sâmbătă, 16 octombrie 2010

Ar trebui să vă găsiţi un mod propriu de a scrie

DANIEL LĂCĂTUŞU. Versurile dv. au o scurtime nervoasă. Zig-zag-ul lor te face să te gândeşti la o diagramă a unei sensibilităţi ieşite din comun. Este ca şi cum tot ce se întâmplă în jur vă doare. Iată textul care mi-a plăcut cel mai mult:
„Nişte bezmetici/ au ucis poezia,/ au lăsat-o să zacă/ aruncată într-un şanţ/
la marginea oraşului,/ în lumina farurilor/ se vede clar tăietura”
Sunt însă în poeziile dv. şi formulări hazardate, de genul:„amorsă de vise”; „ compot de oase”.
OLGA ALEXANDRU DIACONU. Fraza cu care începe mesajul dv. este tulburător-echivocă: „mă conformez dorinţelor dv., care sunt şi ale mele.” Nu vă este teamă că am dorinţe de satir? Să trecem însă la literatură. Mi-aţi trimis o prea mare cantitate de texte: cinci cărţi! N-am putut să le citesc pagină cu pagină, le-am „răsfoit”. Versurile au o inconsistenţă plăcută, sunt uşoare şi transparente ca mătasea. Nu rămân multă vreme în conştiinţa cititorului. În roman, tot inserţiile de poezie sunt cele care atrag (în rest, se remarcă o anumită naivitate, care nu face o impresie bună). Cât priveşte studiul consacrat lui Mircea Eliade, arată ca o lucrare de doctorat, emfatic-teoretizantă şi plictisitoare (probabil şi din cauza excesului de citate din alţi autori, multe dintre ele pur ornamentale).
ADRIAN CHRISTESCU. Nu pot să deschid attachment-ul cu cele trei povestiri. De ce nu mi le trimiteţi în Word?
FLORENTINA LOREDANA DALIAN. Scurtele dv. povestiri emoţionează, uneori, prin candoare şi sinceritate. Vă stă bine să vă copilăriţi, dar exageraţi în direcţia asta; drept urmare, din copilăroasă cum sunteţi, deveniţi des puerilă.
OVIDIU SLAVU. Cartea dv. despre ultimul campionat de fotbal, scrisă dezinvolt şi cu umor, se citeşte cu plăcere. Nu este vorba de literatură, ci de o publicistică sportivă de bună calitate, având ca model – cum explicaţi chiar dv. – cărţile regretatului Ioan Chirilă.
ANDREI BADEA. Rareori am mai citit o scrisoare atât de caustică. Scrieţi bine când sunteţi indignat, ar trebui plătit cineva ca să vă ofere mereu motive de indignare:
„offf, domnule alex ştefănescu, greu greu cu un răspuns, aşa-i? mă gândeam şi eu aşa, ca prostul, cum se face că în unele ţări răspunsurile sunt, cât de cât, onorate dupa promisiune, numai românia este ţara întârzierilor niciodată explicate satisfăcător pentru nemulţumit?
off, românie, românie, ţară de oameni născuţi morţi, ţară de oameni indiferenţi, ajunşi în posturi importante, li se lipeşte de creier indiferenţa şi spleenul mioritic, agravat mult de la diagnosticul cioranian încoace.” etc.
P.S. Răspunsuri mai prompte nu pot să dau, pentru că susţin singur această „poştă a redacţiei” (nu am măcar o secretară frumoasă care să mă ajute) şi nici nu mă plăteşte nimeni pentru muncă. În plus, mulţi corespondenţi îmi trimit nu trei-patru pagini asupra cărora să mă pronunţ, ci trei-patru sute.
P.P.S. Eu nu sunt şef, nu sunt nimic. Sunt doar Alex. Ştefănescu.
P.P.P.S. Corect era să scrieţi „li se lipesc de creier indiferenţa şi spleenul mioritic”.
LAURA SGÂRCITU. Cele cinci scurte povestiri pe care mi le-aţi trimis – „Sânziana”, „Poză la minut”, „Iris”, „Eşarfa mov”, „Rosa” – sunt scrise simplu, alert şi conţin câte o bine calculată alunecare în fantastic. Par improvizate de Mircea Eliade într-un moment de relaxare. E ceva.
LIVIU GOGA. „Cânturile catârului”, în număr de patruzeci şi două, pe care le dedicaţi lui Şerban Foarţă, Nicolae Labiş, François Villon şi Omar Khayam, nu au mare lucru în comun cu scrisul acestor poeţi, ci seamănă mai curând, prin enunţurile decise, din care nu lipsesc niciodată neologismele, prin tonul de rechizitoriu la adresa nedreptăţilor de pe întreaga planetă, prin grandilocvenţă şi teatralitate, cu poemele lui Adrian Păunescu:
„Catârul cântă, flaut nesfârşit,/ Sub ora rece a iubirii erei;/ Dorm ospătarii sensului oprit/ Îmbrăţişând rotundul frapierei,// Dorm armele sub frunţi de preşedinţi,/ De regi şi de tăceri prefabricate;/ Când câinii vin cu flamurile-n dinţi,/ Potirul morţii poartă nestemate!// Doarme planeta ca un singur ins,/ Dorm ucigaşii-n leagănul de crime,/ Pe sânul mamei, răstignit şi-nvins,/ Copilul se adapă la asprime.// Da, doarme lumea ca pe eşafod/ (La gât şi ghilotina e cravată!)/ Pierdut e-acel măreţ şi tainic glod/ Al stelei ce nu doarme niciodată!”
Cred că ar trebui să vă găsiţi un mod propriu de a scrie.

46 de comentarii:

  1. Te asteptam sa intri si tu in concursul nostru unde poti castiga premii in bani!

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Alex Ștefănescu,

    În primul rând, vă sunt recunoscătoare pentru că ați citit textele mele. În al doilea, vă mulțumesc mult pentru opinie și sinceritate. Voi ține seama de cele spuse și sper ca, pe viitor, proza mea să câștige în maturitate.
    Cu aleasă prețuire,
    Florentina Dalian

    RăspundețiȘtergere
  3. Cata bucurie dle Stefanescu ca ati revenit activ pe blog (si nu sunt ironic).
    Noi, amatorii, suntem tare bucurosi ca un critic de valoarea dvs. isi intoarce capul catre noi.
    Multumim!
    Numai bine si sa auzim de dvs. macar la fel de desc ca in aceasta luna.

    RăspundețiȘtergere
  4. nu ma asteptam la altceva. Nu sunteti in stare sa scoatreti 3 cuvinte de critica pura. V-ati limitat la a va razbuna pe scrisoarea mea. Sunt sigur ca textele nici nu le-ati deschis. Nu , altceva trebuia sa spun, asta inseamna ca nici macar nu v-ati uitat pe ele.

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnule Andrei Badea, va rog sa explicati novicilor intr-ale scrisului -care viziteaza blogul- ce inseamna critica pura sau, de ce nu, ce inseamna literatura adevarata. Poate imi/ ne recomandati o carte a dvs. din care se invatza asa ceva...

    RăspundețiȘtergere
  6. Dl. A.Șt. mă face să rîd de fiecare dată, cu complicitatea celor care-i scriu însă. Deci dl. A.Șt. detectează pînă și un dezacord cu subiectul multiplu în scrisoarea unui fraier și acela trage concluzia că... nu l-a citit. Cum statisticile pertinente arată că un IQ superior, compatibil cu creația, e rezervat pentru doar 5% din populație, este evident că trăim într-o lume de proști (95%). De aceea „poștele” redacțiilor sînt răspunsurile amabile ale celor 5% către cei 95%. Nu vă enervați, nu vă rușinați de prostia voastră, sînteți în graficul pe care l-a vrut Dumnezeu: 95%. Faptul că dl. A.Șt nu face parte dintre voi e o fatalitate, un joc al întîmplării, iertați-l. În următorul avatar poate fi invers. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. ca de obicei, dl Horia Garbea, catelulusul de serviciu al domnului Al Stef., a inceput sa latre, cand a observat cu stupefactie ca stapanul sau a fost atacat. Se pare ca altceva nu stiti sa faceti, voi, critici de doi bani, decat sa jigniti tanara generatie. Bai, baiatule, ce tupeu ai sa ma faci fraier.Greseala detectata nu face parte din textul literar propriu zis, ci dintr-un atasament. Mare taran esti, domnule Horia Garbea, facandu-ma prost. Ai intrat ca musca in fundul meu si acum nu mai pot sa dorm de bazaitul tau. Iesi, rogu-te, si lasa-mi colonul in pace, am destule pe cap.

    RăspundețiȘtergere
  8. Pacat Horia Garbea ca nu poti vorbi fara sa jignesti. Nu vreau sa fiu de partea nimanui in aceasta discutie dar aveam asteptari mai mari de la o persoana care se doreste a fi un autor de prestigiu (decorat, invitat la emisiuni culturale). A va pleca la un limbaj derizoriu si a ne face pe toti prosti- ce poate spune asta despre dvs?! Nu uitati ca si dvs. tot pe spatele nostru traiti- "al prostilor"; noi va cumparam cartile, noi venim la facultate...daca nu am fi noi (cei 95% asa numiti de dvs. "prosti") ......dvs. din ce ati manca?!

    RăspundețiȘtergere
  9. si ce le da dreptul alesilor domnului sa raspunda marlaneste?

    RăspundețiȘtergere
  10. Dl.Garbea,dupa felul cum raspunde, imi dau seama ce talent literar are!...

    RăspundețiȘtergere
  11. Domnule Garbea, nu este prima oara cand cadeti in derizoriu... Mi se pare un gest absolut penibil acela de a va "tria" singur in categoria celor 5%. Atitudinea dumneavoastra este cea a golanului care face semne disperate, pentru 2 RON, celor care nu stiu unde sa parcheze... Am inteles obsesia dumneavoastra de a peria costumul domnului Alex Stefanescu insa limbajul, aici folosit, este infantil. Nu va face cinste, zau! Puteati folosi ceva mai academic...

    RăspundețiȘtergere
  12. MARTI, 3 AUGUST 2010 A-ti anuntat “Printre voi se află un tînăr scriitor genial. Vreau să-l descopăr. Ajutați-mă! Vă promit că toate textele vor fi citite și vor primi răspuns.” De ce? Aveti nevoie de o promotie? Sau intr-adevar vreti sa descoperiti scriitorul roman de talent indiferent de varsta?
    Imi inchipui ca a-ti primit, probabil, mii de manuscrise. Dar, hai sa vedem la cate a-ti raspuns? Considerand postarile pe blog probabil a-ti raspuns la maximum 30 scriitori. Ce ne facem cu restul?

    RăspundețiȘtergere
  13. domnului garbea: se spune ca si modestia e caracteristica unui om cu adevarat destept. as fi curios, dvs in care dintre procente considerati ca va situati? cei 95% de prosti sau cei 5% de zei imposibil de rasturnat din scaunul lor din olimp? sincer, mi-e sila. nu mai bine luati ca exemplu exodul medicilor, daca tot nu faceti decat sa scuipati pe o intreaga noua generatie? chiar nu am nevoie nici de dvs, nici de altii care predica in acelasi mod. mai bine ma las de scris decat sa interactionez cu astfel de critici si autori, valorosi doar in spatiul (tot mai) restrans al culturii romanesti.

    RăspundețiȘtergere
  14. Mă amuzați în continuare! De ce vă simțiți cu musca pe căciulă? Și-apoi eu nu am spus niciodată că fac parte dintre cei 5% ci doar că Alex Ștefănescu face parte dintre ei. Fapt e însă că eu am curajul să semnez iar voi sînteți niște lași anonimi. Nu observați că vă condamnați singuri la derizoriu rămînînd „anonimi”? Scopul scriitorului (artistului) e să iasă din anonimat și din turmă. Cît despre expresii precum „cățelușul de serviciu al lui A.Ș.” și „scuip pe o întreagă generație” vă invit să fiți mai serioși dacă puteți. :) Care „generație” și cînd am scuipat pe „toți”. Recitiți ce am scris și arătați de unde rezultă asta? Și renunțați la ideea că „a fost atacat A.Ș.”? Cine l-a „atacat”? Un țînțar? Un anonim care și-a permis să-l suspecteze că nu l-a citit.

    RăspundețiȘtergere
  15. domnule garbea, in ceea ce priveste anonimatul, aveti dreptate. nu este corect sa polemizez, ascunzandu-ma in spatele unei etichete. asadar, ma numesc andrei trocea si fac parte din noua generatie. nu sunt inca scriitor, insa probabil candva voi deveni. nu ma simt cu musca pe caciula, pentru ca nu sunt atat de insolent sau infatuat incat sa ma trec intre cei 5% destepti. nu am luat apararea autorului cu scrisoarea acida "laudata" de domnul stefanescu, ci am intrat doar pentru ca m-am saturat de suficienta de care dau dovada unii dintre autorii ajunsi (chiar ma intreb unde si care-s coordonatele in care se incadreaza). apoi, banuiesc ca stiti desigur ca amuzamentul dvs, de care tineti sa amintiti si in al doilea comentariu, e incadrat nu la cinism sau ironie subtire, ci la bascalie pur romaneasca. dar nu vreau sa va irosesc timpul, cum nu vreau sa mi-l irosesc nici pe al meu. nu apar o generatie, pt ca stiu ca romanul s-a nascut poet, insa in trei sferturi din cazuri un poet prost, dar apar cativa autori buni pe care-i cunosc si care stiu ca poate niciodata n-o sa se afirme, din cauza unor "cinici" precum dvs.
    asadar, va doresc sa aveti un condei cat mai inspirat, dar in cu totul alta directie decat comentariile din subsolul unui blog.
    AT

    RăspundețiȘtergere
  16. andrei badea22/10/10 1:19 p.m.

    si eu, primul care a inceput aceasta asa zisa polemica, ma numesc andrei badea. Am si un blog, pe care-l puteti accesa, dar cel mai bine puteti citi ce-am scris pe reteaua literara, cautand numele andrei badea. Am primit cateva critici bune, inclusiv cea de la aceasta pagina

    http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Andrei%20Badea%20-%20teza%20de%20sorginte%20confesiva%20de%20MDP.htm

    nu sunt un geniu, dar nu cred ca se cade sa fiu tratat asa.

    RăspundețiȘtergere
  17. Clarisa Ilie22/10/10 3:55 p.m.

    Domnule Badea,

    Dumneavoastră nu aveţi cunoştinţă despre o formă superioară de comunicare în care interlocutorul răspunde tangenţial la întrebare atunci când vrea să sugereze că nu (mai) are nimic de spus?
    O persoana familiarizată cu subtilităţile acestea şi-ar fi dat seama că Al.Ştefănescu nu-i poate răspunde altceva decât că "ar trebui să vă găsiţi un mod propriu de a scrie".
    Prin urmare, în opinia domnului Ştefănescu, dincolo de faptul ca acordati greşit subiectul cu predicatul (chiar daca nu vi se pare, asta spune multe despre Dvs.) nu sunteţi marele scriior român pe care îl caută.

    Nu vă miraţi că aţi fost catalogat cu eticheta pusă de domnul Gârbea. Saitul acesta are mulţi cititori şi vă asigur că, dintre ei, măcar unul v-a categorisit cu acelasi epitet, fără însă a-şi dori s-o spună în faţă.

    Dumneavoastră nu i-aţi trimis lui Alex. Ştefănescu o scrisoare, ci o ALTĂ scrisoare. Dacă şi în prima aţi dat dovadă de acelaşi respect ca în cea citata de critic, mă mir că v-aţi primit un răspuns.
    Deşi, ce-i drept, pedeapsă mai mare mai greu găseşti.

    Vă doresc o zi senină.

    Clarisa Ilie

    RăspundețiȘtergere
  18. in sfarsit am inteles ce e metacritica!

    RăspundețiȘtergere
  19. Cine dracului e Garbea asta? Cine a impartit lumea in 5 si 95 %? Cine i-a spus lui cine intra si unde? Si cine spune ca daca faci un comentariu sub protectia anonimatului esti anonim? Poate a postat asa pentru ca nu a mai rezistat citind ineptiile lui si nu a vrut sa fie gasit la cautari ulterioare in aceasta albie de porci. Acest blog nu are nicio legatura cu un blog literar, critica e departe de a fi critica, toti cei cu niste comentarii pozitive fata de aceasta initiativa sunt pupincuristi iar Garbea asta se pare ca are un idol: Stefanescu- PATETIC sau "FRAIER" cum numeste in mod literar dumnealui (sau "it" ca e mai potrivit) pe cineva care a facut tampenia sa intre aici si sa trimita un material. Si nu uita, Garbea, ca un om inteligent e modest prin definitie, daca nu vrea sa aiba de-a face cu prosti, nu isi face un blog unde ii cheama pe toti prostii sa il aleaga pe cel mai tare de parca el ar fi Zeus al prostilor, nu te lasa pe tine sa ii faci blogul CANCAN cu ale tale comentarii. Sau sa le zic "gunoaie" in procent de 95 %?! Din punctul meu de vedere amandoi intrati in acei 95 % pe care ii tot amintiti dar stati linistiti. Nu sunteti singurii. Pe toate site-urile literare, e acelasi lucru. Eu nu scriu, doar citesc dar sfatuiesc tinerii care vor sa faca ceva pe partea asta, sa renunte la internet unde primesc "esti prost"- critica literara peste tot- si nici macar un argument pt asta :)), totusi, o posibilitate de a scoate bani pt toti oportunistii si ii sfatuiesc sa incerce la edituri desi si alea au un marketing care aminteste de perioada comunista. Vezi Herta Muller. Asadar, neavand nicio sansa din cauza unor oameni ca astia care va critica in cel mai josnic mod in loc sa va indrume, chiar daca sunteti buni (oricum, fiind modesti, n-o sa va vedeti niciodata buni), va sugerez sa va ocupati cu agricultura. Oricum, cultura e la pamant acum. Veti fi aproape.
    Voi posta acest comentariu si pe blogul meu pt a fi sigura ca nu face domnul Garbea o selectie cu ce-i convine inteligentei dumnealui. :)) Mentionez ca sunt o persoana calma dar pot sa ma cobor la nivelul oricui. De asta am facut acest comentariu. Unii oameni trebuie pusi la punct sau unde le este locul.

    RăspundețiȘtergere
  20. Daca v-as spune numele meu, oricum nu v-ar spune nimic. Nu sunt asa importanta precum dumneavoastra si nici nu imi doresc. :)) Puteti sa ma numiti insa "anonimul de la 18.23" sau Cati/ Catalina, prenumele. Nu garantez insa ca voi mai intra aici, am intrat astazi: am fost stupefiata si nici macar nu sunt curioasa de fel. Banuiesc ce-mi veti raspunde iar mie nu-mi plac tiganiile (nu ca as avea ceva cu ei). Ce v-am spus, v-am spus ca un sfat, spre binele dumneavoastra: sa va vedeti locul si am facut-o pe acelasi ton cu care ati vorbit pentru ca am crezut ca veti intelege daca vorbesc aceeasi limba. Toate bune, domnilor!

    RăspundețiȘtergere
  21. Legat de ce a spus cineva: sa nu uitam ca si Nicoleta Luciu e actrita in vremurile pe care le induram. Si trece drept una buna. In telenovelele pe care le traim... Poate asa isi face marketing si domnul de mai sus in CLICK-ul asta. Poate nu citeste benevol materialele noastre. Marketingul asta inseamna bani. Cum face si domnul Darie acum. El are barem o scuza ca are 80 de ani...Sper din tot sufletul ca asta sa fie un site fantoma iar criticul de alta natura...adica departe de blogul asta si de tot ce inseamna publicitate de doi bani. Altfel, se va duce de rapa cultura si totul in tara asta... Pacat, avea valori... Herta Muller e una dintre ele pe care a fost nevoie sa o recunoasca altii. Nu e singura valoare care a patit asta. Dar cand criticii de orice fel se gandesc numai la bani, ce naiba sa mai speri? O epidemie care sa-i rada pe toti?!

    RăspundețiȘtergere
  22. anonim dar nu necunoscut23/10/10 2:28 p.m.

    Domnul Horea Garbea... Marele nostru sef de sleahta... va urmaresc de mult timp criticile pline de non sens, pe diverse bloguri si nu numai. Felul dvs de a fi si a jigni pe toata lumea e unic. Sunteti mai prejos decat ultimul rrom din tara. Va considerati mare critic, probabil mare scriitor. Sunteti un non sens, un adevarat GUNOI SOCIAL, care a jignit atat tineri cat si oameni adulti, fara a intelege ce transmiteau acestia. Atat va mai spun, inainte de a ne vedea fata in fata ochi in ochi: exista un zid in universul asta la care ve-ti fi pus atat dvs cat si sleahta dvs de mari critici si scriitori, care nu au facut decat sa umileasca si sa injoseasca pe cei din jur!

    RăspundețiȘtergere
  23. Dl.Garbea...prostul nu e prost destul...

    Pt. cei de pe forum:ar trebui un copy-paste, apoi tras la imprimanta, si mers pe la publicatiile culturale-si nu numai-din Bucuresti, sa stie toata lumea ce poama este Garbea!Se da fudul, pe cat ii e prostia de mare!Numai prostu' jigneste!
    Faceti chestia pe care v-am spus-o!

    RăspundețiȘtergere
  24. Din nou mă simt obligat să intervin, deşi îmi doresc atât de mult să mă ocup numai şi numai de evaluarea textelor primite de la autori cunoscuţi sau necunoscuţi de pretutindeni.Horia Gârbea nu e aşa cum îl îl descriu unii dintre dv., iritaţi de modul lui tranşant de exprimare. E un autor talentat şi experimentat, care susţine el însuşi o rubrică de "Poşta redacţiei" în prestigioasa revistă "România literară". Şi apoi, credeţi-mă, nu vă stă bine să atacaţi pe cineva în haită şi sub protecţia anonimatului. Aşa ceva dovedeşte laşitate şi o lipsă de cavalerism care pe mine, cel puţin, mă dezgustă. Literatura ne cheamă spre ceva înalt şi frumos. Nu aduceţi în spaţiul literaturii prozaismul şi vulgaritatea din viaţa de fiecare zi! Hai să facem înţelegerea asta!

    RăspundețiȘtergere
  25. imi pot inchipui cum se achita de rubrica aceea cu astfel de opinii despre multime. n-a auzit de Moţoc?

    RăspundețiȘtergere
  26. "Nu aduceţi în spaţiul literaturii prozaismul şi vulgaritatea din viaţa de fiecare zi! Hai să facem înţelegerea asta!" Asta spune-i-o lui! Ca el a inceput! Noi doar ii raspundem pe aceeasi limba! Sau nu vezi clar? Ai vrea sa nu fim iritati de modul lui "transant de exprimare"? Dar cum? Umili? Sa intoarcem obrazul? Stii vorba aia: "prosti, da' multi". Tu ce ai face daca eu te-as numi "cretin"? Ai spune ca ai 1.87, nu? O spui frumos dar apoi te dezgustam...Bogdan Apetri. Ti-am spus numele meu.Te ajuta cu ceva? Ma poti da la acatiste?! Sau e acelasi lucru cu "anonim"?! Eu as zice sa stergi acest blog de pe fata internetului, pt ca nu-ti face nicio cinste (de asta nu-mi dadeam nici eu numele, insignifiant fiind...) datorita lui Garbea asta care a enervat atat de tare utilizatorii aici ca au ajuns sa recurga la limbajul lui ciobanesc...Vad ca si tu, luandu-i partea, faci impresie proasta...Stii ca tinerii sunt mandri si nu accepta injurii. Sau asta vroiai? Iar pe autorul ala trebuia sa-l cauti demult. Nu acum, la batranete. Te intreba cineva altundeva daca pana acum nu ti-ai pazit propriul succes. Stai linistit, egoismul e impamantenit omului. Mandria nejustificata, nu.

    RăspundețiȘtergere
  27. Clarisa Ilie24/10/10 4:28 p.m.

    Domnule Alex. Ştefănescu,

    Aşa cum v-am mai scris odată, sper din tot sufletul să nu ajungeţi la concluzia că trebuie să vă opriţi.
    Cei care vă admiră şi vă urmăresc, au acea calitate înnăscută, cred eu, de-a nu aprecia genul de "polemică" profilat aici, de-a nu-şi dori să facă parte din acest terci.
    Citiorii Dumneavoastră sunt cu mult mai mulţi decât cei care au ales să se manifeste în acest mod, aici.
    Sunt convinsă că tac pentru că niciunul dintre ei nu vă poate jigni, apărându-vă de aceste atacuri.
    Eu una sunt convinsă că n-avem nici de cine şi nici de ce vă apăra.

    Va doresc putere de lucru şi sper să găsiţi ce căutaţi.

    RăspundețiȘtergere
  28. discutia a degenerat intr-un pong-pong de invective. asta nu mai e polemica. doar raspunsuri care de care mai rautacioase. nu sunt de acord cu "modul transant de exprimare" al domnului garbea, asa cum elegant ati spus. dar nici cu raspunsurile care au urmat din partea altor autori, care au dovedit ca se folosesc tot de acelasi mod de exprimare. de bine, de rau, literatura nu trebuie sa-si murdareasca fustele prin toate noroaiele.
    Andrei Trocea

    RăspundețiȘtergere
  29. ba cum sa nu. asa se naste autenticitatea ei. aia nu poate fi simulata

    RăspundețiȘtergere
  30. Răspuns pentru domnul Bogdan Apetri. Mă bucur că v-aţi prezentat. E un gest demn din partea dv. Mai rămâne să-mi vorbiţi cu "dv". Nu sunteţi insignifiant, cum vă caracterizaţi. Niciun om nu e insignifiant.În schimb, sunteţi neinformat şi nedrept. Eu nu am început abia acum, la bătrâneţe, să mă ocup de textele unor necunoscuţi, fac asta de la 30 de ani. Acum încă cred (sper) că o fac mai bine, întrucât am experienţă.
    Răspuns pentru Clarisa Ilie. Ce frumos gândiţi! Contează mult pentru mine faptul că un om ca dv. mă susţine moral.Nu vreau să abandonez, deşi mă oboseşte toată această explozie de furie. Dar cred că munca mea, de evaluare a textelor literare,este necesară.
    Răspuns pentru Andrei Trocea.Exact asta cred şi eu: "literatura nu trebuie să-şi murdărească fustele prin toate noroaiele". Este o metaforă expresivă, felicitări. Chiar şi această singură frază a dv. dovedeşte că aveţi talent literar. Până la urmă, tot scandalul nu a fost inutil, dacă a prilejuit apariţia unei asemenea metafore!

    RăspundețiȘtergere
  31. sa fie sanatos cu metafora cu tot. dar arghezi a dovedit ca literatura se naste din noroaie. si inca ce literatura...

    RăspundețiȘtergere
  32. Răspuns pentru Ramona (Ramona şi mai cum cum?) Literatura nu se naşte din noroaie. Literatura se face din ORICE, inclusiv din noroaie. Scriitorul tranfigurează realitatea brută, îi dă un fel de fosforescenţă, o transformă în altceva. Fără această transfigurare, nu numai noroiul, dar nici trandafirul nu devin literatură. Arghezi nu a dovedit, cum ziceţi dv. cu aplomb) că literatura se naşte din noroaie, a dovedit doar că talentul poate face şi din noroaie literatură. Altfel, ar fi simplu, cu noroiul pe care îl avem şi pe străzi, şi în viaţa noastră publică - am ajunge repede mari exportatori de literatură.

    RăspundețiȘtergere
  33. domnule alex stefanescu, daca va mai aduceti aminte, eu sunt cel de la care s-a inceput toata aceasta polemica. andrei badea ma numesc si as vrea sa inchei, cu acest ultim mesaj, toata aceasta tirada, jalnica pentru mine.Recunosc, de fata cu toata lumea, ca v-am agasat, si nu oricum, ci"bine" cu scrisorelele mele, pana sa capat un raspuns. Problema se pare a ajuns atat de bazaitoare pentru dvs., incat se pare ca nu v-ati mai uitat si peste textele propriu-zise, ci mi-ati raspuns numai la "scrisorele", spunandu-mi, citez: scrieti bine cand sunteti indignat, ar trebui sa va plateasca cineva mai des pentru asta". De-aici am dedus ca nu v-ati uitat peste texte si, automat, raspunsul dvs pentru mine nu a fost referitor la texte, ci la scrisorile ce le insoteau. Din aceasta cauza am fost iritat, pentru ca toti ceilalti au primit raspuns referitor exclusiv pentru texte, numai eu am fost " ratat" si a fost ca un fel de mica razbunare ca nu v-am lasat in pace si v-am tot bazait. Nu va mai cer sa va uitati peste texte, ar fi o nesimtire din partea mea, insa doar atat vreau sa stiti, ca nu am m-am iritat chiar pe nedrept.
    Cu respect. Andrei Badea, studinte in drept si publicist la Vocea Patriotului Nationale.

    RăspundețiȘtergere
  34. Andrei, raspunsul a fost limpede. Textele tale sunt lipsite de forta si sensibilitate artistica. Scriitura ta devine intensa doar cand esti indignat. Ai ucis gramatica in cateva propozitii.

    RăspundețiȘtergere
  35. andrei badea26/10/10 3:00 p.m.

    vorbesti serios, draga? ai decretat, mi-ai citit tu textele? de ce te bagi in seama aiurea, pacaliciule? tu stii in ce situatie sunt? Habar-n-ai despre ce e vb. De fapt, faceti ce vreti, ma p.... pe siteul vostru si pe toata aceasta scarbosenie. Mi-am deschis sufletul in fata unor jigodii, precum tine, ION ION, sa te fereasca Dumnezeu sa dai ochii cu mine, luate-as in ....

    RăspundețiȘtergere
  36. Putin probabil sa existe un Dumnezeu (care ne fereste sau nu de nenorociri) sau ca noi sa ne intalnim si tu sa ma recunosti. Lua-te-as ai vrut sa scrii.
    Aduna-te.

    RăspundețiȘtergere
  37. andrei badea26/10/10 3:52 p.m.

    da, eram prea nervos, intr-adevar, am gresit, se pare ca tu crezi ca sunt varza la gramatica. Inca o data, nu inteleg despre ce vb cand spui ca textele sunt lipsite de forta. Dl Alex St nu a vorbit depsre textele propriu-zise, ci despre scrisorile ce le-au urmat. Intelege asta. Si tot nu inteleg de ce m-ai jignit fara sa ma cunosti. Dar vad ca este un hobby prin lumea literara. Asteapta, mai ai putina rabdare, si vei auzi de mine, nu numai aici, in tara asta de nerecunoscatori si invidiosi, ci pe plan international. Habar-n-ai cu cine te-ai pus, fratioare, in materie de literatura si nu numai. Vad ca esti si nihilist pe deasupra. Roaga-te sau incearca sa-mi devii prieten mai repede, pana sa ajung eu la tine. Eu sunt un tip prietenos, daca nu ai observat asta. Daca vrei, incheiem aici mini-razboiasul asta, si ne imprietenim, si ne scriem pe mail, si poate ne vedem si la o bere. Am familie, 2 copii, nu sunt in nici un un nimeni. Problema mea e ca sunt, din pacate, razbunator. Hai mai bine sa fim prieteni, eu iti intind mana. Daca vrei sa scuipi si acum pe ea, treaba ta. E ultimul meu cuvant, si crede-ma, n-am nevoie de acordul d-lui Sref. pt a-mi cunoaste valoarea. Valoarea mi-a fost recunoscuta de critici mai valorosi ca dansul, din afara, si de nenumarati cititori. Probabil ca nu m-ai crede daca ti-as spune de la ce scriitori, spaniol, neamt, italian, american si britanic am primit felicitari si "yes"-ul atat de ravnit. Inchei aici, vb prea mult. Hai sa ne impacam, frate, eu sunt un tip pacifist, dar razbunator, ti-am zis. Nu ma pot abtine, si nu vreau sa fac rau nimanui. Te salut cu respect

    RăspundețiȘtergere
  38. Cred ca ti-a citit textele dar mai impresionante au fost randurile caustice din scrisoare. Asta am spus.
    Ok. Succes!

    RăspundețiȘtergere
  39. andrei badea26/10/10 4:15 p.m.

    asta e treaba lui, dar n-a fost frumos din partea ta sa ma jignesti pe nevazute.Inca o data, nici macar scuze nu binevoiesti sa-ti ceri. OFFF, Romanie, tara de marlani, de prosti internetisti si anonimi, lupi in fata ecranului, putoi pe strada sau fata-n fata...pa, tarane, nu te mai injur ca esti prea prost...esti plictisitor de prost...

    RăspundețiȘtergere
  40. Nu te-a jignit nimeni. Totusi, nu cred ca de un critic literar ai nevoie.

    RăspundețiȘtergere
  41. Stimate domnule Alex Stefanescu,

    v-am trimis acum aproape doua luni un mic text sperand sa obtin o reactie din partea dvs. Stiu ca sunteti foarte ocupat dar pot macar spera ca va veni si randul meu?
    Cu respect, Gratiela

    RăspundețiȘtergere
  42. lia37_faur@yahoo.fr30/10/10 9:28 p.m.

    Draga Alex, iata intru si eu in "intimitatea" corespondentei tale. E laudabila ideea de a le raspunde tuturor, promt, categoric, dar, oare, merita? Nu e epuizant pentru un scriitor? Nu e nedrept pentru cei care asteapta alte volume "in fotoliu"? Ma intreb si eu, intrebandu-te pe tine. Mie, una, mi se risipeste energia creatoare cand intru in discutii virtuale, ma risipesc oarecum in ceilalti, iar ei niciodata nu s-au gandit sa ma adune si sa ma aseze intr-o carte. Situatia se schimba doar in cazul in care acest blog va intra in eternitate si va fi rasfoit virtual de cititorii mileniului III.

    Din categoria armatei de blonde, Lia

    RăspundețiȘtergere
  43. lasa ca nu le-a raspuns asa prompt.ba chiar mai deloc. probabil a fost un interes la mijloc, ca altfel nu-mi explic ideea.

    RăspundețiȘtergere
  44. Sorin Olariu29/1/11 7:27 p.m.

    Consider ca domnul Alex Stefanescu face un lucru extraordinar prin faptul ca acorda atentie si unor poeti total necunoscuti sau in curs de afirmare. Mai ales ca o face, nu din obligatie, ci din placere.

    RăspundețiȘtergere