Nu mizaţi totul pe cuvinte!

SORIN COADĂ. Povestirea „O coborâre”, patetică şi poetică, este impresionantă, dar... prea se vede dorinţa dv. de a impresiona. Ar fi bine să o rescrieţi, într-un registru stilistic mai puţin dramatic. Lăsaţi faptele să vorbească, nu mizaţi totul pe cuvinte! Nu explicaţi poeticitatea unor situaţii! Nu accentuaţi ceea ce vi se pare important, ca şi cum n-aţi avea încredere în discernământul cititorului! ALIN GRIGORE POP. Aveţi temperament artistic. Din păcate însă vă lipseşte educaţia intelectuală necesară pentru a deosebi exprimarea literară de ceea ce s-ar putea numi limba de lemn a literaturii. Drept urmare, multe formulări expresive, producătoare de emoţie alternează în proza dv., în mod dezolant, cu clişee de un gust îndoielnic: „Seara târziu, după ce plecaseră toţi invitaţii, David se retrase pe terasa casei lui, oftând a mulţumire. Apoi, într-un moment de luciditate, se întrebă dacă e într-adevăr mulţumit. O nouă ocazie de a o face lată îi descărcase bateriile, îi amorţise neuronii şi îl aruncase şi mai mult în pribegiile lui fără hartă. Harta o pierduse odată cu căsnicia, pe vremea când vorbele lui Nietzsche aveau doar statutul de deziderat. Privi gânditor luna şi inspiră adânc mireasma iasomiei proaspăt înflorite, încercând să toarne o doză de magie peste aburi de alcool şi miros de tutun, să se refugieze din calea măruntelor satisfacţii ale cotidianului ce nu pot depăşi banalul, nu se pot ridica la rangul de împliniri. Mici descărcări efemere de endorfine ce hrănesc doar lutul, nu şi sufletul.” Iată lista stereotipiilor lingvistice compromiţătoare din acest citat: „îi descărcase bateriile”, „aveau doar statutul de deziderat”, „măruntele satisfacţii ale cotidianului ce nu pot depăşi banalul!, „nu se pot ridica la rangul de împliniri”, „lutul nu şi sufletul”. VICTORIA DUŢU. Vă rog să-mi trimiteţi textele ca „doc” nu ca „docx”. Cât priveşte tablourile cu îngeri, pictate în culori „frumoase”, nu sunt foarte departe de kitsch. CRISTIAN MELEŞTEU. Mă bucur că aţi confirmat, prin evoluţia dv., buna impresie pe care mi-aţi făcut-o în 2002, când aveaţi doar 25 de ani. Povestirea „Colonia subterană”, pe care mi-aţi trimis-o acum, are un subiect original – viaţa copiilor străzii în canale – şi este scrisă admirabil. Dv. identicaţi ceva frumos într-un spaţiu al urâţeniei (spre deosebire de alţi contemporani ai noştri care văd în orice, chiar şi în frumuseţea însăşi, ceva urât). Aştept cu interes să citesc întreaga carte. PENTRU TOŢI CORESPONDENŢII. Textele asupra cărora vreţi să mă pronunţ le aştept pe adresa: alex2108145@yahoo.com . Vă rog – cu speranţa că mă veţi înţelege corect şi nu vă veţi simţi ofensaţi – să-mi trimiteţi texte scurte sau extrase din textele mai lungi, fiindcă altfel n-am să pot răspunde tuturor. Romanele ar fi bine să le rezumaţi în câteva cuvinte, punându-mi la dispoziţie şi un eşantion de până la 5000-6000 de semne. Voi fi nevoit să NU răspund celor care îmi vor trimite sute de pagini.