marți, 15 octombrie 2013

Nu știu ce sfat să vă dau...

CRISTINA POP. Talent, inteligență artistică, dramatism al ideilor. Așa s-ar putea caracteriza succint textele dv. Poemele, chiar și cele tradițional-declamative, emoționează: „Nu-mi slăviţi zeităţi ce nu râd, nici nu plâng,/ doar lăsaţi-mi icoana ce se unduie blând/ în uimirea rotundă a sânului stâng/ ce-şi aude abisul înăuntru dansând” Însemnările de călătorie au și ele farmec, datorită unei discrete infuzii de umor: „Debutul pe plan internaţional? Zagreb. De data asta la ore mai mult timpurii decât târzii. Plec din clubul studenţesc împreună cu un italian, cu care am de discutat probleme importante. Preocupaţi de soarta omenirii, uităm să ţinem calea indicată de liniile de tramvai şi ne trezim într-un cartier adormit, pustiu şi necunoscut. Alfonso vrea să-l întrebăm pe un nenea poliţist încotro e campusul nostru, iar eu constat, pentru prima oară în viaţă, că engleza nu mi-e utilă şi încep să regret că nu am învăţat sârbeşte. Până la urmă îl conving să ne întoarcem pe unde-am venit, regăsim liniile de tramvai şi uite-aşa revenim liniştiţi la discuţiile noastre.” Aștept noi vești despre dv. OVIDIU PETCU. De mult n-am mai citit un roman în versuri și anume de pe vremea lui... Pușkin, care m-a cucerit în tinerețe cu „Evgheni Oneghin”. Ampla dv. suită de poeme, intitulată „Ecuația Faust”, este un roman în versuri impecabil scris, care nu plictisește, dar obosește. A trecut vremea – dacă ne gândim la psihologia receptării de azi – când cineva avea răbdare, într-o lungă iarnă cu trăsuri înzăpezite, să stea într-un fotoliu în fața focului și să urmărească peripețiile unor personaje sau să descifreze o simbolistică literar-ocultă complicată. Totuși nu se poate ignora faptul că scrieți bine, ca un profesionist. Multe pasaje se remarcă prin dinamism și expresiviate. Un exemplu: „Abisul – şi din nou Mişcarea se revărsă în zori pornind/ pe-al ei făgaş firesc. Din zarea panglicii de-asfalt venind/ motocicleta-n goană-ntinsă mânând, ca alungat de turbă,/ un bărbat uscăţiv şi straniu accelera, la timp s-ajungă.// Roţile iuţi schelălăiră în curbă, către sat virând:/ nori negri, grei, vesteau furtună/ cum nu fusese pe Pământ./ Sub manta-i lungă, învăţatul/ avea-atârnată flinta veche// cu ţeava încă fumegând.” Nu știu ce sfat să vă dau. Poate să vă gândiți mai mult la efectul pe care îl au textele dv. asupra cititorului de azi. ARION MOVILĂ. Sunteți, într-adevăr, influențat (până la imposibilitatea constituirii unei identități literare) de Nichita Stănescu. Nu preluați nimic din versurile lui, dar scrieți ca el. „ea/ mă privea foarte repede/ nu puteam să scap, deși alergam o alergare înfricoșată și/ pedestră.// mă ajungea din urmă privirea ei, mă învăluia/ misterioasă, glorioasă și/ ecvestră.” Dacă tratăm scrisul dv. ca pe un experiment – de genul celui pe care l-a făcut Vasile Voiculescu, compunând noi sonete „de” Shakespeare – pastișa capătă un sens. Dar nu cred că e bine să folosiți această formulă la nesfârșit. PENTRU TOȚI CORESPONDENȚII. Adresa mea de e-mail este alex2108145@yahoo.com . Celor care îmi trimit textele supuse evaluării la această adresă, le răspund pe blogul: http://alexstefanescupostaredactiei.blogspot.ro/

24 de comentarii:

  1. Mulţumesc frumos pentru răspuns! Mi-aţi înseninat... seara târzie :)

    RăspundețiȘtergere
  2. mda, trecura trei ani de cand dl. Stefanescu ne ameninta cu publicarea Noului Val. Remarcatifaptul ca nu a raspuns niciodata la intrebarea "cand se va intampla?" cacialma ieftina, din pacate!

    RăspundețiȘtergere
  3. D-le Stefanescu, proiectul d-voastra privind colectia "Noul val", in colaborare cu editura ALL, mai este fezabil?

    RăspundețiȘtergere
  4. Tina Constantin22/10/13 6:23 p.m.

    Neputinţa

    Grâul era copil pe atunci,
    ţinându-se de poalele vântului,
    şi timpul curgea încrezător,
    ca şi când neputinţa era fără ţel.
    Ca şi când împuţinarea nu se făcea
    din aproape în aproape,
    cu vorbe din ce în ce mai aspre
    şi cu linguri din ce mai mari.
    Cămaşa îmi este coaptă pe umeri
    şi mersul meu cadenţează
    neputinţa frunzelor uscate
    şi apa dusă,
    uitată de izvor.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  5. Tina Constantin25/10/13 9:36 p.m.

    Un gust anume

    Se trezesc culorile
    şi devin o simfonie.
    Mirosul dimineţii este plin de cute
    şi vântul croieşte idealuri
    în jurul meu.
    Lumina fragedă căută,
    cu trompe de albine, un gust anume,
    doar pentru mine.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  6. Tina Constantin28/10/13 10:29 a.m.

    Ceva interesant

    Viaţa mea este subunitară,
    deşi gândurile mele sunt roşii, galbene şi albastre.
    Deşi timpul meu are gustul adevărului
    şi mirosul luminii.
    Uneori mă înconjoară o linişte
    fără prejudecăţi
    şi eu cred că îmi va spune
    ceva interesant.
    Uneori viitorul se apropie atât de mult,
    încât îl ating întrebările mele.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  7. Tina Constantin2/11/13 10:16 a.m.

    Mai există un timp

    Încercarea de a exista veşnic
    a fost ştearsă
    de idei, de priviri, de uitare,
    aşa că pădurea n-a mai răsărit
    şi scrisorile erau coli albe.
    Dar urmele tablourilor inexistente
    şi adânciturile scrisului aprioric
    demonstrau că mai există un timp,
    care nu se referă la nimeni.
    Intr-o jumătate de clipă încăpuse adevărul,
    iar cealaltă jumătate era goală.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu ati raspuns oamenilor de sapte luni de zile.Au asteptat oamenii sase luni de zile sa le raspundeti.V-ati batut joc, domnule "taranist".Rusine.

    RăspundețiȘtergere
  9. Tina Constantin10/11/13 1:28 p.m.

    De când ai plecat

    Orice loc pare alt loc,
    dacă nu-ţi ţii promisiunile.
    De când ai plecat,
    amintirile noastre par inventate
    şi nopţile au cearcăne adânci.
    Iar casa noastră pare altă casă
    şi eu par altcineva.
    De când ai plecat,
    viitorul nu mai trece pe aici.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  10. Tina Constantin18/11/13 7:24 p.m.

    Gândurile trecătoare

    O apropiere s-a lipit de o depărtare
    şi abilitatea privirilor de a le distinge
    le uimeşte.
    Astfel de situaţie nu a mai fost
    şi eu îmi înfrânez sentimentele
    şi îmi reevaluez convingerile.
    De aceea viitorul a căzut pe gânduri
    şi clipele mele reper sunt dezorientate.
    De aceea compromisul îşi pune coatele
    pe pervaz şi evaluează,
    pe îndelete, gândurile trecătoare.
    O certitudine s-a lipit de un dubiu
    şi distanţa care a fost între ele se ascunde
    într-o gaură,
    ca un şarpe.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  11. Tina Constantin19/11/13 1:35 a.m.

    Gândurile trecătoare

    O apropiere s-a lipit de o depărtare
    şi abilitatea privirilor de a le distinge
    le uimeşte.
    Astfel de situaţie nu a mai fost
    şi eu îmi înfrânez sentimentele
    şi îmi reevaluez convingerile.
    De aceea viitorul a căzut pe gânduri
    şi clipele mele de reper sunt dezorientate.
    De aceea compromisul îşi pune coatele
    pe pervaz şi evaluează,
    pe îndelete, gândurile trecătoare.
    O certitudine s-a lipit de un dubiu
    şi distanţa care a fost între ele se ascunde
    într-o gaură,
    ca un şarpe.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  12. Tina Constantin25/11/13 6:04 p.m.

    Tăcerea ta

    Şoaptele trec
    de la un gard la altul,
    deşi au demult pingelele făcute praf.
    Uneori câte un cuvânt se enervează
    că nu este auzit şi începe să ţipe.
    Aceasta este consecinţa eludării unui ceva
    inexplicabil.
    Eu cred că ai izbucnit în râs
    pe dinăuntru,
    după cum se modelează tăcerea ta.
    Dacă aş fi într-un mojar,
    n-aş simţi pisălogul cum mă sfărâmă.
    Eu cred că o distanţă se măreşte,
    dacă nu o măsori în fiecare zi.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  13. Tina Constantin29/11/13 3:32 p.m.

    Distanţa cea mai mare

    Distanţa cea mai mare
    este atunci când trebuie să simt ceva
    şi nu simt.
    În această situaţie strigătele se întâlnesc
    şi încep să şuşotească.
    Dar şi şoaptele se întâlnesc
    şi ţipă una la alta.
    De aceea adevărurile
    devin nefireşti.
    În această situaţie viitorul curge în trecut,
    fără să mai treacă pe aici nicio clipă.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  14. Tina Constantin9/12/13 10:20 a.m.

    Dintr-un vis în alt vis

    Schimb ce am
    cu ce nu am,
    ca să ajung departe.
    Mâine o să înţeleg mai bine
    ceea ce înţeleg acum,
    aşa cum se desface o culoare în nuanţe.
    Cuvintele au existat înaintea alfabetului
    şi gândurile au existat înaintea oamenilor,
    înfofolite cu câte o ceaţă.
    Apoi s-au limpezit
    şi a fost nevoie mai întâi de mine.
    Am tot ce-mi trebuie
    şi trec dintr-un vis în alt vis,
    fără să plec nicăieri,
    aşa cum vâsleşte un copac,
    atunci când are frunze.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  15. Tina Constantin11/12/13 2:37 p.m.

    Îţi vine să strigi

    Decepţia este o moarte.
    Toată viaţa împrejmuieşti
    ceea ce vrei să-ţi rămână.
    Un zgomot de fereastră
    trântită de vânt, un ţipăt
    care albeşte noaptea, roşul semaforului
    în rana deschisă, ochii străini sorbind
    irealul din tine, amintirile agonisite
    îţi locuiesc ezitările
    şi absurdul.
    În aceste eroziuni trăieşte lumina,
    care este singurul fildeş lichid.
    Din cauza acestor eufemisme
    îţi vine să strigi
    că poţi pleca de aici,
    fără gânduri
    şi fără sentimente.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  16. nea Alexe, nu mai dai, bre, niciun semn de viata, te-ai suparat ca VIP-ul pe s(t)at? ca doar tre sa mai sorbim din nectarul intelepciunii matale, sa ne hranim naturist, nuh?

    RăspundețiȘtergere
  17. niciun comentariu pana acum desi ati postat in octombrie?! oare de ce? pentru ca nu mai crede nimeni in vrajeala cu Noul Val? deja trecura mai bine de 3 ani, probabil ca deja cativa aspiranti au si decedat, dle Stefanescu...

    RăspundețiȘtergere
  18. Tina Constantin19/12/13 2:57 p.m.

    Inutil

    Mă înrăiesc imaginile sosite
    prin luneta puştii,
    deşi intenţiile mele au demult lipsă
    degetul arătător.
    Ideile sunt oasele unei bucurii,
    care a murit într-o indiferenţă
    mondială, ale cărui zâmbete autentice
    au devenit furtuni.
    Fiecare bunăvoinţă disimulează ceva
    şi ceea ce doresc să ştiu
    nu se învaţă în viaţă.
    S-a înăsprit aparenţa
    şi fiecare afirmaţie este un ascunziş.
    Adineauri fântâna mi-a furat găleata,
    înăsprindu-mi setea.
    Mă aplec şi-i privesc amintirile,
    care licăresc
    inutil.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  19. Tina Constantin28/12/13 11:54 a.m.

    Acum îmi dau seama

    O idee s-a împotrivit unui sentiment
    şi inerţia s-a trezit,
    clătinând cerul.
    Nicio eventualitate n-a profitat
    de bunăstarea răului.
    Dar eu am remarcat
    cât de înceată este lumina
    şi cât de vag este întunericul.
    Înţelegând că întregul nu este complet
    şi observând că locul în care se varsă viitorul
    clocoteşte, am dat parâmele la mal.
    Acum îmi dau seama
    cât de bine mă simţeam în furtună
    şi cât de prietenoase erau valurile,
    care m-au înecat.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  20. Tina Constantin2/1/14 9:21 p.m.

    Tu şi tu

    Pot să treacă şi zece ani,
    şi douăzeci, chiar mai mult, ca să obţii
    ceea ce crezi că ai.
    Te-ai oprit la jumătatea concluziei,
    ai dat din mână, pentru că nu poţi renunţa la ceva.
    Mi-am închipuit că vezi culori
    şi sunete obişnuite,
    pe care le crezi speciale.
    Mi-am închipuit că te strâmbi în faţa oglinzii,
    pentru că te împotriveşti cronologiei.
    De aceea credeam că te imit
    când săream câte două trepte,
    câte două pagini, câte două zile.
    Intri într-o idee,
    pentru că în ea deraiază un tren,
    se scufundă un vapor, se prăbuşeşte un avion
    şi se folosesc punctele de suspensie,
    nu pentru că sunt şi eu acolo.
    Chiar se întâmplă ca doi pereţi să se întâlnească,
    ca un râu să se unească cu alt râu,
    ca două numere consecutive să rămână consecutive.
    La început tu ai fost doar ea,
    eu am fost doar el
    şi acum suntem
    doar tu şi tu

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  21. Tina Constantin3/1/14 9:21 a.m.

    Tu şi tu

    Pot să treacă şi zece ani,
    şi douăzeci, chiar mai mulţi, ca să obţii
    ceea ce crezi că ai.
    Te-ai oprit la jumătatea concluziei,
    ai dat din mână, pentru că nu poţi renunţa la ceva.
    Mi-am închipuit că vezi culori
    şi sunete obişnuite,
    pe care le crezi speciale.
    Mi-am închipuit că te strâmbi în faţa oglinzii,
    pentru că te împotriveşti cronologiei.
    De aceea credeam că te imit
    când săream câte două trepte,
    câte două pagini, câte două zile.
    Intri într-o idee,
    pentru că în ea deraiază un tren,
    se scufundă un vapor, se prăbuşeşte un avion
    şi se folosesc punctele de suspensie,
    nu pentru că sunt şi eu acolo.
    Chiar se întâmplă ca doi pereţi să se întâlnească,
    ca un râu să se unească cu alt râu,
    ca două numere consecutive să rămână consecutive.
    La început tu ai fost doar ea,
    eu am fost doar el
    şi acum suntem
    doar tu şi tu

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  22. Tina Constantin3/1/14 9:40 a.m.

    Tu şi tu

    Pot să treacă şi zece ani,
    şi douăzeci, chiar mai mulţi, ca să obţii
    ceea ce crezi că ai.
    Te-ai oprit la jumătatea concluziei,
    ai dat din mână, pentru că nu poţi renunţa la ceva.
    Mi-am închipuit că vezi culori
    şi sunete speciale,
    pe care le crezi obişnuite.
    Mi-am închipuit că te strâmbi în faţa oglinzii,
    pentru că te împotriveşti cronologiei.
    De aceea credeam că te imit
    când săream câte două trepte,
    câte două pagini, câte două zile.
    Intri într-o idee,
    pentru că în ea deraiază un tren,
    se scufundă un vapor, se prăbuşeşte un avion
    şi se folosesc punctele de suspensie,
    nu pentru că sunt şi eu acolo.
    Chiar se întâmplă ca doi pereţi să se întâlnească,
    ca un râu să se unească cu alt râu,
    ca două numere consecutive să rămână consecutive.
    La început tu ai fost doar ea,
    eu am fost doar el
    şi acum nu putem să fim măcar
    tu şi tu

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  23. Tina Constantin3/1/14 5:14 p.m.

    Bănuiesc că interveniţi atât de rar pe acest blog pentru că nu mai funcţionează înţelegerea cu Editura All. Dar acest blog este în primul rând un cenaclu literar, pe care-l accesează, în afară de profani şi câţiva acceptabili, şi prietenii şi duşmanii dv., curioşi să vadă cum mai gândiţi. Desigur, nu este preocuparea dv. principală, dar amintiţi-vă că aţi promis, pe 11 decembrie 2011, că o să vă străduiţi ca în fiecare duminică seara să postaţi noi răspunsuri. Mai amintiţi-vă că în postura celor care vă aşteaptă evaluările aţi fost şi dv. (Geo Dumitrescu, nu? El răspundea prompt, atât la „România literară”, cât şi la „Luceafărul”) Este atât de uşor să fiţi bun… În sfârşit, amintiţi-vă că suntem muritori. Nu mai dezvolt această temă îngrozitoare… În ciuda a tot ce vă este potrivnic, eu vă consider un reviriment al literaturii române.

    Îmi cer scuze pentru că v-am trimis de trei ori poezia „Tu şi tu”. Prima variantă trebuie ştearsă, din cauza unei greşeli din versul doi. În a doua variantă am renunţat la o maliţiozitate, permutând cuvintele „obişnuite” şi „speciale”, în versurile şapte şi opt. În a treia variantă, am schimbat regretul din final cu unul care se înţelege mai bine cu restul poeziei. În cazul că vă place poezia şi o afişaţi (varianta a treia), vă rog să nu-mi afişaţi şi acest mesaj. Vă mulţumesc că mi-aţi afişat până acum trei poezii.

    Vă stimează
    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere
  24. Tina Constantin6/1/14 11:03 a.m.

    Atunci când mă priveşti

    Îmi trebuie incitaţii
    tot timpul.
    Pomi de cântece,
    urzind o toamnă, mă vor întâmpina.
    Până atunci îmi trebuie locuri neumblate
    şi ape în care vâsla nu s-a afundat.
    Dorinţele mele sunt predici
    neîntrerupte, dar viitorul meu este plecat
    în viitorul lui.
    Nimic nu se referă la mine,
    atunci când mă priveşti.

    Tina Constantin

    RăspundețiȘtergere