DANIEL ŞERBAN. Scurta piesă de teatru „Maci roşii” e alertă, inteligentă, s-ar putea pune în scenă. Dar chiar şi citită captează atenţia prin schimbul de replici rapid şi imprevizibil, asemănător cu un meci de ping-pong.
CONSTANTIN STANCU. Poeziile din volumul „Pomul cu scribi”, pe care l-aţi publicat în 2006, îmi plac (toate), dar nu mă entuziasmează. Au – cu toată originalitatea lor spectaculoasă – o frumuseţe calmă, lipsită de dramatism:
„Aceasta este clădirea cu o infinitate de camere,/ intri, treci dintr-o cameră în alta,/ devii mereu altceva în cealaltă cameră:/ om alb, cal, maimuţă,/ om galben, dragon, leu,/ om negru, peşte, pasăre,/ om albastru, poet, sfânt,// într-o cameră te rogi îngenunchiat în faţa oglinzii,/ în alta îţi descoperi sufletul, gheaţa, cristalul,/ în alta dansezi până îţi pierzi memoria,// un sunet poate fi cheia de la intrare,/ sau cheia de la ieşire,// bate cineva la uşă,/ ascultă atent, încearcă să prinzi sunetul,/ dar sunetul s-a şi ridicat la cer...”
ROBERT M. DINCĂ. E puternic fragmentul de proză pe care mi l-aţi trimis. Puţin cam naiv (prea uşor se sinucid personajele), dar puternic. Aveţi instinct artististic, s-ar putea să ne faceţi cândva o surpriză frumoasă
GHEORGHE URZICĂ. Din tot ce mi-aţi trimis, am citit doar „Literatură de infractor” şi „Mulţumesc”. Sunt povestiri scrise strâns, fără digresiuni inutile (deşi nu lipsesc unele reflecţii fugitive, demne de interes) şi iradiază o căldură sufletească şi o înţelegere faţă de fiinţa umană care amintesc de proza rusească. Nu ştiu dacă aveţi şi o pregătire intelectuală pe măsura înzestrării dv. Înclin să cred că nu.
RODICA VOINESCU. Îmi face plăcere că urmăriţi dialogul meu cu cei care îmi trimit texte literare. Autorul pe care mi-l recomandaţi, Nicolae Burghelea, fost bibliotecar la Biblioteca Academiei şi la Accademia di Roma, autor al volumului „Lumea văzută de un om de rând”, publicat în 2004, este, într-adevăr, un memorialist cu farmec. Noua sa carte, „Ultima spovedanie”, pe care, cu generozitate, mi-aţi trimis-o în pdf, încă nu am citit-o, dar sunt convins că merită la fel de multă atenţie ca aceea dinainte. Autorul este un om de modă veche, în sensul bun al expresiei, şi abia aştept să găsesc un moment – poate acum, de sărbători – ca să mă las captivat de „spovedania” lui.
DOROTHEA VANAU. Nu iau în considerare decât texte scrise în limba română. I’m sorry.
CRISTANA BOLDUR. În „Viaţa mea” se remarcă precizia cu care înregistraţi ce se întâmplă într-un compartiment de tren. Dar schiţa este tendenţioasă, începând de la titlul de o ironie amară şi până la lamentaţia pe tema inconvenientelor navetei. Năduful cu care povestiţi cum vi se iroseşte viaţa şi cât de străină vă simţiţi faţă de oamenii prozaici din jurul dv. este impresionant în plan uman, dar irelevant în plan literar. Un scriitor, chiar şi unul patetic, priveşte totul mai de sus.
GEORGE RIZESCU. „Elogiul prostiei”, pe care mi-l imaginam ca pe un discurs sclipind de ironie, este scris fără umor, cu momente de indignare justificate, dar inexpresive. Rămâne să vă mai cultivaţi şi să faceţi noi încercări.
GHEORGHE MOCANU. Aveţi o imaginaţie impetuoasă care produce, uneori, viziuni impresionante, dar care, de cele mai multe ori, se împotmoleşte într-o poetizare exterioară şi grandilocventă:
„Curând, acel univers se transformă într-o lacrimă, pământul părea un obraz uriaş al clipei ce se zbătea, şi nu mai văzu nimic altceva decât orizontul învolburat parcă de visele şi iluziile altora, pe care nu se întrezărea nicio amintire a vieţii lui.”
DANA FODOR. Textele dv. sunt de un umor irezistibil. Transformaţi, cu talent, viaţa de fiecare zi într-o epopee eroi-comică. Reproduc, ca exemplu, pentru delectarea vizitatorilor acestui blog, fragmentul în care povestiţi ce vi se întâmplă, dv. şi soţului dv. (amândoi ziarişti), după ce cumpăraţi, cu un entuziasm naiv, o maşină veche relativ ieftină (Lada 1200, fabricată în 1978):
„Din clipa aceea toţi banii pe care-i câştigam se duceau în curele de transmisie, în carburator nou, cutie de viteză, motor re-re-reparat, bujii, vopsit, tapiserie, frâne, tobă de eşapament, baterie etc. Intraserăm într-un cerc vicios, rezolvam o portieră, că şi astea aveau hibe, nu se închideau perfect, şi se rupea macaraua de la geam, puneam o ţeavă nouă de eşapament, cădea pedala de acceleraţie. Maşina scotea un fum alb, răuprevestitor, ca o rachetă la decolare. Despre motor, ce să mai spun? Făcea un zgomot infernal, de turbină, de concafazor, trebuia să urlăm unul la celălalt ca să ne putem înţelege cât de cât. Multă vreme după, zbieram ca jupuiţi de vii până şi când ne spuneam «te iubesc»! Dar în Ghencea toată lumea zbiară...chiar dacă nu sunt meciuri. Aşa că n-a fost o problemă.”
Nu mă pot abţine să mai citez:
„A stors de la noi, însă, ce-a putut, în special bani, vlagă, sânge, nervi, răbdare, ani din viaţă. Ne-a supărat ca o adolescentă plină de coşuri, îndrăgostită şi erotomană. Papaşa era o fiinţă vie, plină de hachiţe, cu o personalitate de rusoaică gata de puci la orice oră. Se întâmplau cu ea fenomene de neînţeles pentru mintea mea prea simplă. Era de-a dreptul schizofrenică şi orice aditivi i-am fi băgat în maţe, tot ca ea făcea. Uneori, nu întotdeauna, dacă viram la dreapta o apuca claxonatul. Nu puteam schimba benzile pentru că dumneaei zbiera cât o ţinea bateria, crezându-se în Siberia, probabil. Trebuia să înaintăm sau să o facem la stânga mereu şi înceta tot scandalul. Altă bazaconie de-a ei era că nu accepta orice fel de muzică. Nuuuu! Cum îi puneam Margareta Pâslaru sau Metallica parcă dădea strechea-n ea. Refuza sistematic să mai colaboreze. Chiuia, schelălăia ca o javră, bârâia. Cum schimbam şi băgam «Hava Nagila» sau «O ci ciornaia», gata. Îi trecea supărarea. Din cauza asta am ajuns la nişte concluzii destul de stranii: rabla avea suflet, îi era dor de meleagurile natale şi auzea când o înjuram. O irita cel mai tare când Răzvan îi spunea că o dă la fiare vechi. Căsca Papaşa nişte ochi ameninţători, de jurai că stă să ne înghită. Şi se oprea ca o bestie. Iar despre pene, ce să mai spun? Era o calamitate, nenorocita. O lovea damblaua pe viscol şi pe ploaie torenţială. Ne făceam ca dracu’, şi ajungeam unde aveam treabă plini de noroi, cu unghiile negre şi uzi până la chiloţi. Închipuiţi-vă ce feţe făceau cei cărora le luam interviu!
O uram! De fiecare dată când tuşea şi se oprea ca o nesimţită în plină stradă, cu curul ei ăla mare, o loveam cu pumnii, îi trăgeam şuturi şi o blestemam cum îmi venea la gură. Ea, tăcea şi hârâia ameninţător, încinsă. Mă privea cu ochii ăia unsuroşi de babă rusoaică şi parcă şoptea: «haraşo dievuşca, aşa te porţi mata cu mine? Las că-ţi arată Papaşa ce poate!» Şi ne arăta. Îşi stingea câte un far, cel mai adesea ăla din dreapta de eram nevoită să cobor şi să-i trag un şut în el până începea să lumineze.”
Cred că a venit momentul să alcătuiţi carte şi să o încredinţaţi unei edituri (dacă nu cumva aţi făcut-o între timp).
ADA-IOANA-RALUCA BĂCEANU, ELA PÎRVULESCU, IOSIF CRISTINA, NINETA POPOVICI, COSTEL MACOVEI. Textele dv. nu strălucesc, dar dovedesc că aveţi aptitudini pentru scris. Rămâne de văzut cum veţi evolua.
Domnule Alex Stefanescu,
RăspundețiȘtergerev-am trimis cateva poeme pe adresa dumneavoastra de mail. S-ar putea sa nu le fi primit?
Lena Laur
Buna ziua, domnule Alex Stefanescu!Va multumim pentru efortul pe care il faceti pentru noi, dar este o problema.
RăspundețiȘtergereAnume, cand se vor sfarsi raspunsurile dvs.?Probabil ca aveti multe emailuri cu creatii, totusi, ma gandesc(ne gandim)ca trebuie sa sfarsiti "calupul" de raspunsuri pe acest an-2010- si sa faceti ceva-cat de cat- cu creatiile celor pe care i-ati remarcat,carora le-ati raspuns, ale caror texte sunt publicabile etc.Ar fi bine sa aveti evidenta acestora, pe un carnetel- ceva- si sa nu-i uitati!Si, dupa ce ii publicati (ce altceva?)pe acestia, continuati cu restul.O parere, o idee...
Va dorim sanatate si un an nou plin cu realizari!
Am gasit intreaga poveste a Papapsei aici: http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/lada-1200-din-78-masina
RăspundețiȘtergereImi place si mie felul ei de a scrie. Felicitari, Danei Fodor! dar si dl-ui Alex. Stefanescu ca mi-a descoperit-o!
Domnule Alex Ștefănescu,
RăspundețiȘtergereColegi,
Ce ziceți dvs. de versurile de mai jos:
„visându-și sâni din duși vivivi
acest ninivean strivi-va
din nevedere prin câți bivi
decapitați cooperativa
și noi nonviolenți harapnic
în șarpe șirei paragon
din teatru cu sfânt nud retrapnic
trăgându-ne deșert eon”
Au apărut în 2010 în volum tipărit. Aparțin unui membru al Uniunii Scriitorilor care a publicat peste 30 de volume de versuri și peste 20 de proză.
Sper că nu vă mai mirați atunci de aberațiile unor începători sau ale unor semiconsacrați grafomani de tipul celor care intră pe aici (Ionuț Caragea și alții).
Am răsfoit acest volum din întîmplare și am ținut să vă arăt ce apare pe la noi. Nu la posta redactiei, ci in editură. Desigur dl Alex știe mai multe despre cum se ajunge scriitor consacrat și se publică vreo 50 de cărți, chiar aș fi curios ce zice.
Salutări de la un simplu cititor.
S.C.
(Hei,intreceti masura,cum adica "grafomani", ''aberatii", nu vi se pare ca exagerati?)
RăspundețiȘtergereCitind ceea ce ati postat dvs., imi amintesc de un poet destul de nastrusnic, un poet pe care l-am apreciat, pe vremuri:Marcel Gafton.
Sfintele Sarbatori cu bine, domnule Alex Stefanescu! Si un an ( si ) mai bun decat v-a fost acesta!
RăspundețiȘtergere( Anonimul acesta se va deconspira atunci cand isi va fi primit si el, pentru text, judecata bijutierului - oricum va fi acea judecata. )
In sanatatea domnului Alex Stefanescu inchin acest pahar cu vin fara sifon!
RăspundețiȘtergereIn sanatatea transcendentei forumistilor inchin 50 de grame de tequila de Baudelaire!
La multi ani!
Minunată sugestia dlui Sorin Vânătoru. Eu închin pentru dl. Alex Ștefănescu un pahar de țuică de prună cu buletin și în prag de majorat (17 ani).
RăspundețiȘtergereDl. Alex m-a învins la un concurs de bancuri pe 20 dec. cu un singur banc, deși eu am spus vreo patru. La Mulți Ani dlui A.Ș. și dvs. Fie să găsească între dvs. ceea ce caută iar eu să-mi iau revanșa în 2011.
normal ca v-a invins. blogul asta e cel mai bun banc
RăspundețiȘtergereLa multi ani, domnule Horia Garbea!In sanatatea dvs. inchin un pahar de 1000 Mb!
RăspundețiȘtergerePENTRU HORIA GARBEA. Nu v-am învins. Eu am luat locul I, iar dv. locul II. Putea fi şi invers. Mă număr printre cei care vă admiră pentru umorul dv. La mulţi ani!
RăspundețiȘtergerePENTRU ROBIN. Dv., în schimb, nu aveţi umor, dar sunteţi comic.
SORIN VANATORU. Închin şi eu un pahar de vin în sănătatea dv. Şi mă înclin în faţa talentului dv.
PENTRU PROFADEROMÂNĂ. Le-am primit, dar mai durează până vă răspund.
PENTRU "PENTRU...". Am o înţelegere cu Editura "Virtual", care îi va publica, în format electronic, pe autorii remarcaţi şi propuşi de mine, în colecţia "Noul val". Cărţile lor vor fi vândute, pe bază de contract, prin librăria on-line "Corect books". În acest scop păstrez în foldere speciale toate textele lor, cv-urile, fotografile. Când se va lua hotărârea editării am să-i consult pe autorii în cauză, încă o dată. De asemenea, am să-i propun pentru publicare "pe hârtie" unor edituri tradiţionale, dar în această privinţă nu am nici o garanţie că se va da curs recomandărilor mele. Pe autorii din "Noul val" am să-i mai susţin ca membru în diverse "comitete şi comiţii", ca autor de recenzii, ca realizator de emisiuni de Radio şi TV etc.
PENTRU "ANONIM"-ul indignat... Versurile pe care le citaţi ca aberante sunt simpatice. Priviţi-le ca pe un joc de-a literatura, nu le citiţi încruntat!
domnule Alex Stefanescu
RăspundețiȘtergereVa urez un an nou fericit si un calduros La multi ani! Sa aveti in continuare putere sa duceti acest blog la care singur v-ati inhamat.
stefan ciobanu
@sorin vanatorul: ca tot sunteti omniprezent pe aici, va intreb ceva: nu sunteti cumva aceeasi persoana care trimitea pe forumul "stiinta azi" acum vreo 2-3 ani reclamatii? stiti la ce ma refer, cele cu creierul de sobolan etc....
RăspundețiȘtergereimi cer scuze ca intreb, dar daca v-ati gasit pacea in texte literare, ma bucur enorm pt dvs.
Adrian
"Texte literare" nu pot intra intr-un creier de sobolan.Nu a fost vorba de vreo"reclamatie"!Dar ce importanta mai are?Or, daca tot vorbiti de "reclamatie"(impropriu spus!), apoi ar trebui sa scriu cercetatorilor acelei universitati din Marea Britanie, deoarece paternitatea ideii respective imi apartine-inca din anul 2003(am schitele, formalizarile, martori), evident cu anumite deosebiri(nu mai intru in detalii, nu mai e cazul)Foarte bine ca ati intrebat.Ma bucur enorm pentru dvs. ca va intereseaza chestiunile literare.W.Heisenberg ii citea si pe presocratici, dar si poezie, incat a ajuns sa spuna ca limbajul microfizicii nu se va putea dispensa de viziunile poetice! Vorba lui Gr.Moisil :"cine stie numai matematica nu stie matematica", dar zicerea se poate generaliza.Sunteti dl.Adrian Buzatu, cred.Va apreciez mult articolele de mecanica cuantica!Va urez un an nou plin cu realizari si sanatate!
RăspundețiȘtergereNu sunt Adrian Buzatu!! Din intamplare v-am vazut numele aici si mi-am amintit discutiile despre subiectul respectiv. Nu conteaza, ma bucur sa vad ca v-ati gasit vocatia in domeniul literar.
RăspundețiȘtergereAstept cu nerbdare sa va citesc cartea si cer scuze gazdei, domnului Alex Stefanescu pentru interventia mea.
Mult succes!!
Adrian George Stanca
Va multumesc pentru cuvintele frumoase!Vocatia mea este cunoasterea.Asta o spun eu, fiindca nu stiu daca ea e de acord cu mine!De cand ma stiu am fost pasionat de literatura si filozofie, dar, pacatele mele de cartier!,m-a interesat si stiinta.Exista in domeniul stiintific anumite paradigme, cum ar fi teoria haosului, teoria catastrofelor, fractalii, prin care ne putem mantui mintea care ne fugareste pana la estuarul nimicului!
RăspundețiȘtergereMultumesc,inca o data, pentru urare!
@alex stefanescu:" Muncesc cu seriozitate şi mă ţin întotdeauna de cuvânt (deşi trăiesc în România "-plin de umor?
RăspundețiȘtergereCred ca pentru toti cei care ii trimit texte domnului Stefanescu important este ca domnia sa sa se tina de cuvant si sa le evalueze textele. Angajamentul auto-impus de a raspunde saptamanal este o promisiune bazata probabil pe bunele intentii pe care le are, dar ritmul de raspuns merge mai degraba la 10-12 zile,dupa cum oricine poate remarca. In aceste conditii, a-i atrage mereu atentia asupra unui termen devine usor penibil: nu e vorba de o munca normata la uzina.
RăspundețiȘtergereCu amicitie,
I.B.
In intervalul 10-12 zile, scrieti o chestie care sa ma faca sa ma sinucid!Stimate si iubite domn, dl. Alex Stefanescu ne arata numai instrumentele prin care nu putem muri, din cauza painii,a
RăspundețiȘtergerecarnatilor si a caltabosulu!
Vă mulțumesc pentru încrederea acordată, maestre! Am dat din intâmplare de această pagină și, între două mașinuțe primite în cap și o trompețică (fiul meu se dovedește a fi un adevărat bărbat! incă de la 3 ani și..) incerc să vă scriu câteva vorbe. Dacă nu voi reuși înseamnă că a dărâmat biblioteca peste noi...
RăspundețiȘtergereIn legătură cu textele respective..să știti că le-am strâns intr-o cărticică virtuală care se va numi ori: Cu Ceausescu in autobuz ori Cum am devenit informatoare...Mă mai gândesc. Mi-ar fi plăcut să le văd prin librării, dar nu cred că e posibil, am luat deja țeapă cu mica mea editură, așa că...aștept vremuri mai limpezi.
Cu stimă și prietenie, Dana :-)
Îmi cer scuze de intervenţia aceasta. Am văzut că cineva se semnează I.B. şi nu doream să se creeze confuzii. Eu mă loghez cînd pun comentarii.
RăspundețiȘtergerePoezia este atunci cand.
RăspundețiȘtergereRugaminte pt dl Stefanescu
RăspundețiȘtergereAti spus ca raspundeti la texte in ordinea primirii lor si, fiind frig afara, v-am crezut. In consecinta, va rog sa-mi spuneti la ce data calendaristica ati ajuns (ma refer la data la care ati primit ultimele texte pe care le-ati comentat).
Raspunsul dumneavoastra ma va ajuta sa va cataloghez in una din categoriile simpatic sau antipatic. Momentan va percep drept simpatic de antipatic, aspect care - va dati seama - ma face sa par labil atunci cand nu par debil.
V-am trimis un e-mail in luna august si, functie de raspunsul dv, pot calcula cand voi poposi in patul lui Procust: la prima, a doua, sau a treia tinerete.
Va doresc o seara aproape perfecta.
La multi ani!
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani!
RăspundețiȘtergere