„Am şters cerul, dar am uitat cârpele pe el”

D. CERDAC. Aveţi sensibilitate şi spirit de observaţie, dar nu reuşiţi să transformaţi realitatea în literatură. Însemnările intitulate „Momente din spital” ar trebui trimise mai curând Ministrului Sănătăţii, decât unui critic literar. RAUL COLDEA. Efortul dv. de a ajunge la poezie dă rareori rezultate. De cele mai multe ori situaţiile pe care vi le imaginaţi sunt năstruşnice şi hilare: „aştept,/ rotocoale de argint inundă cerul dimineţii./ dacă ai veni aici pentru câteva minute, aş putea să te leg de patul meu cu o sfoară/ şi să te privesc cum cauţi speriată soluţii”. TRANDAFIR SÎMPETRU. Scrieţi ca un poet din secolul nouăsprezece: „Oricâte stele ard în înălţime,/ Oricâte valuri se adună-n zare,/ A lor tărie şi a lor mulţime,/ Nu pot făptura mea să o-nfioare./ Imensul cer şi apele fugare/ Departe sunt şi fi-vor mai departe,/ Cât lânga mine plină de splendoare/ Tu îmi alungi tristeţile deşarte.” Vă aduc aminte respectuos că suntem în secolul douăzeci şi unu. COSTEL MACOVEI. Povestirile au dramatism şi sunt, în unele momente, terifiante, dar greşelile de gramatică strică totul. O soluţie ar fi să vă asociaţi cu cineva care n-are talent literar ca dumneavoastră, dar cunoaşte bine limba română. ALEXANDRA MIŞCOV. Reflecţiile dumneavoastră se remarcă prin candoare şi radicalitate. Este admirabil curajul intelectual cu care încercaţi să regândiţi totul pe cont propriu: „Ar trebui să fim sinceri şi să recunoaştem că nu avem nici cea mai mică idee despre cum se trăieşte. Nici părinţii noştri nu ştiu, nici bunicii, niciunul dintre strămoşii noştri nu a ştiut decât să supravieţuiască. Dovezile arheologice, istorice, antropologice doar atât pot atesta: un lung şir de supravieţuiri care ne-a educat doar cât să primim viaţă şi s-o dăm mai departe. Cultura noastră e o acoperire a lipsei de sens. Sentimentele sunt momeala. Tot timpul ăsta pierdut sub imperiul minciunii… Ce avem să le dăm urmaşilor noştri? Statui? Cărţi care se contrazic? Ştiinţă care se autoexplică? De ce n-am recunoaşte de foarte devreme că nu avem răspunsuri? Ne e teamă că pierdem controlul? Ne e teamă că pierdem iluzia? Ne e teamă că rămânem goi, transparenţi, vulnerabili? Sigur că ne e teamă. De aceea transmitem această teamă copiilor noştri şi apoi îi pedepsim fiindcă mint. Mai târziu, când copiii devin adulţi, îi pedepsim fiindcă spun adevărul şi ne sperie. Vrem să se întoarcă la teamă. De cele mai multe ori reuşim să-i întoarcem. Aceasta-i moştenirea pe care simt că am primit-o. Nu vreau să o dau mai departe. Nu vreau să mă întorc la supravieţuire.” Cred că aveţi viitor ca autoare de eseuri. VALENTIN MIREA. Şi textele dv. merită atenţie. Poeziile suferă de o anumită stângăcie, dar aforismele au o simplitate elegantă. În plus, ele surprind cititorul şi îl provoacă prin paradoxuri şi prin neaşteptate asocieri de idei (iar uneori prin ironie): „Universul ar merge ca pe roate de-ar avea încotro. În concepţia noastră, orice groapă trebuie astupată, dar niciodată când suntem în ea. Durerea este preludiul libertăţii. Noi nu privim lucrurile în sine, ci consecinţele lor. Dracul e acel monstru care a separat binele de adevăr. Omul este singurul animal căruia îi e frică de două ori într-o aceeaşi clipă: o dată îi e frică, iar a doua oară îi e frică să nu priceapă careva că i-ar fi. Vine o vreme când înfrângerile te fac fericit, descoperi că nu eşti singur. Poate ura împotriva prostiei mă mai face să mă numesc om. Fug de lume, să nu fugă ea de mine! Aruncaţi cu pietre în orizont. Tot ce nu întelegeţi vă e inamic! Va veni o vreme când vânzătorii de iluzii vor da faliment. În univers, singurul adevăr util pe care îl poţi afla cu ajutorul raţiunii este inutilitatea ei. Chiar faptul că-ţi trăieşti viaţa reprezintă o sinucidere! Pentru a vă iubi, ar trebui să vă urăsc, doar aşa aţi fi fericiţi . Infinitul se sfârşeşte acolo unde începe.. Voi, oameni, într-o zi, veţi învinge moartea, dar viaţa n-o veţi învinge niciodată! Spatele a fost mereu mai demn. N-a întâmpinat nevoi şi nu s-a ferit niciodată de ceea ce oricum avea să vină. Am şters cerul, dar am uitat cârpele pe el.” Vă rog să mă ţineţi la curent cu ce mai scrieţi. PENTRU TOŢI CORESPONDENŢII. Textele asupra cărora vreţi să mă pronunţ le aştept pe adresa: alex2108145@yahoo.com . Vă rog – cu speranţa că mă veţi înţelege corect şi nu vă veţi simţi ofensaţi – să-mi trimiteţi texte scurte sau extrase din textele mai lungi, fiindcă altfel n-am să pot răspunde tuturor. Romanele ar fi bine să le rezumaţi în câteva cuvinte, punându-mi la dispoziţie şi un eşantion de până la 5000-6000 de semne. Voi fi nevoit să NU răspund celor care îmi vor trimite sute de pagini.