marți, 9 noiembrie 2010

Trebuie să iei nota 11...

MIHNEA MÂNDUŢEANU (sper că aşa se ortografiază numele dv.; altădată vă rog să-l scrieţi cu semne diacritice). Personajele din romanul la care lucraţi se agită necontenit, dar nu au viaţă. Pe de altă parte, am identificat în fragmentul trimis numeroase cazuri de exprimare greşită. Nu se poate spune „sunt un pic epuizat” („epuizat” înseamnă lipsit complet de energie, terminat). Nu trebuie folosit verbul a „vroi”. Aveţi de ales între „a voi” şi „a vrea” etc.
ANDREEA TĂNASE. Versurile dv. nu sunt involuntar-comice, ca acelea pe care le prezint la emisiunea TV „Tichia de mărgăritar”. Cuprind şi unele naivităţi, dar în general prezintă interes fiind o combinaţie de curaj artistic, emoţie şi (discretă) ironie.
„În carne de poet aş alege să mă reîntrupez,/ Măsurată în kilogram-lumină./ Prin ochii lui un soare mai galben aş vedea,/ Din gura lui mi-aş spune vorba mult mai plină,/ Aş râde şi-aş muşca din viaţă cu folos,/ Dinţi frumoşi, limbă parfumată, salivă fină.../ Cuvântul dintr-un alt cer s-ar coborî,/ Nu prea îndepărtat.../ Cu pas uşor aş mângâia distanţa,/ Cu coapsa fermă timpul l-aş încăleca,/ Aş renunţa în text la virgulă,/ Pe « mine » de « însămi » l-aş apropia.”
În concluzie nu există riscul să fiţi ironizată vreodată la emisiunea mea consacrată exclusiv cărţilor proaste.
ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA. Da, pot să vă spun o părere despre cartea dv., dar numai în cadrul acestei rubrici. P.S. Nu mi-a plăcut ceea ce susţineţi, lamentându-vă: că v-aţi aşezat târziu la masa prozatorilor, când tacâmurile fuseseră deja împărţite. E o reprezentare simplistă şi prozaică a condiţiei de scriitor. Dezvoltând metafora dv., vă asigur că, dacă aveţi talent, puteţi să veniţi oricând la banchet cu tacâmuri de argint, aduse de acasă..
LĂCRĂMIOARA ANDREI. Povestirile, scrise parcă de o elevă de liceu, merită nota 10. Dar, ca să te consideri cu adevărat scriitor, trebuie să iei nota 11.
ADRIAN CHRISTESCU. Toate cele trei povestiri – Cu moartea pre moarte călcând, Mă cheamă Toby, O zi de armată, o seară de Crăciun – sunt bine articulate, ca un mecanism cu roţi zimţate care îl duce pe cititor exact unde vrea autorul. Apreciez şi faptul că nu seamănă deloc între ele. Prima este o reprezentare sarcastic-terifiantă a unui moment istoric pe care nu-l mai cunoaştem decât din cărţi: dv. faceţi ca, peste violenţa abstractă din memoria noastră culturală, să devină vizibilă violenţa propriu-zisă: poliţiştii lui Carol al II-lea îi împuşcă de la 20 de centimetri, îi înjunghie, îi ard de vii pe legionarii arestaţi (unii luaţi la întâmplare de pe stradă), iar după aceea alţi legionari îi ucid la fel de de nemilos, cu plăcerea orgiastică a crimei, pe poliţişti. Se înţelege din povestirea dv., într-un mod direct, zguduitor, că toate acţiunile politice de acest fel sunt toate absurde, zadarnice, compromiţătoare pentru fiinţa umană.
În Mă cheamă Toby este ingenioasă punerea în paralel a memoriilor unui câine cu acelea ale stăpânului său. Faceţi o adevărată echilibristică pe sârma subţire a sentimentalismului, de pe care se poate cădea uşor în ridicol. Dar dv. rămâneţi în picioare.
În cea de-a treia povestire se remarcă modul inteligent în care descrieţi eşecul comunicării dintre un ofiţer cu o gândire ternă şi un soldat atras de poezie (această incompatibilitate este analizată şi într-o povestire a lui Mircea Eliade, în care este vorba însă nu de un ofiţer şi de un soldat, ci de un anchetator de la Securitate şi un bătrân căruia îi place să fabuleze).
Dacă aţi alcătui o carte întreagă din asemenea povestiri aţi avea, sunt sigur, succes.
FLORINA TIMOFTE. Nu se poate stabili dacă textul trimis de dv., Motivul farfuriilor, este poezie sau proză, dar aceasta, oricum, n-are importanţă.Cert este că înaintarea lentă a relatării, descrierea minuţioasă a ceea ce se petrece în sufletul unei femei când îşi aşteaptă soţul să vină acasă reuşesc, de la un moment dat, să suscite interesul cititorului (şi chiar să-l facă să regrete, în final, că soţul, insensibil la freamătul interior al femeii, o anunţă că va pleca „în deplasare” pentru trei săptămâni).
Cel mai interesant din punct de vedere literar mi s-a părut „coşmarul” femeii din cele cinci minute cât reuşeşte să aţipească:
„A început să retrăiască în minte momentele de după ce a ajuns acasă de la serviciu când încă soarele domnea pe cer şi să se gândească la toate stările stranii prin care trecuse în ultimele doua ore. Fusese întruchiparea simultană şi prelungită a două femei diferite. Una din ele era exuberantă, gingaşă şi voia să gătească iar cealaltă era melancolică, plictisită şi voia să mediteze. «Şi care dintre ele sunt acum?» se întreba, «sunt o a treia care le conştientizează pe cele
două?, din conştientizarea scindării în două a sinelui s-a născut o a treia femeie
şi astfel sinele s-a scindat din nou? şi dacă mâine conştientizez că azi am
conştientizat cele trei femei prezente în mine? mi se va scinda sinele în patru?
şi dacă poimâine la fel şi tot aşa la infinit? care din ele sunt? cine sunt?
sunt vreuna din ele?, sunt milioane de femei? Dumnezeule, am înebunit! e
nebunie curată la ce mă gândesc acum! dacă nu mă opresc, îmi pierd minţile!
oare aşa înnebunesc oamenii? oare am înnebunit? nu, oamenii nebuni nu ştiu că
sunt nebuni, probabil visez.»”
Mă întorc însă la hiperealismul din restul poemului (farfuriile nespălate din chiuvetă, prepararea spaghetelor etc.). Prea mulţi tineri autori scriu aşa, cum o să vă diferenţiaţi de ei?
CÂTEVA PROBLEME PRACTICE. 1. Îmi cer scuze că am întârziat două zile. Este o perioadă în care trebuie să citesc în regim de urgenţă numeroase cărţi ca să le prezint la lansările de la apropiatul târg de carte. 2. Adresa poştală indicată de mine este bună (Alex. Ştefănescu, Bucureşti, OP 22, CP 22). Dacă vi se returnează cărţile este pentru că le trimiteţi sub formă de scrisori recomandate sau colete, ceea ce înseamnă că în cutia poştală nu găsesc decât avize şi, pe baza lor, trebuie să mă duc la diverse ghişee şi să stau la cozi interminabile. Mult mai bine este să mi le trimiteţi sub formă de scrisori simple, ca să le iau direct din cutia poştală. 3. Adresa de e-mail pe care vă sfătuiesc să-mi trimiteţi textele este alex2108145@gmail.com.

7 comentarii:

  1. Buna seara. Pecele primite pe e-mail observ ca nu le comentati. Mai tragem sperante? Multumesc.Astept de 2-3 luni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna seara! am trimis per e-mail in 15 august ... cand pot spera la un raspuns?

    RăspundețiȘtergere
  3. :) e bine ca le dati sperante . desi numai bunul dumnezeu , diavolul si ucenicul sau , mihail sebastian , stiu de ce se apuca unii de scris .

    RăspundețiȘtergere
  4. Mai, asta, cu clisee gen "bunul Dumnezeu", ce-i aia "le dati sperante"?!Te crezi vreun Camus, Malraux, sau cine te crezi?Incepator poate sa fie si un scriitor consacrat!Adica mediocru, in orice caz, neinteresant,prost, ale carui carti sprijina un praf de doua degete prin librarii!Dar fudulia e mare!

    RăspundețiȘtergere
  5. Unii dintre cei care trimit texte dl. Alex Stefanescu pot fi cu mult, mult mai interesanti si talentati decat unii scriitori "consacrati", cu fumuri!...

    RăspundețiȘtergere
  6. Pt. Florin G. si pt. Edith:
    - sunt numeroase persoanele care au trimis inca din luna august texte la posta redactiei si inca nu au primit nici un raspuns...din pacate nu sunteti singurii! sa nu credeti ca toti au trimis cateva texte pentru a afla parerea criticului caci sunt ferm convins ca exista multi fanatici care au trimis nu o carte ...ba chiar cate 3, 4 carti- fie publicate, fie manuscris- asa ca imaginati-va cate trebuie sa citeasca criticul nostru.
    p.s. si eu sunt in aceeasi situatie ca si voi!
    toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am intrebat doar. Asteptam.

    RăspundețiȘtergere