Migrarea nocturnă a păturii...

RADU PENRIN. „Scurt roman istoric” este un text incoerent, pe care nu-l salvează simulacrul de filosofare din cuprinsul lui.

VICTORIA DUŢU. Mulţumesc pentru carte. Dar în spaţiul aestul blog nu intenţionez să comentez cărţi, ci... viitoare cărţi.

SONIA ELENA ROMAN. Regret, nu pot să vă răspund printr-un e-mail separat. Îmi comunic impresiile de lectură numai prin intermediul acestui blog.

MARIUS CÎRLAN. Adresa la care puteţi să-mi trimiteţi cartea este: Alex. Ştefănescu, Bucureşti, OP 22, CP 22.

PETREHUŞ ZOROVAVEL. Nici dv., ca autor al unei cărţi, care are şi o prefaţă semnată de un scriitor, Ion Bunar, nu este cazul să vă răspund la „Poşta redacţiei”.

ANGELA MARCU. „Vă rog să vă spuneţi opinia cu privire la cele câteva versuri ataşate. Ele au fost selectate de mine din mai multe caiete scrise de soţul meu cu mai bine de treizeci de ani în urmă, fără nicio intenţie de a fi publicate vreodată.”
Sunt fulguraţii de poezie în textele soţului dv. De exemplu:
„Se apropie luna septembrie când/ Caii soarelui ostenesc şi prind rugină/ Din frunzele merilor.”;
„Trece infinitul prin ochii mei/ Şi acum, la căderea toamnei,/ Ochii mă dor.”
Dacă autorul acestor versuri ar fi dat mai multă atenţie scrisului ar fi fost, poate, astăzi un poet cunoscut.

ALIN GEORGESCU. Sunteţi în situaţia uşor comică de a vă emoţiona de unul singur, pentru că emoţia nu se transmite cititorului.

IOANA IONESCU. „Provin din lumea artelor plastice, mi se mai spune şi Regina Ionescu, acesta fiind numele meu de artist. Sunt studentă în anul II de master la Arte Plastice secţia Fotografie şi Imagine Dinamică. Am început să scriu din copilărie, fiind de atunci aproape 15 ani. Am frecventat între 2003-2006 cenaclul literar de la Palatul copiilor.”
Cele patru povestiri pe care mi le-aţi trimis sunt simpatic-copilăreşti, dar nu pot fi luate în considerare ca literatură.

ROBERT MARIUS DINCĂ. „Cartea Nescrisă” ar fi bine să rămână nescrisă. Fragmentele pe care mi le-aţi trimis ilustrează o funcţionare în gol a fanteziei, fără nimic relevant.

ANDREI MACSUT. Regret, nu mă pronunţ decât asupra unor texte scrise în limba română.

LIVIA CIUPAV. Modul dv. de a scrie e inteligent şi antrenant. Cred că aţi putea deveni o autoare de succes. Reproduc un eşantion, pentru delectarea celor care vizitează acest blog:
„Mă gândesc la crimă ca la o ultimă soluţie. Ceea ce mă nelinişteşte, însă, e faptul că el ştie. Cum a aflat nu-mi pot imagina, de spus n-am spus nimănui. Şi totuşi noaptea, când se strecoară alături de mine în pat, mă priveşte într-un mod ciudat înainte de-a stinge lumina, cuta i se adânceşte pe frunte şi, deşi mă ia apoi în braţe şi adoarme de parcă nu s-ar petrece nimic, îmi dau seama că mi-a citit intenţiile. Cu toate acestea nu-mi reproşează niciodată ceva. Poate e modul lui de a mă pedepsi, pentru că nimic nu mă scoate mai tare din minţi decât nepăsarea şi lipsa lui de reacţie. Ipoteticele titluri din ziare: «Şi-a incendiat soţul», «Şi-a ucis bărbatul cu un topor” sau «L-a împuşcat şi l-a privit cum se stinge până la sosirea poliţiei» sunt însoţite de scenarii puţin probabile, având în vedere că încă nu m-am hotărât cum s-o fac. Aş prefera să dispară, să nu fiu nevoită să iau o asemenea decizie, să plece undeva departe, să nu mai aud de el niciodată. Dar el se-ncăpăţânează să rămână, e teritoriul lui şi, dacă îmi displace, să plec eu.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, de la începutul anului (şi suntem abia în iulie) s-au înregistrat peste 22.000 de divorţuri. Conform aceloraşi statistici majoritatea divorţează între al 5-lea şi al 9-lea an de căsnicie. Noi suntem în al 10-lea. Când nu te încadrezi în tipare, normal că situaţia poate scăpa de sub control. O ceartă poate porni din cât de puţin. Chiar din simplul motiv de-a te trezi sub altă pătură decât cea sub care te-ai culcat. Cu toate că-n fiecare seară îmi aleg invariabil pătura roşie, iar el pe cea albastră, dimineaţa le găsim inversate.”
Aştept în continuare veşti de la dv. (nu despre migrarea nocturnă a păturii, ci despre ce mai scrieţi).