DARIAN NOAN. Piesa de teatru „Plagiat” este o satiră de moravuri scrisă dezinvolt, dar lipsită de profunzime, pe linia comediilor (astăzi uitate) ale lui Aurel Baranga.
Următoarea piesă, „Din Infern, Magdalena”, subintitulată, într-un stil de un senzaţionalism ieftin, „strigăt de groază şi mister”, dezvoltă simplist şi pe alocuri frivol o idee originală şi productivă din punct de vedere dramaturgic: o femeie, Magdalena Anghelov, moartă de 22 de ani şi aflată în Iad, ne povesteşte,, nouă, celor încă în viaţă, cum e în lumea de dincolo. („După ce murim, nu ne mai amintim cine am fost şi ce am făcut înainte să ajungem aici. Cel puţin aşa e aici, în iad. Ni se agaţă de gât sau de un picior o plăcuţă pe care scrie: nume, prenume, data morţii şi adresa exactă unde am fost repartizaţi. Cam atâta... Păi ce credeţi? Dacă ne-am putea aminti tot ce vrem, poate ne-am aminti ceva plăcut, şi am fi chiar fericiţi preţ de câteva clipe, ori... aici e iadul, doar v-am spus. De unde atâta debandadă, fiecare să-şi amintească ce are chef?)
În sfârşit, „12/21 sau A doua venire” tratează, cu o superficialitate gazetărească, o temă gravă, de care s-au ocupat unii dintre cei mai mari scriitori ai lumii (Dostoievski, de exemplu, în „Fraţii Karamazov”) şi nume ipotetica revenire a lui Isus Hristos pe pământ.
CARMEN GHEORGHE. O agitaţie interioară ieşită din comun, o nervozitate erotică paroxistică, acestea sunt trăsăturile distinctive ale personajului feminin din proza dv., în care probabil vă proiectaţi. Dacă m-aş folosi de note, v-aş da nota 9. Nu 10 pentru că, din cauza unui mod precipitat de a scrie, apar în text şi unele omisiuni, forţări ale sensului unor cuvinte etc. Oricum, îmi pun speranţe în dv.
RADU ALEXANDRU. „Lăudabilă iniţiativa dumneavoastră, dar ce folos?! Un geniu rămâne totuşi un geniu şi nu are nevoie să îl descoperiţi dumneavoastră. Să îl descoperiţi este mai uşor, să îl ajutaţi este mai greu, dar satisfacţiile sunt altele. Dacă într-adevăr vreţi să realizaţi ceva memorabil, alegeţi persoane, din rândul celor care vă scriu, pe care le consideraţi talentate şi ajutaţi-le să devină prozatori/poeţi cu renume, marca Alex Ştefănescu. Aţi acumulat foarte mult şi ar fi păcat să nu dăruiţi măcar o parte din ceea ce aţi dobândit. Aşa văd eu inţiativa dumneavoastră finalizată: oameni simpli din popor, dar talentaţi, care devin un nume pentru literatura română sprijiniţi de dumneavoastră.
Dacă v-am deranjat prin acest mesaj, îmi cer scuze. E doar o opinie personală, nimic mai mult.”
Nu m-aţi deranjat. Dar înainte de a vă răspunde îi invit pe cei care îmi scriu să comenteze ei opinia dv.
CĂTĂLIN CONSTANTIN. Există un demonism premeditat în poezia dv., şocant pentru cititor. Poemul în care vorbiţi explicit de prietenia dv. cu Satan reprezintă un mod inteligent de a provoca gândirea comună:
„L-am bănuit pe Satan într-o zi/ Oare el va fi fiind vinovat/ de cugetul meu smintit/ ca o gheară strângând disperat inima/ dorind s-o stoarcă de păcat,/ de morbul ce l-am adunat,/ de cuvântul ce-şi lua glas schivnicesc?/ M-am închinat de atunci la sfintele-i cruzimi,/ la geometria lor de prin icoane/ şi frate mi s-a declarat,/ ne-am însoţit părtaşi la crudele orori/ şi am băut din moarte ca din vin/ sătui peste firesc de-acest festin/ şi îmbătaţi ca-n tragicul grecesc/ bacantele ne-au sărutat/ de am crezut că-nnebunesc./ Şi fermecat de îndoială,/ de boală, chiar şi de urât,/ cortina-n două am sfâşiat,/ în joc grotescu-am exprimat/ şi ca un blestemat erou/ adânc în beznă m-am nălţat,/ celui prea mic i-am fost călău,/ de la cel mare am furat,/ cu bucurie am adunat/ plăceri ce dracu însuşi n-a gustat./ Am sodomit în gând şi-n faptă/ şi am hulit nebuni pe Dumnezeu,/ iubindu-ne această soartă/ de-a fi trufaşi şi de-a nega mereu,/ doar fericirea am căutat,/ muşcând din spirit şi din carne/ ca nişte fini esteţi întru păcat./ Pe aceste note profund îngrozitoare,/ pe această scenă de pierzare/ voi fi mai luminos, mai mare/ ca mult prea slăvitul meu prieten/ ce domină peste tartare/ şi ajunşi în punctul culminant/ să-şi plece coarnele adânc.”
Ceea ce scrieţi merită toată atenţia, sunt curios cum veţi evolua.
P.S. Cum aş îndrăzni să nu vă laud când ştiu că sunteţi prieten cu Satan?
Găsiți colorată cifra nouă, domnule Ștefănescu? Nouă ani, nota nouă... Știu că, de fapt, e o coincidență, de aceea zâmbesc când scriu comentariul. 9 x 2, cineva a ajuns la majorat!
RăspundețiȘtergereÎn altă ordine de idei, răspunsul pentru textul pe care vi l-am trimis poate veni pe e-mail. Dar rămâne la decizia dvs. Am vaga impresie că serviciile de mail m-au etichetat spam, de aceea scriu aici.
Cred că dacă a luat cineva nouă la dvs., l-a apucat pe Dumnezeu de picior, fie acesta și prieten cu Satan.
Domnule Radu Alexandru,
RăspundețiȘtergereCred că putem muri genii, nimeni nu va auzi de noi dacă nu primim brânciul potrivit. Să fim serioși, cine scrie pentru sine, geniu sau nu? Mai bine ține lucrările în sertar. Pe acest blog intră niște editori, ce ar putea face mai mult domnul Ștefănescu în această situație? Să îi adune din toate colțurile țării? E anevoios și poate nici nu merită.
Domnul Ștefănescu nu cred că declară de dragul de a declara, cei vizați îi pot folosi declarația când se prezintă la o editură. Ce-ar putea face mai mult cu oamenii aceștia? Un cenaclu al scriitorilor împrăștiați prin țară? Dacă vor deveni mari, sunt sigur că-i va propune pentru un dicționar al scriitorilor etc. Fiindcă n-a ieșit nimeni din „cortul lui Alex Ștefănescu” cu mâna goală...
Nu laud - fiindcă nu-s amabil -, dar asta e realitatea.
Domnule Stefanescu, multumim pentru invitatie. Iata opinia mea despre comentariul domnului Radu Alexandru (cu o precizare: a trebuit sa rup textul in doua intrucat am depasit numarul de caractere acceptate, deci vor fi doua postari din partea mea):
RăspundețiȘtergereUn scriitor nu este "marca" a unui critic literar. Un scriitor nu este "marca" a nimanui. El este propria lui "marca", daca se poate spune asa.
Facerea unui scriitor (facerea acestei "marci") este un proces complex, misterios si imposibil de descris exact, ca in cazul pomului roditor de o anume roada (care este "marca" lui): te uiti la pom, ii vezi frumusetea lui de pom, ii vezi rodul, dar nu vezi nimic din uzina ascunsa care face posibila toata acea frumusete. Stii ca ceea ce da viata acelui pom este seva secreta circuland prin maruntaiele lui; fara de ea, pomul nu ar fi viu. In cazul scriitorului, acea seva secreta este talentul. Pe care criticul literar il poate semnala. Talentul "este". Dar trebuie "cultivat" (ca tot suntem in sfera pomiculturii), si asta tine de scriitorul insusi: studiul (la "Litere", la cursuri speciale de "creative writing" etc, dar mai ales prin lectura - daca nu pentru a-si forma o solida cultura literara, macar pentru a nu se pune in situatia jenanta de a descoperi America; asta in cazul in care nu este intruparea unui anume personaj din Borges). Talentul singur nu este deajuns (stim cu totii asta). Mitul scriitorului lovit de inspiratie si scriind in delir, ca dupa dictare, opere geniale originale, cred ca nu exista (sau exista numai pe vremea lui Homer, cand muzele inca mai coborau asupra muritorilor din cand in cand).
"Ajutorul" de care vorbeste domnul Radu Alexandru cred ca tine de sfera marketing-ului: ce face scriitorul cu ceea ce a scris si, mai ales, cum face sa fie publicat? Poate trimite manuscrisul la edituri, poate apela la un agent literar (care la noi in tara, din pacate, nu exista - asta ar fi o alta discutie) sau se poate publica singur (daca isi permite financiar si vrea cu tot dinadinsul) la o editura adecvata textului sau. Sau poate pune in sertar tot ce a scris, ca sa se citeasca singur, din cand in cand, spre propria lui desfatare, astfel incat sa nu fi fost chiar totul in zadar si macar un om de pe planeta sa fi citit ceea ce el (insusi) a scris...
Cred ca atinge, totusi, o problema delicata domnul Radu Alexandru. Ceea ce am expus mai sus (in termeni enervant-caricaturali, recunosc) se refera strict la seva pomului, talentul, ceva ce stim ca este si ca poate da roade. Nu m-am referit deloc la procesul alchimic in sine: travaliul scriitorului. Aici s-ar putea sa aiba nevoie de ajutor. Vedem uneori, pe pagina de garda a unor romane, multumirile aduse de scriitor diverselor persoane care l-au ajutat in travaliul lui: prieteni si rude care l-au impulsionat sa scrie, agenti literari sau editori care l-au asistat, cu sfaturi avizate, in procesul scrierii, specialisti din diverse domenii pe care scriitorul i-a consultat, institutii care au facilitat research-ul scriitorului sau i-au acordat burse pentru un astfel de scop etc. Uneori listele lor sunt impresionant de lungi si impresionant de detaliate, incat, fara sa vrei, te trezesti gandind: iata cati oameni l-au ajutat pe X sa scrie romanul asta fabulos! Poate ca fara o singura persoana de pe lista, romanul ar fi aratat cu totul altfel sau n-ar mai fi fost deloc! Asta e ceva de speriat: se poate sa fie, pur si simplu, doar mana hazardului? Si ce graunte inclina balanta: de nebunie sau de intelepciune? Noroc chior sau pas calculat? Da, se poate, in anume cazuri, sa fie intalnirea providentiala cu un anume om. Dar este, clar, si lucrarea scriitorului insusi spre intalnirea cu acei oameni care l-ar putea "ajuta".
(continuarea in postarea urmatoare)
Partea a doua:
RăspundețiȘtergereDomnul Alex Stefanescu si-a definit clar misiunea. Pune verdictul, se ofera sa scrie recomandari pe care scriitorul aspirant sa le poata folosi atunci cand contacteaza edituri, ba chiar intentioneaza sa scoata un volum cu fragmente din scriitorii talentati descoperiti (si nepublicati pana acum). In misiunea dumnealui nu intra si asistenta la travaliul in sine al scriitorului (!). Or, cred ca domnul Radu Alexandru tocmai la "travaliu" se referea. Daca am inteles gresit, imi cer scuze!
Cat despre: "aţi acumulat foarte mult şi ar fi păcat să nu dăruiţi măcar o parte din ceea ce aţi dobândit" - cred ca orice critic, nu doar domnul Stefanescu, "daruieste din ceea ce dobandeste" prin cartile pe care le scrie, prin tot ceea ce scrie, de fapt. Or fi si lucruri pe care le tine ascunse, nu zic, dar este dreptul dumnealui de a avea secrete, ca tot omul, deci sa-i respectam privacy-ul.
Cred ca fiecare din noi a vazut, la un moment dat, pomi care au crescut stramb tocmai pentru a primi mai multa lumina solara; sau pomi care au crescut orizontal pentru a lasa vantul sa-si faca de cap pe deasupra lor, fara sa le strice roadele; sau vite-de-vie care au crescut in cerc pentru ca strugurii - rodul lor - sa creasca protejati intr-un astfel de pantec vegetal, la adapost de vant. Daca nu, atunci puteti vedea si singuri documentarele lui Sir Richard Attenborough ("The Secret Life of Plants") despre supravietuirea speciilor vegetale, adaptabilitatea lor la mediu, incapatanarea lor de a exista.
Totusi: cu siguranta fiecare dintre noi a vazut pomul cu roada, in general. L-am privit si frumusetea lui a patruns in ochiul nostru aflat deschis si in contemplare. Nu ne putem uita in uzina secreta care a facut ca aceasta frumusete sa si fie de vazut, nu putem vedea traseul ascuns al sevei prin maruntaiele pomului pana ce devine rod; nu putem vedea lucrarea exacta, la scara sub-atomica, a talentului, nu ne putem uita in travaliul scriitorului. Dar: ne putem uita la ce se intampla cu imaginea acestei frumuseti ajunsa in ochiul nostru, putem vedea calatoria acestei imagini din ochiul nostru mai departe in trup, lucrarea ei asupra noastra, intrepatrunderea ei cu propria noastra frumusete si impreunarea lor pana ce dau nastere unei noi frumuseti. Acesta ar fi traseul operei de arta calatorind prin propria noastra viata, traseul cartii citite prin labirintul propriei noastre fiinte. Dar sa recunoastem: nu putem analiza obiectiv acest traseu fara de ajutorul criticilor literari. Avem nevoie de ei pentru a reveni cu picioarele pe pamant. Altfel, cine ne-ar mai aduna si reface, cine ne-ar mai pune la loc, daca toti ne-am imprastia, risipi si pierde prin toate cartile care ne plac? Cine, da, cine altcineva ne-ar mai aduna din sminteala de a fi calatorit intr-o frunza, ca intr-o Venetie, toamna? Ei sunt degetele de cuvinte care apuca lumina ca pe o oglinda si o intorc cu fata spre noi. (Sau doar frunze mari de intuneric acoperind gurile de canal ale sangelui nostru risipite in trup?)
Asadar: sa nu confundam criticul literar cu imaginea noastra sau a altora despre el, nici cu agentul literar, nici cu ruda sau prietenul. Sau cu clorofila.
Un scriitor curajos, care-a uitat demult infantila dorință, secundă literaturii, de-a avea ”un nume”, și pentru care scrisul e un mod de viață, nu se bazează pe ajutorul criticului în timpul acestui travaliu. Cum să ne adune și să ne refacă un critic? Cum să ne apuce cu ”degete de cuvinte” și să ne aducă înapoi cu picioarele pe pământ? Doar în eventualitatea rară în care ar corecta cu acribie un manuscris mediocru, prin munca lui transformându-l într-un manuscris acceptabil spre bun, apoi i-ar găsi o editură. Acesta să fie secretul și ”privacy-ul” criticului la care faceți aluzie? În viața reală, scriitorul adevărat și nu făcut se adună singur, își scrie cartea fără multiple apeluri către prietenul critic (căci viziunea, stilul aparțin scriitorului)și așteaptă ajutorul reparator al criticului- cititor profesionist- după ce cartea a ajuns deja pe piață. Cei valoroși, cei talentați răzbat singuri.
ȘtergereAndreea Brumaru
Mă întreb cum se poate să fiți atât de intrigată! Știu că domnul Ștefănescu e un om drept, dar chiar un memorandum? Îl apărați de parcă ar fi propriul copil, poate un idol, nu cineva îmbrâncit ușor... Și ce de metafore!
ȘtergereRaspund in doua postari separate:
Ștergerepartea intai
@Andreea Brumaru: Ma iertati, dar nu cred ca ati citit atent si, in consecinta, n-ati inteles nimic. Poate e si vina mea, intrucat am "metaforizat" prea mult (credeam ca-mi permit, pe un blog literar fiind). Tocmai asta spuneam, destul de clar, si cred ca nu era greu de decodat din comentariul meu intrucat am insistat pe asta: criticul nu e implicat in travaliul scriitorului. In travaliul scriitorului se pot implica agentii literari, prietenii, rudele etc, dar nu criticul (este ultima propozitie a comentariului meu: "sa nu confundam criticul literar cu..."). Criticul are de-a face cu obiectul finit: cartea, cartea scrisa deja si ajunsa la cititor, cartea terminata. Criticul are de-a face cu ceea ce se intampla cu cartea trimisa in lume (partea a doua a comentariului meu), si ceea ce se intampla in mintea cititorului avizat care citeste cartea; cei pe care-i "aduce inapoi cu picioarele pe pamant" sunt cititorii, nu scriitorii (sau scriitorii aspiranti). Aici lucreaza criticul. Cand spuneam "noi", ma refeream la noi cititorii, nu noi scriitorii aspiranti, si nu era greu de inteles asta din textul meu. Ceea ce domnul Radu Alexandru ii sugera domnului Stefanescu era tocmai de a se implica in procesul scrierii, fapt cu care, personal, nu eram de acord (dar as fi de acord daca asta s-ar petrece in cadrul unui cenaclu literar). Si incercam sa definesc (intr-un mod foarte personal, evident) menirea criticului.
Nu faceam apologia criticului Stefanescu, ci apologia "criticului literar" in general (sau, mai exact, a criticii literare). Am vazut pe acest blog comentarii in care criticii literari (toti, domnul Stefanescu, domnul Manolescu - mai ales - etcetc; critica literara, de fapt) erau calcati in picioare de persoane care n-aveau nimic in comun cu literatura, persoane care nici macar "cititori" nu cred ca erau. Criticul este un exponent al traditiei, al elitismului si, la ora actuala, se pare ca orice establishment trebuie aruncat in aer, elitele trebuie demolate, parca am trai un fel de "communism revival"; critica literara nu este, cum vad ca s-ar vrea, un fel de X-Factor unde orice nespecialist/diletant emite verdicte (ar fi comic, daca n-ar fi periculos). Nu intru in alte comentarii pe tema asta. Sunt de partea elitelor, da (a se citi corect: nu "parte din", ci "de partea"), iar criticii literari sunt parte a elitei. Prea mult se arunca cu pietre in elite pentru ca cei care le apreciaza sa nu ia atitudine.
Deci, scriam despre menirea criticului (in general). Eu sunt, in primul rand, un cititor. Ca cititor, am nevoie de critic, "degetele acelea de cuvinte" imi arata spre - ce altceva decat carti (carti finisate, publicate). Criticul este ghidul meu, altfel ma pierd, da, in "frunze" pe care le cred Venetii. Un critic literar nu este orice om care-si expune parerile despre cartile citite, ci ceva mai mult decat atat: el este specialistul in literatura.
Din miile de carti tiparite, dvs. personal pe care le alegeti spre citire: pe cele despre care v-au povestit prietenii? pe cele care au coperta bleu? a opta carte de pe raftul al cincilea al librariei? sau le alegeti cu ochii inchisi? pe cele despre care ati citit o cronica? pe cele despre care s-a dezbatut deja in paginile revistelor literare sau in emisiunile culturale de la televizor? pe cele premiate cu importante premii literare? Banuiesc ca alegeti cartile despre care deja stiti cate ceva (ceva scris de... un critic). Eu am nevoie de critic in selectia cartilor pe care urmeaza sa le citesc, dar si dupa ce am citit o carte (pe care, daca am parcurs-o, nu o arunc si nu o uit imediat, ci meditez asupra ei) pentru ca criticul este cel care decodeaza inteligent, avizat cartea citita, este cel care-mi ordoneaza si adanceste lectura, este cel care-mi exploreaza "cosmosul" acelei carti. El este specialistul in literatura.
(continuarea in postarea urmatoare)
partea a doua
ȘtergereSi avem nevoie de specialisti, indiferent de domeniu lor: ma uit la frumusetea cerului instelat noaptea, dar, fara astronom, ce altceva vad decat o dantelarie de stele care, da, ma farmeca, ma tulbura, ma face sa visez, dar eu, personal, as vrea sa si stiu ce semnifica tot ceea ce vad, vreau sa cunosc mecanismul ascuns care genereaza acea frumusete. Nu neg: se poate sa ne placa o carte despre care n-am auzit vreodata nimic doar pentru ca am rasfoit-o si ne-au placut cele cateva pagini citite la intamplare, ne-a "prins" cartea, ne-a fermecat. Mi s-a intamplat de foarte multe ori asta. Dar tot am dat fuga, apoi, sa vad ce spune critica despre cartea cu pricina.
Cat despre "aluzia" la "secretul si privacy-ul criticului Stefanescu" - cred ca dumneavoastra faceti aluzie la ceva ce-mi depaseste imaginatia si, evident, intentiile. Vorbeam de dreptul la privacy al oricarui om de pe planeta (recititi fraza), inclusiv criticul. Daca cineva v-ar spune ca are impresia ca visati in secret la o carte de retete: "Cum sa scrii <>", scrisa de Eminescu insusi si adresata dvs. personal, probabil ca i-ati raspunde ca va deformeaza, ca n-a inteles nimic din ceea ce ati postat si ca va suspecteaza de relatii personale cu marele poet. Ar fi, adica, ceva deplasat, aberant si... nedrept. Nu?
Ca sa inchei: sintagma "prietenul critic" va apartine, n-o veti regasi nicaieri in comentariul meu. In rest... sunt de acord: "cei valorosi, cei talentati razbat".
@ Theo Gusat: n-am vrut sa scriu un "memorandum"; domnul Stefanescu ne-a dat un subiect spre dezbatere, ne-a dat o tema si mi-a facut placere sa-mi fac "compunerea", fara alt scop decat acela de a scrie despre ce cred si, fireste, de a literaturiza (cu pasiune prea mare, se pare). Subiectul pe care eu l-am vazut aici a fost "menirea criticului" in general, nu neaparat menirea domnului Stefanescu.
***
Se pare ca, facand apologia criticului literar, m-am pus intr-o situatie neplacut-stranie. Daca spuneam ca fac apologia criticii literare, nu a criticului, probabil ca ar fi sunat mai putin... apologetic.
Domnule Stefanescu, ati postat la un moment dat un short-list provizoriu. Cred ca acum e cazul sa-mi scoateti numele din aceasta lista. Spre linistea tuturor: a mea, a dvs., a comentatorilor, a cititorilor acestui blog.
Un singur lucru mai adaug (pornind de la ce spunea domnul Radu Alexandru) si acesta este si ultimul meu comentariu pe acest blog:este absolut relevant faptul ca domnul Stefanescu si-a intitulat blogul "Posta Redactiei" si nu altfel.
ȘtergerePacat ca la noi in tara nu exista meseria/ocupatia de agent literar. La cat se scrie (judecand doar dupa sutele de persoane care au trimis aici scrierile lor), ar fi de mare succes si la mare cautare.
Doamnă Lia Vernescu,
ȘtergerePăcat că nu veți mai comenta pe acest blog. Poate vă răzgândiți!Într-adevăr, primele două postări ale dumneavoastră îmi par atât de prolix metaforice, încât e posibil să nu fi înțeles mai nimic, deși în lectură am antrenament. De aceea cred că această discuție vă va ajuta, conform propriei dumneavoastră teorii, să vă limpeziți stilul.
Andreea Brumaru
Doamna Andreea Brumaru,
ȘtergereMultumesc pentru amabilitate, dar nu. Nu am rabdare si timp sa ma explic celor care comenteaza fara sa citeasca atent. Si nu pot sa indur lipsa de umanitate, rautatea, vanatoarea de greseli, datul in cap cu orice pret - senzatii pe care le incerc aproape de fiecare data cand citesc raspunsuri la ceea ce am postat sau la ceea ce posteaza altii. Nu vreau sa deschid acest blog cu groaza, ci cu bucurie, curiozitate si interes. Nu a dialoga, a schimba idei, ci a desfiinta, a ataca este telul multor postari (de aici exclud, fireste, pe domnul Stefanescu si pe alte cateva persoane). Se pare ca nu prieteni intr-ale scrisului am putea fi cu totii, ci numai dusmani. Ca si cum ne-am aduna pe acest blog sa ne sfasiem, nu sa comunicam, sa ne desfiintam, sa ne pandim greselile, nu sa ne imbogatim spiritual. Exagerez si dramatizez intrucatva, dar credeam ca literatura starneste stari elevate in cei care citesc si scriu, nu instincte distructive. Inchei aceste randuri cu multa tristete.
Totusi, amabilitatea (aproape gentiletea) cu care mi-ati raspuns acum m-a surprins placut si va multumesc. Va multumesc si pentru sfat.
Numai bine!
Adevarul este ca nici sciitori fara critici, nici invers nu se poate.
RăspundețiȘtergereLa 22 decembrie 2012 m-am hotarat sa devin scriitoare, asa ca trebuie sa fac ceva cu asta. Nu?
Deocamdata, nota 9 e de bine, multumesc.
Pe supracoperta va aparea si numele lui Alex Stefanescu.
Pina atunci ne chinuim cum putem, consumand din timpul creatiei-uf- ca lumea pe care am creat-o sa traiasca singura. Si, uneori, nici nu stim cum sa procedam. Asta e.
Numai de bine!
Carmen Gheorghe
,,Andreea are dreptate de o suta de ori."
RăspundețiȘtergereO singura precizare mai adaug, in termeni simplisti, ca sa nu las loc de confuzii:
RăspundețiȘtergerePrietenii si rudele, specialistii si institutiile sau simplele persoane intalnite intamplator care ajuta un scriitor in travaliul scrierii cartii (si fara de care cartea nu ar fi existat sau ar fi aratat cu totul altfel) inseamna nu "relatii", "proptele" si "pile" sau "prietenul critic" despre care vorbeste Andreea Brumaru, ci cu totul altceva. Vin cu doua exemple, primele care-mi trec prin cap acum:
- Elizabeth Kostova in introducerea la romanul ei "The Historian" spune:
"It would be difficult for me to adequately thank all those who have helped me with this project, but I would like to name at least a few. My profound gratitude goes to the following, among many others: Dr. Radu Georgescu of the University of Bucharest's Archaeological Museum, Dr. Ivanka Lazarova of the Bulgarina academy of Sciences........ the librarians at the Rutherford Literary Museum..... father Vasil of Zographou Monastery of Mount Athos...." si nu in ultimul rand tatalui ei etc.
- Henry Miller nu ar fi scris "The Colossus of Maroussi" daca nu l-ar fi intalnit pe prietenul grec Katsimbalis (care este personajul cartii), daca nu ar fi intalnit-o pe Betty Ryan in Paris (prima fraza a cartii: "I would never have gone to Greece had it not been for a girl named Betty Ryan"), si asa mai departe.
La astfel de "ajutoare" ma refer.
Toate aceste lucruri fac parte din lucrarea secreta, procesul alchimic al scrierii cartii. Dar probabil ca insusi cuvantul "secret" i-a dus pe unii cu gandul nu la ceva tulburator si misterios, ci la ceva mundan, murdar, compromitator.
Aceste randuri de multumire ale scriitorilor se cheama "acknowledgements" si le gasim in romanele multor scriitori europeni.
RăspundețiȘtergereIata, am comandat pe internet si tocmai am primit prin posta astazi romanul scriitoarei Domnica Radulescu, scris in engleza si aparut la editura Black Swan din UK; este, se pare, un roman de succes, abia astept sa-l citesc.
Nu pot sa nu citez din "Acknowledgements"-ul ei pentru ca ilustreaza foarte bine ceea ce spuneam in comentariile mele anterioare:
"In completion of my novel, three amazing women played the role of fairy godmother: first my agent (se subintelege: literary agent) who discovered me, stood by me, and whose extraordinary passion for her writers, her insights and integrity, should be a model to all those who practise her profession. Without her relenting belief in my ability as a writer and her irrepressible energy, my novel might never have seen the light."
Iata o extraordinara definitie a agentului literar! Ah, ce n-as da sa gasesc un astfel de agent literar in Romania! Cu care sa ai o relatie de colaborare - limpede si clara, cu demnitate umana.
A doua persoana careia Domnica Radulescu ii multumeste este o extraordinara scriitoare, mentorul ei, care "has touched my destiny in a magical way with her inspiring and brilliant mentoring, pushing me to transcend my own limits. She is the fairy godmother who guided me toward narrative complexity."
Apoi ii multumeste editorului: "My brilliant editor is the fairy godmother who taught me to stay in the castle of story-telling clarity and not be chased out by redundancy and excess. With immense patience, devotion and intelligence, she has guided me toward making this book the best that it can be."
Si apoi multumeste altor persoane, inclusiv mamei ei care i-a dat sfaturi nepretuite si care a crezut in ea, in scrisul si talentul ei.
Cand citesti asa ceva, nu se poate sa nu te gandesti la cum sunt lucrurile in peisajul literar romanesc din punctul asta de vedere. Aproape ca-mi vine sa ma apuc de scris in engleza. Acolo lucrurile sunt limpezi, stii care e "procedura", care sunt pasii pe care-i ai de facut daca vrei sa scrii/publici o carte. Meseria de agent literar este o meserie ca oricare alta, platita, la vedere. Si bine definita. Ei sunt listati, ii poti aborda si, daca ai talent, daca ai potential, se investeste in tine. Ei te recomanda editurilor. Fireste, optiunea e a ta: poti apela la agentul literar, dar te si poti adresa direct editurilor.
Ma opresc aici. Multumesc domnului Stefanescu pentru faptul ca mi-a gazduit interminabilele comentarii (inclusiv citatele in engleza).
domnisoara, sunteti mult prea diafana ca sa apara demonii.
RăspundețiȘtergereeu sunt vampir, am drum in hades, pot transmite cuiva un mesaj, fiindca vad ca ii invocati ?
Mentionez din capul locului ca am incercat sa-mi fac un nume de utilizator dar nu m-am priceput, asa ca voi posta ca ”Anonim”. Oricum as fi fost o anonima, doar ca as fi putut fi diferentiata, de pilda, de vampirul de mai sus, ajuns deja, probabil, in Hades cu sau fara vreun mesaj de pe blogul domnului Stefanescu :-).
RăspundețiȘtergere@Lia Vernescu
Am citit cu interes ce spuneti dar sunt totusi foarte nedumerita, pentru ca desi recunosc ca, la suprafata, textele pe care le citati din Domnica Radulescu par sa spuna exact ce intelegeti dumneavoastra, in acelasi timp mi se pare tot la fel de evident ca multumirile pe care le adreseaza sunt exprimate printr-o succesiune de poncifuri atat de la moda incat ceea ce eu percep in spatele acestor fraze este dorinta de a placea, conformismul si deci, din pacate, ipocrizia. Referirea la "fairy godmother" imi suna mai degraba lingusitor decat sincer si plin de recunostinta. Adjectivele folosite pentru a caracteriza acele trei femei carora autoarea le e recunoscatoare sunt si ele descurajant de conventionale. Nu putea, desigur, lipsi cuvantul "magic" :-). Nu reusesc, spre deosebire de dumneavoastra sa vad emotia generozitatii. Vad insa conformismul referintelor, banalitatea caracterizarilor si dorinta de a spune numai lucruri care dau bine.
V-am scris acest lucru nu ca sa va ranesc sau sa va contrazic, ci pentru ca tot ce ati scris pana acum mi-a placut foarte mult.
Mergeti la "raspundeti ca", dati click pe "selectati profilul" si alegeti "nume/adresa URL", dati clik si scrieti-va numele in casuta care apare (nu e necesar sa scrieti nimic la "adresa URL") si atunci, in loc de "anonim", va aparea numele dvs.
ȘtergereDin capul locului, gasesc ca e nepotrivit sa comentam un "acknowledgements": cartea unui scriitor e de comentat, si nu un lucru atat de personal precum multumirile pe care le aduce celor care l-au ajutat. Eu le-am adus in discutie numai pentru ca ilustrau ceea ce sustineam. Scopul si felul in care sunt facute nu ar trebui comentate, cred ca este dreptul scriitorului de a multumi cui vrea si cum vrea.
ȘtergereAsadar, va raspund - cu mentiunea ca ma simt nelalocul meu comentand "acknowledgements"-ul Domnicai Radulescu (sau al oricarui alt scriitor):
- scopul: cred ca, daca era vorba de "lingusire", acest "acknowledgements" nu ar mai fi fost scris; eu cred ca nu o face nici pentru a "lingusi", nici pentru a le face publicitate, pentru ca agentii literari si editorii, in Vest, nu au nevoie de publicitate si nu asteapta sa fie ridicati in slavi pentru simplul fapt ca isi fac datoria. Tocmai de aceea, eu cred ca o face cu sinceritate. Cred ca orice scriitor o face cu sinceritate.
- felul: va citez: "conformismul referintelor si banalitatea caracterizarilor". Nu stiu cum altfel ar putea fi formulate aceste multumiri, orice multumiri - mai colorat, poate? Ma duce cu gandul la "aknowledgments"-ul lui Salman Rushdie in "The Enchantress of Florence" (sunt curioasa daca va suna la fel de "conventional, banal"?): "I would like to thank ... for her help in compiling the bibliography, and also for her invaluable assistance with the research of this novel, which was made possible, in part, by a Hertog Fellowship at Hunter College, New York. My gratitude, too, to my editors ...; to Emory University; and to" - si aici urmeaza o lista de vreo sapte persoane. Apoi, neconventional, intr-adevar: "Also to Ian McEwan, with whom, many years ago, I improvised a song called My Sweey Polenta" ! Sau "aknowledgments"-ul lui Kate Mosse in "Labyrinth". Are doua pagini si ceva, sunt atat de minunat scrise, va rog sa le cititi, merita.
In Vest, aceasta pagina de "aknowledgements" este o practica obisnuita si terminologia e cam aceeasi, doar detaliile difera, fireste (in cazul discutat, "fairy godmother" sunt exact diferenta fata de un "aknowledgements" standard, si poate ca tocmai de aceea gasesc ca acolo e "sinceritatea"). La noi, ele apar cu echivalentul "multumiri" (care, cred, nu exprima exact notiunea) si apar foarte rar, mi-am dat silinta sa vin si cu exemple din literatura romana contemporana dar nu am gasit decat doua, desi banuiesc ca sunt mai multe.
Ca sa inchei, nu pot suspecta nici un scriitor (inclusiv pe Domnica Radulescu) de "lingusire", nici de "ipocrizie" atunci cand multumeste celor care l-au ajutat sa scrie cartea. Scriitorii nu o fac din obligatie, din "dorinta de a placea" sau din "conformism". Este un gest normal, uman, care nu ascunde nimic urat. Este un semn de civilitate pentru ca asta subliniaza contributia altora la scrierea si aparitia cartii si, atunci cand aceasta contributie exista, este o datorie ca ea sa fie mentionata. O datorie morala.
De aceea, pe langa "acknowledgements" exista, acolo unde este cazul, si bibliografia, lista cartilor/documentelor consultate. A le mentiona e tot o astfel de datorie.
Cat despre ultimul dvs. paragraf: e evident ca nu scrieti ca sa ma raniti, pentru ca se simte din tonul postarii. Nu m-ar putea rani o opinie diferita, din contra, nu m-ar putea decat interesa; ceea ce ar putea rani (nu doar pe mine, banuiesc ca pe oricine) este rautatea intentionata si gratuita. Iar de contrazis, oricine e liber sa contrazica, important e sa se faca in mod civilizat si constructiv.
... Si, fireste, ma bucura ca va place ceea ce scriu.
At times responses genuinely will likely be challenging
RăspundețiȘtergereto have faith in nonetheless there’s plenty of relevant and priceless
points right here. Individuals who submit this info have
to be thanked.
Here is my web page ... www.treatmentforgenitalwarts.info