Să scrieţi mai puţin şi să citiţi mai mult...

DARIAN NOAN. „Vă mulţumesc că aţi avut răbdarea să citiţi piesele mele de teatru şi că mi-aţi răspuns atât de repede. Ar trebui să înţeleg, din tonul dv., că nu merită să mă mai ostenesc să scriu...(?)
Deşi nu vreau să abuzez de bunăvoinţa dv, îndrăznesc să vă mai rog ceva. Cred că ar fi util nu doar pentru mine, ci pentru majoritatea celor care vă trimit scrieri de-ale lor, să ne daţi şi câteva repere, de preferat cât mai apropiate posibilităţilor noastre de comparaţie. De pildă, in cazul meu, dacă mi-aţi putea indica o piesă de teatru contemporană (românească, la modul ideal) care, după părerea dv. este bine scrisă, originală, profundă. Pe care mi-aţi da-o ca exemplu?”
Eu, cred, dimpotrivă, că merită să mai scrieţi. Dar mi-ar plăcea ca textele dv. să aibă mai multă profunzime. Dintre dramaturgii români, cred că ar fi bine să-l citiţi pe Matei Vişniec. Piesele lui au o frumuseţe stranie, fiind o sinteză de literatură a absurdului şi expresionism. În plus, construcţia lor este „la vedere”, ca mecanismele acelor ceasuri închise în carcase transparente.

CĂTĂLIN CONSTANTIN. Este inteligent conceput şi poemul despre Isus Hristos (pe care vi-l reprezentaţi ca pe un nebun dintr-un ospiciu). Încep să cred că răspunsul meu de data trecut a avut un efect pozitiv asupra dv., făcându-vă să-l părăsiţi pe Satan în favoarea Mântuitorului...

ANA MARIA STĂNILĂ. În textele dv. sunt fulguraţii de poezie, care nu numai că durează prea puţin, dar nici compun un tot unitar, ca să rămână în conştiinţa cititorului. Oricum, aveţi înclinaţie pentru poezie.

MILENA SLOVENSKI. „Trebuie să recunosc că am emoţii, ca la examen, în timp ce scriu e-mail-ul acesta, pentru că tocmai am terminat de citit cartea dumneavoastră „Cum te poti rata ca scriitor”(a fost savuroasă de la început până la sfârşit şi mă felicit că am găsit-o în librarie, am râs zgomotos) Ca o consecinţă logică vă trimit o incercare de poezie pentru a-mi spune dacă are sens sau nu să continui. Menţionez că lucrez ca medic şi nu îmi propun să-mi fac din scris o meserie.”
„Divorţul/ A devenit/ obsesie in mintea obosită/ Pe lângă/ decizii şi uşi închise de deschis/ O lecţie/ învăţată şi primită/ Scrisă,/ subliniată, repetată,/ chiar şi-n vis./ Când ....te-ndoieşti/ de fiecare pas/ Când.... fiecărui/ gând ţi se cere să-i dai glas/ Când...din fir/ nu a mai rămas nimic de despicat/ Când ...nici/ măcar un nerv intact de tocat./ Când.../ numele nu mai ştii să ţi-l scrii,/ Tu încă/ speri la ziua în care îţi revii?”
Şi eu am emoţii când mă duc la medic/ Aşa că suntem chit.
Poemul despre divorţ, singurul pe care mi l-aţi trimis, nu are valoare literară. Este prozaic. Dar dovedeşte că aveţi capacitate de autoanaliză şi reflecţie, ceea ce nu este puţin.

ION VALENTIN CEAUŞESCU. Poemele dv. sunt de-o originalitate frapantă. Aveţi o imaginaţie prodigioasă, un simţ al comediei existenţei, un mod ingenios de vă folosi cultura literară. Mizez pe dv. ca poet.
„Trecuseră deja mulţi ani de când/ Cei şapte contra plebei/ Îţi măcinau creierele la o cisternă de bere/ Când discuţia lâncezea/ Ei îşi rodeau mâinile până la umeri/ Când ideile începeau să curgă/ Noi braţe colorate le creşteau la loc// Trecuseră deja prea mulţi ani/ De când încercau să găsească răspunsul/ Milioane de oameni trecuseră pe lângă masa lor/ Barul se renovase deja/ De nouă ori fără ca ei să se fi ridicat/ de pe scaunele/ care erau zdrelite murdare mâzgălite”

EMILIA CANEA. În zadar sunteţi o fiinţă sensibilă (în mod evident sunteţi), dacă vă lipseşte o educaţie intelectuală serioasă. Poemele dv. sunt naive, seamănă cu nişte compuneri şcolare versificate:
„Floare de colţ, floare de piatră,/ În fiecare noapte-aşteaptă/ În neclintirea ei măreaţă,/ S-o-nvăluie a zilei ceaţă.// Se uită mândră către stele,/ Dar strălucind mai mult ca ele,/ O frumuseţe delicată,/ Curată, albă, nepătată.// Nu trece zi fără să vrea/ În faţa soarelui să stea,/ Strângând încet între petale/ Lumini şi umbre-adânci şi pale.// Din locul său, pe colţ de stâncă,/ Privirea-n juru-i şi-o aruncă,/ Nădăjduind, visând, sperând,/ Tot împletind gând după când.”
(În treacăt fie spus, „nădăjduind” şi „sperând” înseamnă acelaşi lucru.)
În această etapă a evoluţiei dv. ar fi bine să scrieţi mai puţin şi să citiţi mai mult.