AURA BALALIA (Constanţa). Dacă este vorba de un roman, puteţi să mi-l trimiteţi şi în întregime. Dar şi mai bine ar fi să faceţi o scurtă prezentare a lui căreia să-i adăugaţi un fragment de 10.000-20.000 de semne.
NASTIA MUREŞAN. Sunteţi un foarte bun poet. De unde aţi apărut? Stăpâniţi cu fermitate şi eleganţă cuvintele, regândiţi inteligent situaţii din viaţa de fiecare zi, creaţi o undă de emoţie fără să deveniţi patetic:
„în absenţa gravitaţiei parcă aş fi ieşit dintr-o pereche de ghete prea mari/ şi pline de Pământ/ lumina mă slefuieşte mă rotunjeşte îmi dă rang/ de întâmplare perfectă/ laolaltă cu mine în aer mai multe întâmplări perfecte/ proliferează pe traiectorii anapoda”
Mi-ar face plăcere să mă ţineţi la curent cu ce mai scrieţi.
DANIEL VERONA. Nu am (deocamdată) posibilitatea să deschid un pdf, vă rog să-mi retrimiteţi textele ca documente Word, pe adresa de e-mail alex2108145@gmail.com
OVIDIU-IONEL DUŢĂ. Vă dezamăgesc, nu sunteţi genial, cum credeţi dv. cu atâta entuziasm. Sau poate nu credeţi şi aţi vrut doar să mă provocaţi. În schimb, sunteţi simpatic, ceea ce nu e de dispreţuit. Naraţiunile dv. autobiografice atrag atenţia prin umor şi printr-o sinceritate jucată, care vă stă bine. O fată s-ar lăsa repede cucerită de dv. Un critic literar, prin definiţie sceptic, aşteaptă însă să vă maturizaţi.
Domnule Alex Stefanescu, va multumesc ca v-ati facut timp sa cititi si pentru evaluarea surprinzatoare, as vrea sa raspund la intrebarea dvs. ma gandesc insa ca nu detalii geografice asteptati.
RăspundețiȘtergereDragă Alex, cu o mică întîrziere îţi urez la mulţi ani şi mult succes în tot ce faci online şi offline!
RăspundețiȘtergereDomnule Alex Ştefănescu, adresa CP 22, OP 22 Bucureşti mi-a returnat romanele ca... neridicate, başca taxă de magazinaj. Poate am exagerat că am trimis patru volume şi v-am speriat?
RăspundețiȘtergereVă rog să-mi indicaţi pe ce cale să vi le trimit dacă mai sunteţi interesat.
Vă previn că scriu afurisit de bine!
Olala, dar ce modesta sunteti. Daca ati fi scris 30 de romane, le trimiteati pe toate...?
RăspundețiȘtergerePentru Lucia Verona
RăspundețiȘtergereMultumesc, Lucia. Un mare succes repurtat de mine este faptul ca te cunosc.
Pentru Doina Popescu-Braila
Adresa este buna. Dar cartile trebuie trimise in regim de scrisori simple. Scrisorile recomandate si coletele nu-mi sunt puse direct la cutia postala. In locul lor gasesc avize care ma obliga sa stau la cozi mari ca sa imi ridic corespondentza.
Sunt balanţă cu ascendent în leu, domnule!
RăspundețiȘtergereNu afişez o falsă modestie pentru că stelele au hotărât altfel: balanţele nu sunt modeste! :D
Am şapte cărţi scrise dar am trimis patru volume din genuri diferite pentru relevanţă: un roman de aventuri, un roman poliţist, un roman stil matroşka cu accente istorice şi un volum de proză afurisită pentru copii.
În această situaţie voi recidiva. Mâine le trimit încă o dată. V-am trimis fragmente şi pe e-mail. Voiam să ştiu dacă au ajuns şi s-au putut deschide.
RăspundețiȘtergerehttp://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=3734&format=html cititi ceva interesant despre "criticul" alex stefanescu.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere''Ziarul'' Tricolorul este o sursă de încredere doar pentru giboniul demonizat & carcaletele de paşune & alte specii neanturabile...;)
RăspundețiȘtergereErata: a se citi gibonul în loc de giboniul.
RăspundețiȘtergereDomnule Alex Stefanescu, raspunsul dvs il postati aici pe blog, sau il trimiteti personal expeditorului, pe adresa de email de pe care v-a trimis manuscrisul?
RăspundețiȘtergereVa multumesc.
Mihai
Ei au aparut din spuma marii, dvs. ati disparut tot pe acolo. ;))
RăspundețiȘtergereCineva mi-a trimis in aceasta dimineata articolul de pe reteaua literara.
RăspundețiȘtergereTrebuie, intai de toate, mentionat ca nu sunt nici scriitor [inca!], nici "genial" [inca!], dar cred ca avem, totusi, ceva in comun: si eu scriu mai bine decat cei asupra carora ma pronunt. :)
Stiu ca nu e deloc profesionist si ca asta ar putea sa duca chiar la necitirea textelor mele, insa absolut de fiecare data cand sunt nevoit sa selectez, sa trimit 2-3 poeme din toate cele cate sunt, ma lovesc de un soi de egoism greu de explicat.
Asadar, daca tot suntem pe un blog [al dumneavoastra!], va pot trimite si eu blogul meu, de unde sa cititi, la intamplare, un poem?
Cristian
CRISTI, nu scrii foarte prost, dar nici prea bine. Mai ai de invatat mult. De aceea, putina modestie n-ar strica. Poeziile tale sunt puerile si seci.
RăspundețiȘtergereDaca imi permiteti, nu cred ca era vorba de lipsa de modestie aici, am incercat, pur si simplu, sa am umor si se pare ca nu mi-a iesit.
RăspundețiȘtergereVa multumesc insa pentru raspunsul franc si apreciez sincer sansa pe care o oferiti in aceste clipe celor care va scriu.
Va multumesc si imi cer scuze daca abordarea mea..a deranjat.
Cristi, eu zic sa fii mai circumspect...ai observat ca cel care ti-a raspuns nu are numele de culoarea albastra, asa cum ar trebui sa aiba un administrator de blog?
RăspundețiȘtergereVa rog doar sa aveti rabdare. Cred ca am primit mailuri de la peste 1000 de persoane (chiar si mai multe volume de la o singura persoana). Nu ma asteptam la asta. O sa-mi ia ceva timp.
RăspundețiȘtergeree proasta idee asta cu oferitul de pareri critice. lor n-o sa le foloseasca decat ca sa se umfle in pene (sau sa se dezumfle)iar dv o sa vi se doar blocheze mail-ul.
RăspundețiȘtergereSunteti in continuare in concediu? Daca da, va doresc o vacanta placuta in continuare. Daca nu, nu reusesc sa inteleg lipsa de postari .... avand in vedere ca a-ti primit o multime de texte.
RăspundețiȘtergereNu mi-o luati in nume de rau. Nu sunt scriitor. Nu v-am trimis nimic. Doar astept parerea dvs despre eventualele scrieri literare demne de a le citi. Multumesc.
ati primit
RăspundețiȘtergere@ Anonim
RăspundețiȘtergereMultumesc
S-a sugerat in cometariile anterioare ca acest blog ar fi de fapt o clona, nu ar apartine dumneavoastra!
RăspundețiȘtergereAsa este?
O precizare in acest sens ar fi utila!
cu stima,
@Anonim: Nu s-a spus ca este o clona. S-a spus ca cineva a scris in numele domnului Stefanescu atunci cand mi s-a raspuns mie, mai exact pe data de opt septembrie la 20:30, domnul Stefanescu intrand pe blog abia undeva la zece fara ceva.
RăspundețiȘtergereEu, adevăratul Alex. Ştefănescu, mă limitez să postez răspunsuri la "Poşta redacţiei". Mă ocup exclusiv cu evaluarea de texte literare. Persoana care, sub semnătura "Alex. Ştefănescu" l-a admonestat pe "Cristi" este alta decât mine. Sper că a vrut să se amuze şi nu să jignească. Sigur este, dragii mei corespondenţi, că pe mine,adevăratul Alex. Ştefănescu, nu mă veţi mai găsi în acest spaţiu rezervat comentariilor
RăspundețiȘtergere