute despre poezie. Poate să-ți placă mai mult Ion Barbu decît N. Stănescu sau Radu Vancu mai mult decît Gălățanu. Dar dacă afirmi că unul nu e (bun) poet te descalifici iremediabil ca incompetent. Mihail Gălățanu, ca și Cristian Popescu sau D. Bănulescu, este un uriaș talent nativ, problema lui e că din diferite motive, lipsa de răbdare și timp mai ales, nu poate valorifica pe deplin acest potențial. Cînd Popescu a înțeles cine e și cîtă viață mai are s-a lăsat de toate și doar a scris. M.G. nu poate face asta, e altă structură.
RăspundețiȘtergereCat de induiosator! Doi scriitori jalnici, Alex Stefanescu si Horia Garbea, prieteni buni si aparatori ai non-valorilor si denigratorilor, isi justifica incompetenta.
RăspundețiȘtergereStefanescu il apara pe Galatanu, o nulitate literara care si-a vandut sufletul diavolului pentru a atrage atentia (tocmai din lipsa de valoare). Iar Garbea, justificatorul, spune pe Blogul personal ca este de apreciat Galatanu, intrucat a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume.
Din acest peisaj mai lipsesc cei care au pus tricolorul pe Sula magarului si cei care vor sa arunce cadavrul lui Eminescu in debara.
Asta ca sa se inteleaga cum stau lucrurile in superba literatura romaneasca...
Domnule Garbea.
RăspundețiȘtergereE la moda "sa o bagi" si "sa o scoti" in poezie. Pana si poetesele adopta o pozitie tzafnoasa in fata poeziei.. sau... cu ajutorul poeziei.
Scrisul poeziei vulgare este un exercitiu usor. Chiar facil. El nu se bazeaza pe un discurs care mizeaza pe note spirituale. El vizeaza reactia senzoriala/fiziologica - un fel de primitivism poetic - de pe vremea cand omul reactiona cu starile simpliste. O adolescenta poetica - care si-a descoperit primele orgasme/potriviri de imagini.
Acesti "peudo-pudici" sunt aceia care incearca pastrarea liniei evolutive, firesti.
Poezia nu este o simpla "placere". Ea este o stare de spirit superioara. Pai... daca este superioara... cum s-o prezinti intre-o forma simplista? Nu se cheama asta... inadecvare?
Am sa citesc "Mortul indragostit" dupa ce termin clasicii.
:) Ma gandesc cum ar suna Eugen Doga cu gemete... pe langa notele acelea placute. Probabil un Dj poate sa mixeze si sa reuseasca o combinatie placuta - pentru o muzica de club.
Dar muzica de club este una. Si muzica clasica este alta. Se pot intrepatrunde... dar valoarea uneia o recunoaste doar un cunoscator.
Caragea
RăspundețiȘtergere"Eu la patrat"
are rime facile. Daca ma platesti bine... te critic. Domnule membru USR :)
Esti prea turbat! Cred ca am putea intelege pozitia ta/ideile tale si daca ai folosi un ton echilibrat.
Domnule Stefanescu,de data asta cred ca am reusit sa va trimit MOARTEA UNUI SEF DE GARA, sper ca ultima varianta. Astept un feedback zdravan peste bot, pe numele meu conspirativ: Felix.
RăspundețiȘtergereGherman, daca tot vorbesti despre starile de spirit superioare si notele spirituale, incearca sa critici fara sa ceri bani scriitorilor, si asa saraci. Altfel, ajungi si tu ca aceia care rod si ei o bucatica de os pe langa marile reviste si edituri.
RăspundețiȘtergereAm si eu o intrebare: De ce nu iei atitudine si nu publici articole pe masura valorii tale in reviste si ziare?
Stii ce cred eu? Este nevoie de o schimbare de generatii in literatura romana. Stefanescu si Garbea demonstreaza ca sunt depasiti de evenimente.
Iti dau cateva exemple. Stefanescu condamna versul clasic, dar tot el o lauda pe Loredana Cristea in Romania literara.
Stefanescu nu este capabil sa recunoasca genul Cyber intr-o poezie a unei autoare pe care o critica pe blog.
Stefanescu critica romane Horror folosind repere din anii 1800-1900, cand putea sa faca trimiteri si la Koontz sau altii.
Garbea confunda critica literara cu atacul la persoana. Lauda ineptii scrise de Galatanu sau Stoian.
Este nevoie de critici cu o mentalitate noua, cu un bagaj literar proaspat, cu repere recente din literatura universala.
Iti place tonul meu echilibrat?
Ionut Caragea.
RăspundețiȘtergereDa! Asa imi place.
Am avut placuta "revelatie" sa constat ca... e loc pentru toata lumea in cultura. Cum s-a intamplat lucrul acesta? Intr-o emisiune
http://www.trilulilu.ro/Eleutheria/87d2427e141c8b
(pe la jumatatea clipului) Alex Stefanescu vorbeste despre suporterii care l-au agasat. Abia atunci mi-am dat seama ca... prin comportamentul/pozitia mea fata de critica dumnealui - nu-s mai bun decat acesti indivizi cu orizonturi limitate.
Pozitiile diferite sunt generatoare de inspiratie. Dar... m-am schimbat si dupa ce m-au "palit dupa cefa" (Cioran cu Schopenhauer) citez aproximativ "anumite lucruri/persoane nu le poti schimba – de ce sa ataci brutal un adversar?" mi-am reevaluat incisivitatea. Acest “semnal de alarma” venit din alte timpuri cred ca mi-a fost benefic.
“incearca sa critici fara sa ceri bani scriitorilor”
Intuiam raspunsul acesta. Am fost usor ironic fata de tine. Normal ca... spiritualitatea nu este traductibila in bani.
Inca nu ma simt pregatit pentru “iesirea in public”. Prefer dialogul ca forma de descoperire a tehnicilor, sensurilor. Plus ca... ii las pe altii sa greseasca – sa invat din greselile lor. Manolescu spunea ca “e bine ca debutul sa aiba loc dupa maturizare”. Avea dreptate! Chiar daca nu-l agreez.
:)))) Ceausescu si-a pregatit “terenul” pana la 47 de ani.
hmmm...
RăspundețiȘtergerecyber-poetry. Nici nu stiam de existenta acestui concept. Bine... am citit tot soiul de poezie dar.. probabil n-am intalnit o poezie profesionista (ca sa iau in serios acest concept).
Orice mediu de propagare (capitolul acesta nu ma prea intereseaza pt ca... asta-i o latura care este mai degraba in stransa legatura cu vanzarea decat cu latura creativa) a poeziei este binevenit. In special cand lumea migreaza catre virtual.
Impopotonarea cu imagini si muzica nu face o poezie mai buna. Poezia trebuie sa treaca de exigentele textuale/conceptuale. Abia apoi se poate discuta punerea ei intr-un clip. Altfel... asistam la un video-poem ca filmele acelea cu buget redus. Adica: naspa.
Eu n-as trata atat de aspru o anumita generatie. N-as spune ca-s coplesiti de noile modalitati de transmitere/creatie. O sa ajungem si noi cand niste pustani o sa ne spuna ca suntem depasiti. Cum vei reactiona atunci - cand... tu... ti-ai dedicat viata poeziei (intr-un anumit stil)?
O sa apara holograme prin care o sa fie impletita creatia poetica. Ce-o sa le zicem atunci?
- Fugi ma copile... ca... pe vremea noastra, poezia se asorta foarte bine cu youtube!
Am da dovada de rigiditate.
Ai dreptate, oarecum. Un critic de generatie noua trebuie sa fie familiarizat cu limbajul nou. Cu starile si modalitatile/abordarile noilor existente.
http://www.youtube.com/watch?v=eyCTfLt086c
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=klPmEuBqqD4&feature=related
Uite... cum se muleaza valoarea peste timp!
Cum adica dom'le. In videoul de pe trilulilu domnul Alex Stefanescu spune ca trebuie sa luam atitudine impotriva huliganilor si, pe de alta parte, huliganilor care injura si spurca patria li se acorda circumstante atenuante?
RăspundețiȘtergeremda... aici ai dreptate! Dar a spus ca s-a distantat de M.G din cauza abordarilor sale.
RăspundețiȘtergereVrajeala. Tocmai de aia il foloseste pe dl Horia Garbea pe post de avocat. Sunt excelenti prieteni si se apara intre ei. La fel cum se si lauda intre ei (vezi recenzia dlui Garbea la cartea lui dlui Stefanescu). BTW, stiai ca dl Horia Garbea il foloseste pe Ion Creanga pe post de alibi in cazul lui Galatanu? Iti dai seama ce exemplu, sa compari umorul lui Creanga cu ejacularile lui Galatanu...
RăspundețiȘtergereNu stii multe, GA. De exemplu, stii ca unii din domnii care au scris pe acest blog isi manifesta frustrarile inca din scoala generala si liceu? Inca de pe atunci, era foarte mic de inaltime, usor cocosat, si nu se uitau fetele la el. Stii si tu ca ura se acumuleaza in timp si frustrarile tot frustrari raman. Asa ca il inteleg pe individ de ce incearca mereu sa se razbune prin recenziile sale. Nu iti voi spune numele lui, gasesti poze destule pe net.
10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereCam asa asteptam raspunsul dvs. din 30 ianuarie. E ora 22:33 (ce cifra magica!), sa vedem, postati pana la 24!
3 min :))
RăspundețiȘtergeremai stai un pic cu sampania. precis a uitat.
RăspundețiȘtergere00:00
RăspundețiȘtergereda...poate sfertul academic?
RăspundețiȘtergereSi:am venit si noi o data
RăspundețiȘtergerela multi ani cu sanatate
sa ne fie, dar nu este
criticul de poezie!
Ma tem ca v-a depasit situatia. Vreti prea multe si deveniti superficial. Renuntati! Oricum, ne imbatam cu apa plata(eufemistic, vorbind).
RăspundețiȘtergereSfertul cacademic!!!!!!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergere"Urat mai traiti domnilor"
RăspundețiȘtergereLăsați-l în pace, că nu are contract cu nici unul dintre voi. Și nici nu are de ispășit vreo pedeapsă ca să vă citească. Înțelegeți că forța motrice în cazul de față e plăcerea. De a citi, de a comenta și, pentru voi, de a aștepta.
RăspundețiȘtergereP.S. Că tot veni vorba de plăcere, omul e ocupat acum. A descoperit-o pe Ioana Dunea și nu se poate opri din citit. :)
Nu are contract. Dar oleaca de respect... cred ca are. D'aia zic. Cred ca ar face bine sa se tina de cuvant... ori sa taca.
RăspundețiȘtergereSau.. mizeaza pe faptul ca "omul de valoare se lasa asteptat"? ori... chiar nu isi respecta cuvantul?
Nu e nevoie de Alex. Ștefănescu să-ți spună că scrii prost. Uite, îți spun eu: scrii prost. Și știi ce-i interesant? Că pe mine o să mă înjuri mai tare, deși de la Alex. Ștefănescu e mai dureros.
RăspundețiȘtergereDomnule Alex Stefanescu,
RăspundețiȘtergerenu v-a obligat nimeni sa spuneti 30 ianuarie 2011. Si apoi, noi, romanii, suntem obisnuiti sa scuzam. Uite, eu nu astept niciun raspuns pentru ca nu scriu, dar am urmarit cu interes evolutia acestui blog si acum constat ca si Alex Stefanescu nu e decat un roman sadea caruia ii spui 11, daca vrei sa ajunga la 12. Pana la urma calitatea umana valoreaza mai mult decat capacitatea critica, domnilor!
Macar sa raspunda la aprox. 40 de persoane o data, nu la 8-9!
RăspundețiȘtergereadriatikus
RăspundețiȘtergere:) am trecut de etapa cand nutream clarificari. Ma simt destul de barbat - incat sa stiu cum scriu. Si... cand nu-i bine... insist si mai mult! Vorba lui Nichita "poetul nu-i mai bun decat altul. poetul trebuie sa fie mai bun decat el" sa-si depaseasca limitele.
Nu numai Alex Stefanescu critica in lumea asta.
Ce trece dumnealui cu vederea... eu as taia cu sange rece. Nu-i suficient de exigent!
promisiuni neonorate pe blog.plecari si mai ales reveniri la rom lit. plecat din cauza unui poet, premiat apoi poet si revenit. cam sinuos
RăspundețiȘtergereMda, daca il iei la bani marunti vei avea multe surprize.
RăspundețiȘtergereeiiii, ma intrebam daca am un strop de talent...dar pe cine as putea intreba fara sa ajung sub
RăspundețiȘtergereCupola
Curvele-si fac cruce limba: "Tine-mi loc pe card!"
Rujul pe icoane astazi are gust de fard
Manolesti imberbi le cinta-n strune de-un tain
Critici care si-au scuipat pe nume-n solda unui veac strain
Nici nu-i de mirare astia ti-au urat destul
Sa n-ajungi din urma Tara decit intr-un loc satul
De mizerii si minciuni impartite azi la toti
Numele "literatura"-i hrana pentru iepuri poligloti
:)Eu nu pot sa nu aprob ce zici in cele doua strofe!
RăspundețiȘtergereDar... unde-i diafanul? melodicitatea? spectacolul artistic?
pe scena mica, sub mustati de peruzea vei gasi diafanul, spectacolul, restul e Viata!
RăspundețiȘtergerede data asta muzica nu face dansul
acelasi anonim
Ce face dansul - daca nu muzica?
RăspundețiȘtergereSa inteleg ca un mesaj clar "de viata" este poezie... in timp ce poetizarea vietii inseamna fluturi?
dansati tot timpul cind auziti muzica?
RăspundețiȘtergeresa intelegeti cum se taie nodul gordian!
idem
cuvantul se foloseste intr-o multitudine de cazuri/imprejurari.
RăspundețiȘtergereDe la injurat la slujba din biserica. Asta nu inseamna ca de fiecare data - cuvantul - este pus la locul potrivit.
Sa nu ne mai pierdem timpu.
Scrieti cum vreti. Aveti libertatea sa faceti ce vreti. Din partea mea... puteti sa scrieti cu paru pe spinarea cuiva.
susotiti ceva la urechea calului meu, nu stiu ce-i spuneti ca necheaza a ris, sau mi se paru?
RăspundețiȘtergeresinonim