Noul val

DANIEL D. MARIN. Ştiu că aţi publicat trei cărţi, nu există riscul să vă consider un începător. De altfel, chiar poemele trimise – cele construite în jurul misteriosului personaj Oona – dovedesc că aveţi experienţa scrisului.Şi îmi şi place cum scrieţi, cursiv, expresiv-monoton (oarecum în stilul lui Mircea Ivănescu), reuşind aproape de fiecare dată să induceţi cititorului un sentiment de stranietate şi nelinişte. Totuşi, în general, mie nu-mi inspiră încredere poemele care fac parte din mari cicluri. Ele presupun din partea poetului o muncă inginerească, o administrare prozaică a inspiraţiei
DOMNICA SEIF ELZAYAL. Nu pot să mă pronunţ decât asupra unor texte scrise în limba română.
ANDREI EPUR. Scurtele povestiri „Răsărit de soare şi „Idilă în metroul bucureştean” dovedesc că aveţi sensibilitate şi inteligenţă artistică. Vă lipseşte doar experienţa, pe care urmează, eventual, să o acumulaţi în timp. Reproduc, deocamdată, un pasaj emoţionant din a doua povestire:
„[În metrou] Eram cu faţa chiar la uşă,fără a avea pe cineva înaintea mea, nu mă interesa nimeni şi nimic.Ascultam,pe jumătate adormit, zumzetul metroului şi mi-aş fi dorit ca staţia următoare să nu mai vină niciodată. Aveam o ciudată senzaţie de bine, cum stăteam aşa, ţinându-mă cu mâna de bară şi moţăind în picioare. [La un moment dat] am realizat că pe bara de care mă ţineam eu mai apăruse o mână. O mână albă, delicată. O mână de femeie. Şi m-am surprins gândindu-mă la mâna aceea frumoasă, cu degete lungi, fine, aflată chiar deasupra mâinii mele, la câţiva centimetri. Am început să o observ atent, fără să văd însă femeia care stătea chiar în spatele meu. Şi, ca într-un joc, am început să-mi imaginez episoade din viaţa necunoscutei...”
ANDREI BADEA. Lirismul din amplele dv. poeme e diluat, dar de bună calitate. Versurile se desfăşoară calm, fără nici un moment de precipitare, semănând până la confuzie cu proza, şi totuşi, pe neobservate, se creează o atmosferă, se întrevede un sens, se ajunge la poezie. Aşa cum avionul aleargă pe pământ un timp înainte de a decola, fiecare poem al dv. începe prin a fi terestru şi sfârşeşte prin a se pierde în înaltul cerului. Transcriu fragmente din două dintre ele, asigurându-i însă pe cititori că toate au această calitate, de a lua, treptat, înălţime:
„«Ştii, scumpa mea, de ce porţi numele Anastasia?/ Pentru că înainte cu câteva zile să te naşti/ eu eram în Athos,/ muntele acela sfânt,/ de unde se spune că pornesc stâlpii de susţinere ai lumii…/ Acolo călugării se roagă neîncetat,/ şi tot muntele miroase/ a mir/ de parcă/ cineva,/ din greşeală,/ şi-ar fi spart sticluţa pe care o purta în buzunar/ şi ar fi curs tot, tot/ peste munţi/ şi peste copaci/ şi peste turlele bisericilor/ şi peste bărbile părinţilor bătrâni („Înviere”);
„Se înserase de ceva timp,/ şi oamenii se târau pe străzi,/ şi eu stăteam la geam,/ aşteptând/ să văd,/ pentru ultima oară,/ un om,/ care ar vrea să-şi dea viaţa,/ numai să poată zbura/ o secundă.../ Dar omul ăsta nu mai venea odată.../ Şi târziu, în noapte,/ în lumina becului,/ a început să ningă.../ Încet.../ Încet.../ Din ce în ce mai încet.../ Timpul se scurgea din ce în ce mai încet.../ Şi ningea.../ Din ce în ce mai tare.../ şi cântecul,/ şi secundele,/ înfrăţite,/ se scurgeau/ pe pielea mea,/ zgâriindu-mă/.../ Într-un târziu,/ când mai aveam puţin până dincolo/ când simţeam viaţa scurgându-se din mine/ am văzut,/ în şanţurile săpate de secundele înfrăţite cu cântecul/ cum oamenii ce se târâseră mai devreme/ acum îşi luau zborul din şanţurile mele:/ erau ca nişte pitici cu aripi/ ca nişte colibri/ şi m-am bucurat/ că măcar în ultima clipă/ mă pot bucura de bucuria lor/ şi am vrut să le fac cu mâna./.../ Am murit fericit, ce mai încolo şi-ncoace...” („Ultimul zbor”)
UN DEVORATOR DE PRESĂ. „Aş vrea să aflu cum rimează răspunsul pe care-l daţi, pe blogul dv., unui corespondent: «Vreau – şi am şi mijloacele necesare – ca să-i susţin pe autorii talentaţi. Pot să-i recomand unor reviste şi edituri, pot să scriu despre ei, pot să-i includ în ediţia a II-a a «Istoriei literaturii române contemporane la care lucrez în prezent» – cu afirmaţia făcută în articolul «Sindicatul succesului» («Cultura», 11.04.2010): „Dacă în acest moment aş descoperi un tânăr autor genial undeva în provincie, şi aş vrea să-l prezint, cu un entuziasm care îmi este caracteristic, lumii literare, nu aş avea nici o şansă să mă fac auzit.»”
Ar fi fost frumos din partea dv. să vă şi prezentaţi. Întrebarea pe care mi-o adresaţi e justificată. Iată răspunsul meu. Eu am vorbit de un „sindicat al succesului” care domină lumea literară. Dar pe autorii talentaţi pe care am să-i identific aici am să-i prezint lumii, nu lumii literare.
Pe de altă parte, pe aceşti autori pot să-i susţin într-o oarecare măsură şi în lumea literară, aşa surdă cum este. Cum? Cu mijloace proprii. Sunt reviste şi edituri care au nevoie de mine, iar eu pot, în anumite limite, să le pun condiţia să-i promoveze pe unii nou-veniţi dacă vor să mai răspund solicitărilor lor. Cât priveşte ediţia a II-a a „Istoriei...” mele, în cuprinsul ei sunt suveran, n-am nevoie de sprijinul nimănui ca să aduc în prim-plan un autor valoros. Ca să nu mai vorbesc de emisiunile mele la radio şi televiziune.
Şi mai am o veste bună. Acest blog a fost remarcat de o firmă puternică, recent înfiinţată, CORECTbooks, cu care am semnat un contract de parteneriat. Nu mi se oferă bani pentru această asociere, dar mi se oferă ceva mult mai important, posibilitatea să public cărţile celor mai talentaţi autori descoperiţi de mine în ediţii electronice, să le fac publicitate etc. Colecţia coordonată de mine se va numi NOUL VAL.
Sunt hotărât să încerc să corectez, cu mijloacele pe care le am la dispoziţie, nedreptăţile din viaţa literară. Nu vreau să încurajez în nici un fel amatorismul (puteţi vedea, în fiecare luni seara, la ora 19,30, la TVR Cultural, cum îi tratez pe autorii de cărţi proaste). Dar există în momentul de faţă scriitori necunoscuţi, tineri sau bătrîni, cu sau fără cărţi, care scriu mai bine decât mulţi dintre scriitorii „consacraţi”.
P.S. Şi încă ceva: de acum înainte am să răspund coespondenţilor mei mai des şi fără întârziere. Mai exact: în fiecare duminică.