Nu cred că aveţi numai 9 ani

RADU DRAGOMIR. „Vă mulţumesc mult pentru observaţiile făcute! Voi ţine cont de ele şi, dacă îmi permiteţi, pe viitor o să vă mai trimit texte! Vă doresc un an plin de realizări şi putere maximă la lectură!”
Aştept cu interes noi texte de la dv. Ar fi bine să încercaţi să renunţaţi, ca prozator, la o anumită emfază stilistică, din cauza căreia ideile interesante pe care le aveţi nu ajung la cititor.

MARIANA DOBRICĂ. Povestirile dv. sunt de fapt poeme în proză, diafane, un fel de eşarfe de cuvinte. Se citesc cu plăcere. Reproduc, ca exemplu, începutul uneia dintre ele:
„Degetele lungi, subţiri, nervoase aleargă pe claviatura pianului. Sunetele pure curg într-un şuvoi ameţitor, formează o cascadă la căderea de pe scenă, apoi se strecoară printre scaunele goale, se preling pe scări, invadează coridoarele, ies afară, în stradă, amestecându-se cu trecătorii, norii, frunzele bătute de vântul rece de noiembrie...”
Un volum cuprinzând asemenea texte ar plăcea multor cititori.

BIANCA DOBRESCU. Amplul dv. poem, „Misha şi eu”, monoton-fantezist, în stilul versurilor lui Mircea Ivănescu, vă prezintă ca pe-o autoare experimentată. Acest poem mă convinge (că ştiţi să scrieţi), dar nu mă entuziasmează. În timp ce îl citeam aveam senzaţia că mă uit la o femeie care croşetează la nesfârşit (cuvinte) şi, cu toată simpatia faţă de ea, mai moţăiam din când în când:
„misha-şi colora piciorul drept ronţăia cu poftă ascuţitură de creion/ îi era totuşi dor de vremurile când în orăşelul ăsta de provincie decorat în hârtie creponată/ se găseau să zicem două dame verzi care pricepute îi găteau scoarţă de copac/ nu ştia ce-i iubirea deşi întotdeauna şi-o imagina cenuşie ca toamna/ când a fost romeo în romanul lui shakespeare s-a plâns de final nu a simţit niciodată/ sentimentele alea nenorocite impuse de autor/ misha în orice caz are un trecut bogat/ aşa i-a fost să fie plăteşte pentru păcatele altora/ după cum bine repetă dacă i se cere” etc. etc.

ARTEMIU VANCA. „Vă multumesc pentru observaţiile făcute la cartea mea «Comorile de sub Meseş». V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi da unul sau două exemple de «formulări convenţionale preluate din stilul administrativ» care, aşa cum aţi observat dv., abundă în cartea mea, pentru a începe să le vânez şi a încerca să le reformulez.”
Am s-o fac cu plăcere (cu plăcerea de a vă fi de folos, nu cu o plăcere răutăcioasă), dar vă rog să fiţi bun şi să-mi mai trimiteţi o dată textul, pentru că l-am şters din computer.

ROXANA MĂLĂESCU. Poemele dv. sunt fel de scrisori în versuri adresate unui bărbat anume. Când le citim ne simţim indiscreţi. Ar trebui să i le trimiteţi numai lui. Sau să le scrieţi astfel încât să creaţi impresia că ni se adresează tuturor.

PETRE PETRE. Relatare voioasă, oralităţi, adieri de poezie – aşa ar putea fi caracterizată proza dv., „Astă-vară, când am tras la edec”. Nu e mare realizare (seamănă cu o scrisoare de vacanţă), dar dovedeşte că nu sunteţi străin de literatură.

RĂZVAN T. COLOJA. Primul capitol din proiectatul dv. roman despre rockeri, „Soldaţi ai terebentinei”, şochează prin hiperrealismul şi plasticitatea descrierilor. Partea proastă este că, de la un moment dat, aceste descrieri devin un scop în sine:
„Suntem la etajul nenumerotat al unui bloc de locuinţe, în ceea ce peste ani de zile va deveni uscătoria în care femei grase vor veni să-şi întindă chiloţii largi. Chiar acolo, lângă piciorul drept al lui Paul, o casnică îşi va aşeza ligheanul din care va începe să scoată la iveală rufe răsucite, ca pe nişte mici cadavre de pisică, flasce. Oc geme şi ia punga de la gură ca să apuce o gură de aer curat. Apleacă capul într-o parte şi scuipă. (...) Apoi, ca un soldat în mijlocul unui atac chimic, duce plasticul înapoi la buze formând o mască de gaze primitivă. (...)
După ce inspiri destul diluant, auzul şi simţul tactic sunt primele care protestează. O uşă trântită devine o tobă antică izbită ritmic. O mână fierbinte pe frunte devine febră.” etc.
Toate acestea s-ar transforma în literatură dacă ar avea un sens mai înalt.

LIANA MARINESCU. Nu-mi vine să cred că aveţi numai nouă ani. Textele pe care mi le-aţi trimis, scrise la persoana a doua şi adresate unui ipotetic bărbat egoist, seamănă prea mult cu acea retorică a reproşului pe care o practică femeile mature când se ceartă cu iubiţii lor.

GRIGORE TITION. Am citit cu greu eseurile dv. înecate în solipsism, metafizică şi incoerenţă. Probabil aveţi ceva de spus, dar nu se înţelege ce anume. Parcă sunteţi un ostatic cu gura acoperită de bandă adezivă dintr-un film american de acţiune.